Azi nu a fost cum mi-am imaginat... poate că sufletul meu e cine ştie pe unde... bărbatul iubit nu m-a îmbrăţişat cât îmi doream... nu mi-a spus cuvintele tandre pe care mi le rosteşte în alte zile... astăzi am simţit că nu ne aparţinem... şi totuşi... eşti mângâierea zilelor mele...
Azi sunt tăcută precum o carte... mă simt abandonată pe soclul unei biblioteci antice... prăfuită de timp şi neatinsele pagini încep a-mi lăcrima... azi nu pot rosti cuvinte de dragoste... sunt de o sensibilitate rară... tot ce mă atinge mă răneşte: prezenţă fizică, cuvinte, absenţă voită... şi toate cântă ecoul singurătăţii concentrate în această zi...
Azi mă simt ca o chitară... fără acord de melodie... părăsită într-un colţ, fără lumină, fără de viaţă... doar o căldură infernală ce-mi ucide spiritul creator... mă mângâie doar gândul că există un mâine mai bun, că şi acestea fac parte din viaţă... că sunt prin lume - şi eu - trecător...
Azi nu a fost cum mi-am imaginat... poate mâine...
No comments:
Post a Comment