Nadina
Monday, 31 May 2010
La mulţi ani, ţie, copil drag...
Alte "frânturi" din cartea mea...
Sufletul nu aveam cum să îl mint. Şi nici pe el. Mă trădau ochii, felul cum îl priveam, felul cum încercam să mă ascund dar ieşeam la iveală.
Că m-a durut să îl ştiu al alteia. Că fiecare secundă ce trecea fără el ucidea o parte din mine şi nu mă lăsa să respir. Că niciodată viaţa mea nu a fost mai luminoasă ca atunci când el mi-a fost alături.
Şi mă întrebasem de nenumărate ori ce îl face special. De ce e omul pe care nu-l pot uita, nu-l pot scoate din fiinţa mea? De ce şi-a impregnat parfumul în părul meu şi chipul în suflet?
Nu a putut să rostească decât te iubesc! Şi apoi iar ne-am pierdut unul în privirea celuilalt. Nu ne mai săturam privindu-ne. Era clipa noastră, clipă pe care o visasem atât de mult.
Ştiam că visul meu se va împlini. Că visul de a fi iubită se va realiza. Că într-un final – dacă mă iubeşte – se va reîntoarce la mine. Pentru că sufletele ce se iubesc nu pot sta departe unul de altul.
Iubirea vine fără să o chemi. Vine pur şi simplu, te cuprinde, te poartă pe tărâmuri de vis. Sufletul pereche îl distingi dintre toate sufletele ce îşi plimbă rostul prin lume.
Pentru că el, sufletul pereche, ţi se potriveşte ca o mănuşă, ca un pantof. Dacă nu îţi vine bine, dacă nu se potriveşte perfect, te incomodează şi nu ai cum să faci să fie altfel.
Iubirea mea nu era înţeleasă de nimeni. Şi nici nu mă mai străduiam să justific ceea ce simţeam. Iubeam, trăiam, respiram, pe celălalt îl iubeam cu o dependenţă acută. El îmi era suficient pentru a fi fericită.
Doar o viaţă am şi în aceea vreau să am parte de omul pe care îl iubesc. Nu vreau să îl ţin departe de mine, nu vreau să mai simt lipsa sa. Fără el o clipă se îneacă în agonie, pe când în preajma sa, fiecare buchet de zâmbet se deschide etalându-şi petalele fericirii.
Fericirea mea e mână în mână cu el. Nimic nu poate să mă convingă de contrariu. Întâmplarea, m-a făcut să mă îndoiesc cândva că am fi suflete pereche, astăzi însă, sunt mai convinsă ca oricând.
Sunday, 30 May 2010
Premiul revistei "Dacia literară" pentru proză, concursul de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi, ediţia I, mai 2010...
Felicitări elevului Nistor Denis din clasa a VI-a de la Şcoala generală "Adam Muller Guttenbrunn Zăbrani", dar şi celorlalţi elevi partcipanţi: Andrei Sebastian (clasa a V-a), Bej Larisa (Clasa a V-a), Călean Cristiana(clasa a VI-a), Corbei Laura (clasa aVI-a) , Curac David(clasa a V-a), Nistor Roxana (clasa a VI-a), Petrovici Dian (clasa a VI-a), Postolachi Alexandra (clasa a VI-a), Sas Robert (clasa a V-a), Simon Jessica (clasa a V-a) şi Vasilciuc Vinicius (clasa a VI-a).
Felicitări tuturor participanţilor!!Jurizarea a fost realizată de către reputaţi scriitori, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România. Ceilalţi participanţi au primit diplome de participare.
Organizatorii concursului s-au angajat în editarea unei antologii care să cuprindă lucrările copiilor. Mulţumim, de asemenea, şi domnului profesor Constantin Secu pentru colaborare şi pentru promptitudinea cu care a răspuns oricărui neprevăzut întâmpinat de noi. Voi reveni cu amănunte sau chiar cu lucrările copiilor.
Sunday, 16 May 2010
Vis de femeie...
Cine zidul în neant ne ţine?
Şi cine ne mâna spre visele deschise, intenţionat centrate către noi? Care privea pieziş înapoi? Şi cine scăpăra o lacrimă, fără să ştie de ce-l doare? Acel, eu-tu, aflat mereu în căutare?
Cine-a cucerit înălţimile? Sau noi ne-am lăsat, rând pe rând cuceriţi de ele? V-aţi învăţat, constat să daţi buzna peste tot şi-n toate... nu ştiţi a distinge ce e fals de realitate...
Tu, dragule, te-ai dus mai repede ca puful păpădiei... şi-acum, pe-oricine-ntreb de tine, nimeni nu mai ştie... farsor ai fost şi-amorezat de când te ştiu, dar n-am crezut c-am să te pierd într-un târziu... şi nu îmi e totuna când mai caut astăzi ca să te găsesc... cât pot să plâng eu oare, pentru cât nu reuşesc? Dar ca să sufăr, ştiu, ţi se pare firesc... mi-eşti suferinţă pe viaţă... vrei să-ţi mulţumesc?
Iar pierdem nopţile sau nopţile ne pierd pe noi? Când ţi-aud glasul ca o lumânare mă-ncovoi... şi sunt mereu în căutare de idei, fără să vreau mi-aduc aminte c-acum eşti al ei... şi ce mai vrei? nu vreau să mai ştiu fapte, nici regrete să aud din gura ta... m-ai pus la zid, o fi din vina mea?
Să ştii de-acum... dacă mă vei căuta... va fi-n zadar, deci nu-ncerca... eu sunt de cealaltă parte a zidului care în dansul nostru ne susţine... şi-ţi simt adesea inima bătând, şi ochii-ţi minţii parcă fulgerând... mai sunt momente când suntem un gând... dar tu zâmbeşti, eu plâng cu lacrimi dese şi amare... habar nu ai ce-nseamnă căutare şi suspine... eu am să mor cu taine-nscrise-n mine, nu muritor sărac cu duhul, fericit, ca tine!!
Dream alone...
Am pierdut de prea multe ori pentru a mă mai putea numi o norocoasă. Am pierdut ani, vieţi, lacrimi prelinse, prieteni adevăraţi sau falşi în identitatea lor, vise, speranţe, credinţe, traiectorii clar definite şi iar... am sfârşit prin a căuta, a găsi şi mai mereu a pierde... crezând că toate-s de fapt zadarnice, şi totuşi ştiu că nu e aşa...
Azi fără să mai caut în lucruri, cercetez cerul, stelele şi toate câte luminează din altă cale decât cea directă cu pământul... au plecat mulţi, multe, câte şi mai câte... obosită să mai contabilizez veniri-plecări... drumuri înguste, veşnice compromisuri cărora nu le dau curs...
De aceea sunt astăzi, cugetătoare... liberă, mult prea liberă... neconstrânsă de alte prezenţe, false trăiri... am îndepărtat cât am putut nepotrivirea... dar n-am reuşit să adun opusul ei... şi iată-mă singură, cu veşnicele mele tabieturi... singură înfrunt destinul, nu din egoism, ci dintr-o întâmplare care nu mă lasă visele întru totul să-mi împărtăşesc...
Saturday, 8 May 2010
Creează o carte pentru inima ta :)
GRUPA 3
Dana şi Cristiana
Ediţia deosebită a unei cărţi
1. Imaginaţi o reclamă pentru cartea voastră (prezentaţi-o într-o pagină şi motivaţi-vă alegerea).
2. Realizaţi ediţia deosebită a unei cărţi (copertă, autori – numele participanţilor la proiect - daţi un titlu original creaţiei voastre, conţinutul lucrării să vă aparţină).
3. Grafica să fie realizată în mod excepţional, hârtia să fie de calitate, scrisul să fie frumos, conţinutul lucrării să se încadreze în 5-7 pagini.
4. Desenul copertei să fie în strânsă legătură cu titlul şi tema cărţii.
5. Concluzii:
De ce credeţi că ediţia voastră ar avea succes?
V-ar plăcea să mai lucraţi la un proiect de acest gen, dar de o mai mare amploare? Aţi fi dispuşi să vă implicaţi în realizarea unei reviste care să aparţină şcolii?
Data demarării proiectului: 16.03.2010
Data prezentării proiectului: 16.04.2010
Locaţia: Şcoala Generală „Adam Muller Guttenbrun” Zăbrani, judeţul Arad
Profesor propunător şi coordonator de activitate: Szakacs Nadina Maria
CLASA a VI – a
ECHIPA 1 : Vasilciuc Vinicius, Petrovici Dian, Balea Daniel, Bibarţ Alexandru.
ECHIPA 2 : Călean Cristiana, Boncuţ Dana, Postolachi Alexandra, Corbei Laura, Nistor Roxana.
ECHIPA 3 : Ferar Larisa, Stanislav Alexandra, Balea Daniela, Şopterean Ionela.
ECHIPA 4 : Curac Ionuţ, Peri Ioan, Adam Sergiu, Griţar Flavius.
ECHIPA 5 : Băieş Sergiu, Nistor Denis, Madoşa Laurenţiu.
Cele 5 echipe au fost prezente la explicaţiile privind derularea proiectului. Odată împărţite echipele, acestea au avut datoria de a imagina un plan de bătaie în vederea realizării proiectului şi de a-şi împărţi sarcinile de muncă între ei, în mod egal.
Locurile pe care s-au clasat cele 5 echipe: echipa 2 – premiul I, echipa 3 – premiul II, echipa 1 – premiul III, echipele 4 şi 5 – menţiune.
A fost punctat cel mai original proiect, în funcţie de seriozitatea participanţilor şi de respectarea cerinţelor incluse în proiect.
ECHIPA 1 : – „Siguranţa înainte de toate”
ECHIPA 2 : – „Lumea copiilor”
ECHIPA 3 : – „Amintiri”
ECHIPA 4 : – „Floarea primăverii”
ECHIPA 5 : – „Anotimpurile”