Era o toamnă frumoasă. Frunzele cărămizii îşi perindau poveştile la fereşti cuprinse de spaima picurilor de ploaie. Începeau să se închidă norii, dimineaţa bruma iar speranţele noastre nu îşi pierduseră făgaşul.
Ruginii...erau frunzele....dar şi unele amintiri ce se doreau actualizate. Porneam braţ la braţ, străbătând locurile de altădată...găseam locuri familiare, puţin altfel de cum le lăsasem cândva.
Mă cuprindea emoţia aflându-mă alături de el, pribegind cărările pierdute de timp ale amorului nostru din trecut, iar acum împrospătat, dornic de inedit...dar şi de o rememorare a ceea ce a fost şi e frumos să pecetluim în amintire.
La braţul său simţeam că renasc. Revedeam cafeneaua unde ne cunoscusem întâia oară. Locul în care s-a produs declicul...unde două inimi începură să bată la unison,asemeni unei chemări mute, dar tâlcuite de cei doi îndrăgostiţi: eu şi el,continuându-ne basmul.
Toate clipele se restrângeau acum în jurul nostru, toate amintirile evocate ne sensibilizau fiinţa...ochii mei lăcrimau, ai săi erau umezi...de emoţie, din dragoste,unul pentru celălalt, pentru totdeauna.
Ştiusem întotdeauna că va reveni cândva. Dincolo de toate îndoielile mele, existase şi certitudinea că îl voi avea alături. Ştiam că va primi iertarea...
Revenise oarecum străin, dar l-am recunoscut: după zâmbet, după amprenta sărutului, după suflet, după felul cum mă ridica în zbor, după modul în care îmi construia aripile şi mă susţinea clipă de clipă.
Şi m-am gândit şi la situaţia în care ar fi posibil să mă rănească mai profund decât ar fi făcut-o vreodată. Dacă ar îndrăzni să mă lase iar fără speranţe şi vise...aş fi în stare să îl iert la nesfârşit, să îl las să plece, să se regăsească...
Şi mai ştiu că îl voi iubi întotdeauna, cu o forţă pe care nu mă simt întotdeauna stăpână.Sunt momente în care simt că dragostea asta e prea mult. Şi e bine, într-un fel. E superlativul care nu poate fi demonstrat, definit, exemplificat. E dragostea, conştientă şi inconştientă – dragostea ce îmi ţine respiraţia în loc şi totodată îmi sporeşte vitalitatea.
Fragment din manuscrisul "Străina aceea" - autor: Szakacs Nadina Maria
No comments:
Post a Comment