Fiinţe curioase, noi, oamenii. Căutăm continuu ceva care să ne împlinească, în care să se regăsească idealurile noastre. Găsim acel ceva, care ni se dă întru totul. Atunci când avem acel ceva, ne dorim altceva. Mereu altceva.
Ultimele două replici îţi aparţin. Nu credeam să le aud vreodată. Nu din gura ta. Nu vreau să caut iar. Nu acum când par să-mi fi găsit sensul. Lasă-mi visele neîntinate, lasă-mi clipele să mă bucure. Chiar dacă sunt efemere, chiar dacă la realitate mai târziu mă trezesc.
Nu credeam să doară vreodată un adevăr. Şi iată, că mă doare... cuvinte construite de tine înfig pumnale în inimă, lasă ochii minţii gânditori, ochii sufletului îndureraţi... ne dorim mereu altceva... tindem înspre ce? Par să-mi fi găsit calea... chiar dacă pietruit mi-e încă drumul... lasă-mă să-i dau forma care-mi place, să-l finisez cu dragostea vieţii mele... nu încurca ale mele căi... nici contră nu te pune... ci alături de mi-ai fi ar însemna ceva, fiindcă ai fi şi eşti motiv pentru-a lupta... m-ambiţionezi şi-mi dai putere pentru veci... atât mă rog, de-a pururi să te am... să simt dorinţa de-a lupta... şi trup, şi suflet... năzuiesc să-mi fii aproape... tu, care mă ridici mai sus de mine, te pot numi şi făcător de bine :)
No comments:
Post a Comment