Am trântit uşa în
urma mea şi ai rămas înăuntru. Te-ai încăpăţânat şi-ai ales să nu mă urmezi pe
plajă. Singură-mi port rochia şi îi lovesc poalele de ţărmul mării. Gândurile
mă poartă pretutindeni. De câte ori am fost eu încăpăţânată?
Nu mi-aduc aminte să fi fost şi sunt mulţi ani. Vreo trei la număr. Ani în care
am descoperit mereu ceva nou la tine. Ani în care am trecut de la iubire la
dezamăgire, de la bucurii la neputinţă. Am
vrut să plec de-atâtea ori şi totuşi, n-am plecat. Nu ca să-ţi fac ţie o
favoare. Am rămas mereu pentru că te-am iubit. Te-am dorit, cum şi acest ţărm
însetat doreşte cu nerăbdare valurile mării. Aşa te-am dorit şi eu. Ani la
rând, în fiecare clipă. Am
încercat de-atâtea ori să nu plâng. Chiar dacă m-a durut. M-am chinuit şi-am
plâns doar atunci când nu erai prin preajmă. Ceilalţi n-au
înţeles niciodată de ce sunt atât de blândă, de răbdătoare. Am iertat multe în
aceşti ani. Am încercat să nu mă schimb, dar m-am mai maturizat.Am înţeles că atunci când iubeşti,
faci şi compromisuri. Ştii de la bun început ce faci. E greu, e foarte
greu. Dar
degeaba îţi spun acum toate astea.Eşti mai înverşunat ca niciodată. Sunt mai
blândă şi mai înţeleaptă ca oricând. Ştiu
că o să-ţi treacă. Că-ţi vei cere iertare. Am să te iert. Am să încerc să uit.
Dar nu ştiu dacă voi putea. Nu voi putea
să uit cum lacrimile mi-au curs neîncetat în solitara mea plimbare, cum am
grăbit pasul ca să mă distanţez. De mine. De tine. De noi. Ştii că acasă revin
de fiecare dată. Urmele
paşilor mei pe acea plajă se vor şterge. Ziua va fi trecut şi va veni o alta.
N-am să uit cum ai ratat o asemenea privelişte: marea la răsărit, pescăruşii
înălţându-se-n zbor...oare când vei citi aceste rânduri, o să ţi se facă dor? - fragment din lucrarea "DOR" - Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment