Cântecul mării...

Ventilatorul se învârte molatic prin cameră. Ce căldură sufocantă...în stânga mea e teancul de cărţi din care trebuie să învăţ, dar cine are chef de asta? Mintea-mi stă doar la mare. Ah, ce-aş da o fugă până în Vamă...

Ascult de gândul cel din urmă şi-mi pregătesc câteva lucruri în rucsac, cumpăr două bilete cu destinaţia mare, îţi dau întâlnire în gară şi te pun în faţa faptului împlinit.

Când îţi aduc la cunoştinţă planurile pentru acest weekend, îmi spui că sunt nebună. Da, sunt nebună! Nebună după tine, nebună de aventură!

Totul se întâmplă foarte repede. Între două bătăi de inimă, nici nu realizăm că Răsăritul ne regăseşte pe plajă. Îl contemplăm, să ne umplem sufletele. Îmi zâmbeşti complice. Încă nu-ţi vine a crede ochilor. Vin cu o confirmare. Da, iubitul meu. Ce trăim e real. Avem întreaga plajă la picioare. Suntem pe punctul de a ne trăi propria poveste la malul mării.

Întreaga zi am explorat tot ce s-a putut explora şi fără să ştim, cântecul valurilor ne-a purtat paşii la Apus. Pentru un moment ai devenit copil, am devenit copilă. Paşii noştri au înregistrat kilometri întregi de plajă.

Am numărat stele şi ne-am pus dorinţe în contul lor. Am alergat, ai alergat şi am aşteptat un nou Răsărit îmbrăţişaţi, pe plaja viselor noastre. Obosiţi şi fericiţi, nu mai conta. Atâta timp cât ne-aveam unul pe celălalt.

În drum spre casă, mi s-a perindat prin minte întreaga aventură la malul mării. Îmi răsuna în urechi oda valurilor. Mi-am reamintit că nu am mai fost atât de fericită de foarte mult timp.

Resimţeam încă urma unui sărut ce-a rămas imprimat deasupra unui val îndrăzneţ. Se făcea resimţită şi răcoarea valurilor. Cum veneau spre mine, cum veneau spre tine şi ne-nlănţuiau într-un dans...