Am lăsat asfaltul aglomeraţiei. Era încins, neîncăpător...am lăsat oraşul forfotei, furnicarului de oameni care se plimbă în stânga şi dreapta în căutare de nu ştiu ce...şi mi-am dorit această firească şi demult aşteptată evadare...
Am regăsit în schimb, un decor verde, familiar ce m-a îmbrăţişat în cuprinsu-i...am regăsit stelele cum le lăsasem acum câţiva ani în zona Padiş: reflectând viaţă, dragoste, cu ochii suspinând la plecarea-mi...
M-am îndrăgostit din nou de stele, de felul cum răzbat lumina, de îmbrăţişarea lor efemeră...m-am încărcat de verde, de vise...în această seară am numărat câteva stele şi mi-am pus dorinţe în contul lor...
M-am despărţit apoi de ele cu promisiunea că nopţi de vară ne vor mai fi părtaşe bucuriei: la munte, la mare - fiindcă ele se pot strămuta în orice decor. Doar la oraş nu reflectă atât de intens...sunt timide, le toropeşte asfaltul, le alungă iluminatul public şi se retrag în veşnicia locurilor - acolo unde ne regăsim: sufleteşte, pe noi înşine. Omul ce suntem. Clipa ce-am fost. Dorinţa de-a fi...
No comments:
Post a Comment