De ce-mi iubesc bărbatul?

Fiindcă pare mai determinat decât mine în ceea ce face, dar întorcându-se din drum, admite că nu sunt mai slabă din fire decât el. Pentru că îmi ţine de cald. Chiar şi atunci când sunt capricioasă. Pentru că mă ţine în braţe. Chiar şi atunci când fac pe supărata fără motiv...
Pentru că se gândeşte toată ziua la sex, dar îmi vorbeşte despre dragoste... şi este capabil să facă şi dragoste... pentru că numai el ştie să fie astfel, fără nici o urmă de îndoială...
Pentru că îmi stârneşte imaginaţia ... fie că scriu... fie că îmi închipui ceva... fie că ne lansăm în provocări împreună. Şi la rândul meu ador să îi stârnesc imaginaţia... să îi captez atenţia... să-l aţâţ cu cuvinte... cu gesturi...
Pentru că nu îi plac poveştile mele siropoase. Tragismul meu. Şi totuşi îmi ascultă poveştile, ...zâmbeşte şi freamătă la auzul lor... îmi mângâie chipul, mă sărută pe frunte în semn că va fi bine...

Pentru că face ce face şi tot în preajma mea ajunge . Pentru că se comportă precum un bărbat puternic , iar alteori zâmbetul îi trădează sufletul de copil...
Pentru că are senzaţia că mă conduce, dar îi place să fie dominat şi condus. Pentru că stârneşte în mine dorinţa. Pentru că bravează deseori, pentru că nu plânge, chipurile... dar uneori îi şterg lacrimile şi îi sprijin umărul...
Pentru că pooate fi bădăran, dar şi bine-crescut... pentru că îi place să îmi dea speranţe doar de dragul de a-mi da speranţe... pentru că e dispus să renunţe, fictiv, la viciile şi pasiunile lui , doar ca să îmi facă pe plac...
Pentru că construieşte. Creează. Caută şi admiră feminitatea. Pentru că mă critică atunci când greşesc...pentru că m-a ales şi se simte mândru să-l fi ales...
Pentru că îşi cere iertare când nu mai sper... pentru că cerându-şi iertare o face stângaci... pentru că tot ce face nu face cu răutate... uite de asta-l iubesc!