Trupurile noastre s-au certat...

M-ai surprins din prima clipă...

Ţi-ai împreunat mâinile cu ale mele, ţi-ai încolăcit braţele în jurul meu... Emanai atâta căldură, viaţă...

Sfetnic ne erau stelele care tronau deasupra noastră, atmosferă de basm - focul ce pâlpâia cu viaţă, dăruindu-se parcă nouă, pentru-a ne încălzi...

M-ai purtat pe braţe de vise - credeam că-i aievea, puţin, în sinea mea, m-am amăgit...

Noaptea şi-a pus pecetea asupra noastră, iar sărutarea ta s-a dăruit buzelor mele. Sărutai lacom fiinţa-mi, adulmecai din mine fiecare secundă... Minunaţi, unul de celălalt,ne pierdem în trăirea-visare...

Timpul trecea peste noi... unul lângă celălalt, încălzindu-ne trupurile.

Zorii zilei s-au revărsat peste noi feeric, topind cea dintâi sărutare în braţe ferme şi-n acelaşi timp indecise.

Îmi desenai fericirea pe chip, puneai grame de pasiune pe buzele-mi. Stingheriţi, secretoşi, cu taine doar de doi împărtăşite - ne-am continuat clipa de viaţă.

Ştiu doar că, din acea clipă,te-am privit cu alţi ochi: ai răsărit în mine voinţa, ai renăscut dragostea. Şi cu timpul, toate acestea, vor reconstrui încrederea. Încrederea pierdută nu ştiu pe ce cale, abandonată în tumultul vieţii, dărâmată de promisiuni şi vise trecute.

Iar acum, mână în mână, cu ochii licărind de fericire, transcedem spre culcuşul viselor noastre, cuibărindu-ne şi lăsând loc temerilor, gândurilor, îndoielilor, speranţelor, deziluziilor...

Trupurile noastre s-au certat... e o impresie doar... Ştiu doar că la tangenţa lor stă mărturisirea unei licăriri în noapte, când de pe buzele mele s-au desprins primele cuvinte spre a-ţi lămuri nelămurirea mea.

Suntem doi, avem pasiuni,trăim intens viaţa,renunţăm cu greu la noi înşine în favoarea celorlalţi.

Stau şi mă gândesc dacă aş face într-un fel compromisuri. Chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Chiar dacă ar fi contrar mie.

Compromisurile uneori echilibrează balanţa. Şi ne-ar fi mai uşor: şi mie, şi ţie să rupem din timpul nostru şi să devenim uneori NOI.

Până atunci nu-mi rămâne decât viaţa mea, de care atârnă convingerile toate şi în care îi includ, întotdeauna, pe toţi cei pe care îi iubesc şi îi respect.

Nu te-ntreba continuu "de ce?", "când", "unde", "cum?"... sunt relative, toate acestea...

Ştiu doar că uneori timpul şi spaţiul se comprimă făcând caracterele să se tolereze, trupurile să se accepte, eu şi tu devenind NOI chiar dacă ni se pare că acceptăm acest lucru prea uşor, chiar dacă ni le asumăm toate...

Mă ştii încă mândră, greu de urnit în căutarea ta... însă mă bucură fiecare gest al tău, fiecare impuls de-a veni în întâmpinarea mea... şi iartă-mă fiindcă-s laşă precum mă ştii, că-mi măsor fiecare pas... Iartă-mi felul de-a te iubi şi totodată iartă-mi îndrăzneala!

Trupurile noastre par a se fi certat, dar convieţuiesc în deplină armonie. Şi mai ştim că în timp şi spaţiu, de oriunde şi de nicăieri, cu sufletul, suntem NOI mai conştienţi ca oricând, mai aprinşi de dragoste ca niciodată, dorind a recupera timpul şi de a nu lăsa viitorul să ne trădeze chemarea.

Trupurile noastre s-au certat... lucru de neîmpărtăşit nimănui... Te sărut când te văd, când te-nchipui, când te visez, când mi-e dor... te-mbrăţişez când sunt prinsă în proiecte... întotdeauna îmi fac timp şi pentru tine... te port în suflet, cum nici nu ştii...