Nopţi...

Sunt nopţi în care
cuvintele mele te strigă,
braţele te caută,
luna şi stelele
pornesc,
în a ta - căutare...
Oh, tu, care ai chip de soare...
cum toate astea-n noapte
să te-ajungă?
Tu străluceşti
cât e ziua de lungă,
iar nopţile te odihneşti...
Doar eu n-am somn,
priveghez la fereşti,
cât e noaptea de lungă
cuvintele ce-mi ies din codei
somnul mi-l alungă...


Sunt nopţi,
în care să-ţi văd chipul
mult aş vrea...
să mut din constelaţii
Soarele şi Luna,
să mă-ncălzeşti
în recile nopţi
ce şi pentru scris
sunt uneori povară,
în braţe până-n zori
tu să mă ţii,
să mă dezbraci
de toatele cuvinte
şi aminte să îmi aduci
că înainte de cuvinte
sunt femeie,
că suflet am,
că simt şi eu...
iar restul,
sunt crâmpeie!