Nadina

Nadina

Monday 31 May 2010

La mulţi ani, ţie, copil drag...


Am vrut să născocesc poveşti despre copii. Dar ce să mai născocesc din toate câte s-au scris?
Nu pot decât să le urez tuturor copiilor ca visele să li se împlinească!Visele lor cu zâne, bune, inocente, frumoase, visele ce îi ţin departe de mocirla actuală în care trăim!!
La mulţi ani şi copiilor mei dragi... copiilor de suflet,care în trecerea lor prin viaţa mea lasă lucruri frumoase, îmi inspiră inocenţă şi candoare... îmi luminează privirea...
Mă bucur şi astăzi, de faptul, că timpul m-a crescut, m-a purtat la şcoli, mi-a insuflat dragoste pentru tot şi toate... că am devenit dascăl, dascălul copiilor mei dragi... actuali şi în devenire!!
Copii pe care peste ani îi voi vedea împliniţi, deveniţi oameni responsabili... ale căror nume vor produce întotdeauna adânci ecouri în inima mea... iar ei poate îşi vor aminti, unii vag, de doamna şi de lecţiile ei... de bibliografia bogată, de gramatica şi "muzicalitatea" ei... de orele de pregătire... câte şi mai câte taine împărtăşite, meci de fotbal, de handbal...
Sper să ajung să pot lăcrima de bucurie la împlinirile lor, să îi cunosc şi pe copiii elevilor mei... iar viaţa să evite impactul cu durerea şi necazurile în ceea ce îi priveşte. Vreau să le rămân mereu prietena în care pot avea încredere, omul pe care se pot baza, mentorul la nevoie, un umăr moale pe care să poată odihni, modelul demn de urmat, figura pe care-o caută în mulţime...
Caracterele lor se construiesc acum pentru veşnicie. Îmi doresc ca ei să poată llua tot ce-i mai bun, de la noi, dascălii lor, şi dacă e posibil să fructifice rezultatele pe mai departe în ideea de a deveni oameni curaţi, responsabili,competenţi.
Nu există zi în care să nu rememorez zâmbetul lor, când sunt bolnavă pentru ei vreau să trec peste acest hop... simt că prezenţa mea este necesară... trebuie să fiu acolo unde este nevoie de mine, unde sufletul mă cheamă... şi conştientă, prea conştientă sunt de faptul că şi eu am mare nevoie de ei... sunt precum un balsam pentru sufletul meu...
La mulţi ani dragii mei copii, cu atâtea vise de împlinit, cu idealurile neatinse de lucruri ce dor, voi curaţi şi inocenţi, păstraţi-vă sufletul neîntinat... luminaţi întotdeauna, chiar şi din depărtare... fiindcă într-o zi acea lumină va deveni o apropiere de care cu toţii ne vom bucura!! Citind tot ce mi-au scris copiii, până acum, pot afirma că de multe ori am adormit cu gândul la ei...cu lacrimi în ochi... lacrimi de fericire, de dragoste, de viaţă...
"Prietenii vin şi pleacă, dar prietenii adevăraţi rămân lângă tine o viaţă!"

2 comments:

  1. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  2. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete