Amândoi ştim...

Amândoi ştim
cum rămâne
peronul în urmă,
cum se scurge
şi zgura...


Amândoi ştim
unul la capătul
celuilalt să trăim,
ce-i iubirea,
totodată şi ura...


Ne-au nins ierni,
n-am să pot uita
niciodată...
Amândoi,
plânşi,
într-un basm de cleştar,
blestemând clipa
ce ne-a fost aruncată...



Amândoi ştim
cât am alergat
de nebuni prin lume,
până ne-am găsit,
neştiind ce suflete purtăm
că avem şi-un nume...


Te mai chem şi azi,
cu mine laolaltă,
să-mi dai la o parte pletele,
să-mi opreşti ploaia din ochi,
să-mi sufli în ceafă
şi să ştiu că-i numai iubire...
Amândoi ştim,
că între ieri şi azi
nu mai există decât regăsire...


Doar noi doi ştim
cât am hoinărit prin lume,
câte ploi au spălat peronul viselor,
cât am plâns şi-am inundat
alei ce se prelingeau de dor...


Amândoi ştim,
doar noi simţim,
ne distingem din mulţime,
căci altfel iubim...