Nenorocirea acestei lumi...

Nenorocirea acestei lumi constă în faptul că ne accelerăm, în tot ceea ce facem, trăirile. Aşteptăm să primim, fără să dăruim. Când totul ar trebui să se rezume la "a dărui", fără a mai aştepta vreo răsplată. Tot mai adesea, suntem insensibili la nevoile şi suferinţele celor din jur. Sensibilitatea e o calitate, de aceea ar trebui să ne lăsăm sensibilizaţi, să nu mai fim înverşunaţi, să iubim mai uşor.
Nenorocirea zilelor noastre e că am uitat să iubim cu adevărat. Ne reprimăm adesea sentimentele, fără a lăsa să se vadă că înlăuntrul nostru clocotim de dragoste, viaţă, recunoştinţă. Sau uneori ne ascundem după paravanul impersonal al indiferenţei.
Nenorocirea noastră, umană în fapt, nenoroceşte totul în jurul nostru. Ucidem florile, farmecul soarelui, scâncet lin de căţel...acţionăm instinctual, fără a ne opri din verva cu care-am pornit...
Dacă am lăsa mai mult de la noi, am aprecia în primul rând lucrurile simple, am oferi mai multă dragoste şi înţelegere am opri poate năpăstuirea ce se abate uneori asupra noastră...fiindcă tot ce mână de om distruge, va acţiona fără-ndoială asupra lui!