Rătăceşte-mă...

Rătăceşte-mă în nechemarea
zilelor ce ne aleargă,
du-mă departe de ochii
ce-n văpăi adânc mă-ncearcă...


Rătăceşte-mă în clipa
când se depărtează zarea,
lasă norii să clipească
şi să mă iubească marea...



Rătăceşte-mă în munţii
unde-mi alin dorurile toate,
doar pe culmea lor semeaţă
fără dragostea-ţi se poate...


Pot să mă lipsesc de tine
fiind în înălţimea lor,
însă coborând de-acolo
simt că mă usuc de dor...


Rătăceşte-mă-n fotografie
şi nu mă lăsa să pier,
vreau să-ţi fiu o clipă-n minte,
lasă-mă asta să sper...


Rătăceşte-mă pe mine
oriunde-n întinsa lume,
rătăceşte-mă în carnea-ţi
şi vom fi acelaşi nume...


Să-ţi mai fiu un ceas iubită,
aş fi veşnic rătăcită,
dacă această rătăcire
ar fi marea ta iubire...

Rătăceşte-mă în floare,
în cuvânt dumnezeiesc,
numai eu să fiu culcuşul
unde ochi-ţi odihnesc...


Rătăceşte-mă, te rog
şi nu-o fă doar pentru-o clipă,
rătăceşte-mă pe veci
sub a iubirii aripă...


Fiindcă-n astă rătăcire
eu prind viaţă,
eu dau viaţă,
chiar mă regăsesc pe mine
doar iubindu-te pe tine...

Rătăceşte-mă, iubite,
simt cum ochii tăi mă-nvaţă,
ce e rău şi ce e bine,
cum să iau de la ei viaţă.