Nadina

Nadina

Monday 27 December 2010

Să nu lăsăm oamenii de zăpadă să moară...


Ninge atât de frumos, de parcă iarna îşi cerne basmul deasupra noastră, a tuturor!! Ninge pentru mine, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru ei, pentru voi toţi... ninge ca în copilărie, cum de mult n-a mai nins... totul e alb... copacii sunt de "zahăr", fulgii de nea mi se-mpletesc în păr, mi se scaldă pe chip, mă sărută rece şi în acelaşi timp înduioşător...

Şi totuşi, unde am lăsat, cu toţii iarna? Majoritatea nu ne mai bucurăm ca altădată... avem preocupări atât de meschine... nu mai ieşim la săniuş, nu mai construim oameni de zăpadă...

Am întrebat într-o zi nişte copii din vecini dacă nu fac un om de zăpadă. Răspunsul:

- "Am făcut anul trecut unul mare, de ce să mai facem şi anul acesta?"

Un răspuns care m-a întristat... de parcă omul de zăpadă de anul trecut, topit atât la propriu cât şi la figurat, l-ar compensa pe cel de anul acesta... om de zăpadă ce se aşteaptă modelat...

Un mesaj pentru copii cât şi pentru adulţi: fiţi cu toţii COPII... nu uitaţi lucrul acesta... şi fiţi COPII din suflet.... daţi-vă cu sania, finisaţi omuleţi de zăpadă, râdeţi, colindaţi...

Nu lăsaţi oamenii de zăpadă să moară, pentru că, mă citez: "Crăciunul e şi al omului de zăpadă, cu ochii tuciurii, pe care îl construiesc, dărâm şi mai mereu refac, dăruindu-i la nesfârşit chipuri şi tot atâtea identităţi."

La toate acestea mai adaug şi o poezie realizată în colaborare cu un elev de-al meu, în care veţi vedea principiul faptului că şi omul de zăpadă are suflet:

"Omul de zăpadă nins,

Azi, în ger, s-a pus pe plâns,

Plângea soarta unui Fiu

Care din ceruri venea,

Să păzească de păcate,

Gânduri ca să lumineze,

Curaţi, El să ne păstreze.

Şi aşa, târziu în noapte,

Omuleţul de zăpadă,

Urmărea o mândră stea,

Care tare strălucea.

Şi-a ştiut că a sosit,

Fiul Domnului iubit,

Lacrimile-i şiroiau,

Cu rugăciuni se-mpleteau.

Şi a-nceput să fulguiască,

Peste ieslea cea domnească,

Semn că-n orice lucru rece

Este şi-o adâncă simţire,

O încercare de iubire.

Astfel, un om străjuia,

Lumea de gheaţă-l credea...".

Aşa că să nu îi lăsăm să piară, în fiecare iarnă să îi conturăm... la nesfârşit identităţi, precum unor copii, să dăm...

Saturday 25 December 2010

Crăciunul...

Crăciunul e un sentiment! O trăire intensă! E dorul de acasă, de îmbrăţişare, de luminiţe, de fulgi, colinde, ochi dragi, voce...
Crăciunul e o stare... mână întinsă către cei dragi, spre a-i îmbrăţişa... intenţia de a stărui cât mai mult în preajma lor...
Dar ce-i Crăciunul fără dragoste? Crăciunul însăşi e dragoste. Dragostea celor care îndură, care trăiesc, pleacă, revin... dragostea de copil... dragostea de femeie rănită... dragostea de părinţi... dragostea împărtăşită..
Crăciunul scoate la iveală toate tipurile de dragoste... le însumează într-una singură, fiindcă de Crăciun, dragostea e liberă, e frumoasă, senină... de Crăciun dragostea se bucură, se dăruieşte, împlineşte...
Anul acesta, Crăciunul e altfel... îl simt altfel... colindele au devenit rugăciuni, bradul - chipul bucuriei, naşterea Domnului - speranţa mea, copiii - chipul dragostei şi suplinirea celor care mă-ntregeau... Moş Crăciun - o certitudine, omul de zăpadă - o promisiune îndeplinită... stelele - dorul de cineva, părinţii - paşii ce duc acasă, prietenii - frânghiile care nu mă lasă să mă prăbuşesc...
Vă doresc din suflet un Crăciun Luminat însoţit de speranţa vieţii, clinchetul bucuriei, foşnetul darurilor, împlinirea viselor, călăuzirea paşilor, oameni de bună-credinţă, colind, certitudine, dragoste... Sărbători frumoase, lângă toţi cei dragi !!

cu mult drag,
Nadina Maria Szakacs

Friday 17 December 2010

nebun(ă) de alb...


Astăzi m-am trezit, ca niciodată, fericită de alb... am ridicat privirea spre înaltul cerului şi mii de fulgi îmi dezmierdau zâmbetul care pe chip stăruia...

Mai apoi, cascade de alb, mi-au sărutat la întâmplare gura... aprinzând în mine dorul de iarnă, dorul de fiinţă, dorul de alb...

Şi uite, aşa, m-a prins prima zi de iarnă, străbătând cărări troienite de viscol... în căutarea miraculosului... lăsând fulgii de nea să îmi unduiască în bătaia vântului şuviţele rebele...

nebun(ă) de alb, călătoresc şi-acum, cu dragostea-n suflet, cu cel drag de mână, în vise, pe buze şi trup...

Sunday 5 December 2010

Mă doare...

conf. univ. dr. Constantin Traian Chevereşan - (04.10.1947 - 02.12.2010)


În memoria celui mai bun, empatic, sufletist, inteligent profesor... ar fi multe de spus, dar să lăsăm amintirile să le păstreze... pentru mine va rămâne veşnic un prieten care va veghea dincolo de tăriile cereşti...


God rest your soul, teacher... I'll always remember you...