Iubire sau egocentrism masculin?

Autor : prof.  Szakacs Nadina Maria
Şcoala Gimnazială Secusigiu, judeţul Arad
Simpozionul interjudeţean "Mihail Drumeş - Dincolo de timp" - noiembrie 2012


Una dintre trăsăturile definitorii ale personajelor lui Mihail Drumeş este omnipotenţa. Acestea pot să facă ce doresc cu viaţa lor, îşi pot hotărî destinul după bunul plac sau după vanitatea proprie: se căsătoresc forţaţi de împrejurări, din interes material.Divorţează din ambiţie şi orgoliu, îşi plănuiesc în amănunţime moartea.
Tudor Petrican din "Invitaţie la vals" era bărbatul obişnuit să aibă la picioare toate femeile care îi ieşeau în cale, să le umilească, iar mai apoi să le părăsească. Femeia care rupe lanţul cuceririlor este o studentă la Litere pe nume Mihaela, care îl întărâtă prin inaccesibilitatea de care dă dovadă.
Doreşte cu orice preţ să îngenuncheze trufia acesteia, de aceea pune la cale un plan de cucerire a „redutei”. Începe prin a o asalta cu scrisori înfocate, în care îşi mărturiseşte sentimentele, din care reiese focul mocnit pe care l-a aprins Mihaela în fiinţa lui.
În anumite momente de luciditate maximă, el însuşi se miră de convingătoarea transpunere sufletească de care poate fi capabil, emoţii ce îi par străine în mod firesc. Prin inaccesibilitatea ei, Mihaela îi deturnează socotelile. Tipul acesta de femeie iese din logica lui, obişnuit fiind ca „prada” să cedeze uşor. Tocmai inaccesibilitatea fetei, menţine interesul treaz al exponentului masculin.
Singurele lor momente de fericire şi beatitudine, sunt cele petrecute la Istanbul. Odată reveniţi acasă, Tudor o părăseşte pe Mihaela într-un mod mârşav, fără a-i oferi acesteia vreo explicaţie. Dimpotrivă, tot el este cel care aşteaptă din partea acesteia rugăminţi şi lacrimi care să-l înduplece din hotărârea lui.
Cei doi se căsătoresc forţaţi de împrejurări; însă pe parcursul căsătoriei, Petrican nu reuşeşte să observe schimbările ce au loc în sufletul Mihaelei. Aceasta hotărăşte să se răzbune pe el, în momentul în care pierde copilul, „icoana vie a dragostei de atunci”. Adulterul rupe orice cale de comunicare între cei doi.
Tudor Petrican poate fi comparat cu exponentul descris de Thomas Hobbes: „omul devenit lup în iubire, antrenat să ucidă, să hăituiască fără milă pentru a-şi dovedi la nesfârşit puterea”.
Totodată, acesta pare mânat de un puternic egocentrism. Trăieşte cu spaima de a nu depinde de cineva, din acest punct de vedere putând fi cu mare uşurinţă comparat cu Fred Vasilescu din „Patul lui Procust”, care deşi trăia plenar dragostea pentru doamna T. , trăia cu frica că ar putea deveni robul iubirii. Cu o diferenţă, şi anume aceea că Tudor Petrican nu interiorizează iubirea precum Fred Vasilescu.
„O dată cu ea dispare şi sensul strădaniilor mele...” – o formulă cheie care ne-ar putea duce cu gândul la nulitatea existenţei sale, acum că Mihaela este atât de absentă, nemaiputând fi obiectul acţiunilor sale, nemaifiind fiinţa care se strecura pe nesimţite în sală pentru a-i asculta prelegerile. Absenţa Mihaelei însemna şi nesatisfacerea propriului ego, poate chiar destrămarea unei iubiri absorbite de acest ego tranşant ce a înăbuşit dragostea încă din faşă.
Sau cum spunea însuşi autorul: „Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârnă în favoarea ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.”