Nadina

Nadina

Monday 15 February 2010

The Collector


Simt nevoia să-ţi uit privirile care stăruiau asupra mea, să-ţi uit ochii care pofteau nebuneşte la fiecare părticică din mine... simt nevoia să nu nu-ţi mai spun ţie totul, să nu mă mai destăinui la fiecare gând...
Am înţeles că asta faci tu de obicei, colecţionezi... fotografii, femei, vise, iluzii, gânduri, experienţe, cunoştinţe... nu mai vreau să fac parte din colecţia ta, astăzi îmi iau senină zborul... mă dezic de robia în care am trăit atâta timp, vălul mi-a căzut. Azi văd mai clar, nu cum vedeam cândva, totul în ceaţă...
Nu vreau să mă mai ţii înrobită în castelul promisiunilor tale... nu-mi mai ajung prizonieratul şi iubirea ta sufocantă, bolnavă... vreau să văd dincolo de uşi închise, să sorb lumina zilei... să nu mă mai întreb câte se petrec în lumea aceasta, fără ca eu să am cunoştinţă...
Mi-ai retezat aripile, sunt încă o victimă a ta... privarea aceasta de libertate mă ucide... simt cum mă sfârşesc cu fiecare clipă... am să mor sub ochii tăi obosiţi, iar tu de-atâta aşteptare, te vei scârbi până la urmă de fiinţa mea...
Iubirea nu forţează, iubirea nu se cere, ea nu încătuşează... Iubirea oferă libertăţi, îţi dă posibilitatea de-a alege, simplul fapt de a culege false promisiuni ea nu-nţelege...
Plec azi, sper să pot evada... să nu îmi pară mult prea înalt zidul... sper să nu-mi frâng aripile şi mai tare-n zbor, oricum, de când sunt prizonieră-mi sângerează şi mă dor... eşti laş, pervers şi trădător... nu vreau aşa admirator... azi mă dezic de tine şi de aşa zisa iubire... obsesie bolnavă înecată-n amăgire... sper să te sufoci cu propria-ţi răutate... fiindcă trăind ai comis nedreptate... te las cu visele-ţi, nu se mai poate...
În urma mea las colecţionar de vise, şi sper în goana şi în disperarea mea, eu să te las pe tine şi nu tu, aici, în spaţiu-nchis a mă abandona...
(pentru a înţelege mai bine ce am scris, trebuie citit "Colecţionarul" de John Fowles... îl recomand cu căldură, pe mine m-a inspirat şi răscolit într-o oarecare măsură. E captivant, provocator... doar astfel poate înţelege cineva ce înseamnă prizonieratul, uciderea de idealuri şi de vise, stârpirea dorinţei de a mai vedea încă o dată lumina zilei).

No comments:

Post a Comment