Alte "frânturi" din cartea mea...

Puteam să îmi reneg iubirea în faţa întregii lumi, dar în faţa lui şi a mea nu. Asta pentru că eram atât de conştientă de iubirea aceasta. El era cel care îmi curgea prin vene, pe el îl respiram clipă de clipă.
Sufletul nu aveam cum să îl mint. Şi nici pe el. Mă trădau ochii, felul cum îl priveam, felul cum încercam să mă ascund dar ieşeam la iveală.

Când l-am întâlnit am fost cutremurată. Avea o privire blândă de om resemnat, de om care parcă aştepta să i se comunice că va avea de ispăşit o pedeapsă grea. I-am spus că încă îl iubesc si că nimic nu m-a putut face să-l scot din mintea şi inima mea. Că încă stăruie în fiinţa-mi, că prezenţa sa am resimţit-o în fiecare moment oriunde m-aş fi aflat. O prezenţă însă atât de absentă.
Că m-a durut să îl ştiu al alteia. Că fiecare secundă ce trecea fără el ucidea o parte din mine şi nu mă lăsa să respir. Că niciodată viaţa mea nu a fost mai luminoasă ca atunci când el mi-a fost alături.
Şi mă întrebasem de nenumărate ori ce îl face special. De ce e omul pe care nu-l pot uita, nu-l pot scoate din fiinţa mea? De ce şi-a impregnat parfumul în părul meu şi chipul în suflet?

I-am cuprins palmele în palmele mele şi nu ne puteam desprinde ochii unul de la celălalt. A început să lăcrimeze ..la fel şi eu. Era o emoţie care ne încerca pe amândoi.
Nu a putut să rostească decât te iubesc! Şi apoi iar ne-am pierdut unul în privirea celuilalt. Nu ne mai săturam privindu-ne. Era clipa noastră, clipă pe care o visasem atât de mult.
Ştiam că visul meu se va împlini. Că visul de a fi iubită se va realiza. Că într-un final – dacă mă iubeşte – se va reîntoarce la mine. Pentru că sufletele ce se iubesc nu pot sta departe unul de altul.

Sunt sentimente pe care nu le poţi explica celorlalţi, şi oricât şi-ar dori ei să te înţeleagă, netrăind o astfel de poveste, nu vor fi capabili niciodată.
Iubirea vine fără să o chemi. Vine pur şi simplu, te cuprinde, te poartă pe tărâmuri de vis. Sufletul pereche îl distingi dintre toate sufletele ce îşi plimbă rostul prin lume.
Pentru că el, sufletul pereche, ţi se potriveşte ca o mănuşă, ca un pantof. Dacă nu îţi vine bine, dacă nu se potriveşte perfect, te incomodează şi nu ai cum să faci să fie altfel.
Iubirea mea nu era înţeleasă de nimeni. Şi nici nu mă mai străduiam să justific ceea ce simţeam. Iubeam, trăiam, respiram, pe celălalt îl iubeam cu o dependenţă acută. El îmi era suficient pentru a fi fericită.

Doar o viaţă am şi în aceea vreau să am parte de omul pe care îl iubesc. Nu vreau să îl ţin departe de mine, nu vreau să mai simt lipsa sa. Fără el o clipă se îneacă în agonie, pe când în preajma sa, fiecare buchet de zâmbet se deschide etalându-şi petalele fericirii.
Fericirea mea e mână în mână cu el. Nimic nu poate să mă convingă de contrariu. Întâmplarea, m-a făcut să mă îndoiesc cândva că am fi suflete pereche, astăzi însă, sunt mai convinsă ca oricând.