Am...

Am să mă agăţ de un vis,
poate îmi mai atenuează
din insomniile crescânde
cu care mă confrunt
şi recunosc
că sunt profunde...


Am să las lacrimile să se scurgă,
în gări voi flutura batiste,
spre nu ştiu ce vagoane,
având compartimente
părăsite, triste...


Am sentimentul că de-o vreme
tu ai plecat
şi nici nu ştiu
când ai să mai revii,
în fiecare dimineaţă,
cu-acelaşi gând,
cu-aceeaşi speranţă,
în sufletu-mi, iar reînvii...


Am să rămân acolo,
pe peron,
nu măr vor urni ploi,
nici vântul
nu poate să m-abată,
voi flutura batista
fiecărui tren,
sperând că ochii-ţi
voi zări, îndată!