Suntem o naţie blestemată! Avem conducători care ne sfidează afişând zâmbete ca urmare a faptului că ne-au adus în pragul sărăciei, care epatează prin afişarea luxului lor... şi îl afişează voit, pentru a ne demonstra că suntem clasa de jos. Clasă, care însă, i-a susţinut... şi poate, într-un fel, ne merităm pe deplin soarta...
Mă doare sufletul să aud zilnic de oameni disperaţi, care nu ştiu încotro să o apuce... copii flămânzi care cer dreptul la un trai decent şi hrana necesară unui om aflat în creştere... cu fiecare zi ce trece ne afundăm în facturi, ne privim disperaţi copiii şi nu ne îngrozim atât de viitorul nostru, cât de viitorul lor care pare mai incert decât e al nostru astăzi...
M-am săturat să privim zilnic cu durere în ochii copiilor noştri, ochi în care se află nişte suflete ce-şi trag cu fiecare clipă suflarea şi care privesc cu încredere în ochii noştri, aşteaptă cu speranţă să le dăm certitudinea unei vieţi mai puţin mizere...
Pe lângă sărăcia în care ne-au adus cei pe care noi i-am pus sus, am trăit să vedem şi urgia venită de undeva de sus, deznădăjduind oamenii şi mai mult, când poate mai aveau o fărâmă de speranţă...
Case luate de ape, surpate până în străfundul temeliei lor... oameni cu lacrimi în ochi, gâtuiţi de lipsa cuvintelor, privaţi de agoniseala de-o viaţă şi puşi în situaţia să privească ruinele lăsate de ape... vieţi omeneşti distruse, luate poate prea curând şi în împrejurări violente (puţin spus)... copii flămânzi, bătrâni nedormiţi, animale răvăşite sau suferinde după urma potopului...
Prea triste zile, prea mare potopul în care brusc ne-am trezit... tăieri de salarii, scumpiri bruşte... iadul apelor care pare să ne fi înghiţit...
Oare s-a săturat pământul de noi şi nu ne mai rabdă?? O temă la care putem reflecta... având în vedere recentele evenimente şi răutatea care tot mai adesea, se regăseşte în noi, ca oameni...
No comments:
Post a Comment