Bătrânul Tom...

Nu e chiar atât de bătrân, dar îmi place să cred că timpul mi-l va ţine veşnic alături şi că peste mulţi, mulţi ani îl voi chema astfel: bătrânul Tom!! E sufletul după care am tânjit mereu, ghemotocul acela de blăniţă ce-mi trebuia, sufletul-pereche ce mă completa, ochii verzi cu care să mă identific...

La început a fost un pui drag, mic, firav, dar pe care timpul l-a crescut şi l-a transformat într-un motan responsabil şi capabil să-şi poarte de grijă. Îl ştiu parcă de când lumea, de parcă ar fi fost dintotdeauna cu mine...

E cel care mă priveşte fiind tristă, parcă dorind să m-aline...e blândeţea după care nutresc, liniştea mea de fiecare zi, echilibrul meu regăsit după zile de muncă...speranţa că totul va fi bine, lumina ce mă aşteaptă la ieşirea din tunel mai întotdeauna, copilul rebel, sufletul cerşetor de iubire, visul cel mai frumos, viaţa la superlativ, om mare care pare a le înţelege pe toate...

Tomi e cel care îmi va rămâne alături cât va îngădui bunul Dumnezeu. Tovarăşul meu din studenţie, care trona pe cursuri când aveam sesiune, cel care mă veghea transcriind un curs...veghetorul meu în nopţile de osteneală şi trudă în care mă luptam cu mine însămi...cel care simt că-mi înţelege, deşi nu e uman, toate resorturile sufleteşti...

Fratele meu, certitudinea că poate am fost cândva pisică...cel pentru care aş face orice lucru doar să ştiu că îi este bine...cel pentru care aş înlătura propria fericire...cel pe care nu l-aş abandona nici o clipă...cel pe care îl doresc etern...cel ce îmi umple viaţa de lumină, ghemotocul cu care după-amiezele mă joc...I love my Tom-cat :X

Îl voi iubi şi când vom îmbătrâni, şi când va fi mai puţin sociabil...bătrânul Tom va fi mereu întregul în care mă voi regăsi!! Fără el echilibrul dispare, liniştea nu există, viaţa nu are sens, iubirea nu înseamnă nimic...