Ţi-aduci aminte, astăzi, oare? Cutreieram caişi în floare... din păpădii puful ieşea... seninul cerului ne lumina.Şi cine ne mâna spre visele deschise, intenţionat centrate către noi? Care privea pieziş înapoi? Şi cine scăpăra o lacrimă, fără să ştie de ce-l doare? Acel, eu-tu, aflat mereu în căutare?
Cine-a cucerit înălţimile? Sau noi ne-am lăsat, rând pe rând cuceriţi de ele? V-aţi învăţat, constat să daţi buzna peste tot şi-n toate... nu ştiţi a distinge ce e fals de realitate...
Tu, dragule, te-ai dus mai repede ca puful păpădiei... şi-acum, pe-oricine-ntreb de tine, nimeni nu mai ştie... farsor ai fost şi-amorezat de când te ştiu, dar n-am crezut c-am să te pierd într-un târziu... şi nu îmi e totuna când mai caut astăzi ca să te găsesc... cât pot să plâng eu oare, pentru cât nu reuşesc? Dar ca să sufăr, ştiu, ţi se pare firesc... mi-eşti suferinţă pe viaţă... vrei să-ţi mulţumesc?
Iar pierdem nopţile sau nopţile ne pierd pe noi? Când ţi-aud glasul ca o lumânare mă-ncovoi... şi sunt mereu în căutare de idei, fără să vreau mi-aduc aminte c-acum eşti al ei... şi ce mai vrei? nu vreau să mai ştiu fapte, nici regrete să aud din gura ta... m-ai pus la zid, o fi din vina mea?
Să ştii de-acum... dacă mă vei căuta... va fi-n zadar, deci nu-ncerca... eu sunt de cealaltă parte a zidului care în dansul nostru ne susţine... şi-ţi simt adesea inima bătând, şi ochii-ţi minţii parcă fulgerând... mai sunt momente când suntem un gând... dar tu zâmbeşti, eu plâng cu lacrimi dese şi amare... habar nu ai ce-nseamnă căutare şi suspine... eu am să mor cu taine-nscrise-n mine, nu muritor sărac cu duhul, fericit, ca tine!!
No comments:
Post a Comment