Nadina

Nadina

Friday 18 June 2010

Mi-ar plăcea să fiu...


...acolo unde ar trebui să fiu, să alin durerea unei fiinţe care este încercată în aceste momente. Mi-ar plăcea să îi redau bucuria de altădată, să îi fac zilele senine...să alung tristeţea, de acolo, unde nu trebuia să îşi facă sălaş...

Sunt determinată să nu fac nimic, să aştept...ceea ce îmi provoacă o stare de iritare continuă...incertitudinea, faptul că nu cunosc şi faptic decursul evenimentelor mă face neliniştită...


Sper ca totul să fie bine, ca omul care "m-a crescut" şi mi-a insuflat toată dragostea pentru a deveni ceea ce sunt să zâmbească din nou, să redevină omul activ care era şi sper eu că încă este. Mentorul meu în toate, omul exemplar care mi-a servit drept model în activitate şi faptul că am realizat că nu a fost greşită calea de a-i urma din anumite puncte de vedere modelul de a fi, de a mă forma, de a deveni...

Nu vreau ca zâmbetele să fie substituite de lacrimi, ci îmi doresc să îi ofer întreaga mea recunoştinţă de care astăzi nu este conştient...dar pe care i-o port nestingherit...
Prieten drag, susţinătorul şi totodată criticul meu... vreau să zâmbeşti, să faci toate acele lucruri cu care te-ai deprins...lucruri care îţi dau şi ne dau viaţă... fiindcă suntem oameni dedicaţi spre ceea ce facem, dăruiţi cu totul...am simţit asta prin tine, şi mi se confirmă acum prin mine...

Spuneam cândva că distanţele apropie inimile, iar tu mă completai spunând că şi inimile apropie distanţele...cu siguranţă, aşa este, prieten drag...

4 comments:

  1. Si reciproca e atat de adevarata...

    ReplyDelete
  2. asa imi spunea si el, si cred in asta...

    ReplyDelete
  3. E atat de greu sa mai spun ceva astazi!! Cand stiu ca niciodata nu ne vom mai vorbi ca pana acum... regret suferinta pe care ati incercat s-o mascati spunandu-mi: "Copile, o sa fie bine!".
    Am asteptat sase luni, increzatoare, ca intr-una din zile se va intampla un miracol... am crezut nebuneste in vindecare, in rugaciune si sfinti... imi pare rau, daca am dat gres in rugaciunea mea...

    Bucuria a fost inlocuita de lacrimi, lacrimi care rapun fericirea de altadata si scot la iveala amintirile... Distantele apropie inimile si inimile apropie distantele... dar cand distantele sunt atat de mari??? cred ca indiferent de distanta, si fara rostirea cuvantului de ADIO ... inimile apropie distantele si sufletul dumneavoastra va fi mereu alaturi de cei dragi pentru a-i calauzi... am nevoie de aceasta certitudine, pentru a merge mai departe cu tot ce m-ati indrumat in acesti ani... multumirea va fi nemarginita... aveti un loc aparte in inima mea... Dumnezeu sa va odihneasca prieten drag, va spune copilul pe care nu-l veti mai suna de Craciun / saptamanal...adica niciodata, dar veti fi amintirea si modelul unui dascal deosebit pe care l-am urmat...

    ReplyDelete
  4. In plina iarna, ati plecat, nelasand loc de ramas bun... regret ca nu a stat in puterea mea sa va alin suferinta, imi pare rau ca rolul dvs pe pamant s-a incheiat acum, asa...
    Ar mai fi fost multe de spus, facut...
    M-am trezit intr-un cosmar, inlacrimata de plecarea prea timpurie... m-am convins cu adevarat astazi, 04.12.2010, ca e reala plecarea si cu atat mai dureroasa...

    ReplyDelete