nebun(ă) de alb...

Astăzi m-am trezit, ca niciodată, fericită de alb... am ridicat privirea spre înaltul cerului şi mii de fulgi îmi dezmierdau zâmbetul care pe chip stăruia...

Mai apoi, cascade de alb, mi-au sărutat la întâmplare gura... aprinzând în mine dorul de iarnă, dorul de fiinţă, dorul de alb...

Şi uite, aşa, m-a prins prima zi de iarnă, străbătând cărări troienite de viscol... în căutarea miraculosului... lăsând fulgii de nea să îmi unduiască în bătaia vântului şuviţele rebele...

nebun(ă) de alb, călătoresc şi-acum, cu dragostea-n suflet, cu cel drag de mână, în vise, pe buze şi trup...