Nu ştiţi...

Nu ştiţi
de care bucurie
sufletul îmi freamătă
şi nici ce minunat se-nalţă
al meu zâmbet:
peste visuri împlinite,
peste plopii dinaintea casei,
peste zări, peste voi,
ajungând în locul unde
este aşteptat să ofere
puţină alinare...


Nu ştiţi
cât sunt de-ndrăgostită...
fiindcă sunt mică,
poate dau senzaţia
că-n sufletu-mi
nu se poate îngrămădi
atâta iubire...
Nu ştiţi
că o fiinţă,
oricât de mică ar fi
înmagazinează
dragoste, grijă, devotament!


Nu ştiţi
că de la un anotimp la altul
sufletul meu simte:
înverzind, înflorind şi
luându-şi de la soare - lumina,
tremurându-i frunza, numărând ploile,
aşteptând fulgii de nea
să-i îmbrace imaginaţia...



Nu ştiţi
şi zâmbesc la umbra tainelor mele
îmbrăţişată de toată dragostea
ce am dăruit
şi care mi se dăruie la rându-i
aducându-mi aminte de fenomenul
denumit bumerang...
Sunt fericită, liniştită, simplă,
zâmbitoare şi frumoasă,
iar voi nu ştiţi
că asta e cea mai înaltă mulţumire:
tu, împăcat cu tine însăţi
şi în deplină comuniune cu ceilalţi!