Încă mai ascult...

Încă mai ascult,
plaja ce se-ntinde 
de-a lungul mării,
încă urmăresc,
seara uneori
cum pe cer ocol,
fac stingheriţi, norii...


Încă te mai caut,
umblând pe nisip,
răscolind epave
din vara trecută...
Parcă te aud,
îmi simt plânsul mut,
fiindcă în dorinţa-mi
vreau să te mai simt...


Încă se scurg ore,
când privesc apusul
şi-mi închipui
că te voi regăsi
la răsărit...
Valuri mă încearcă,
ape mă compun,
de acolo,
de unde eşti,
găseşti armonie
în tot ce eu spun?


Încă mai ascult,
vântul la fereastră,
dimineaţa,
când e briza
mai mult resimţită...
Încă mă închipui,
pe plajă iubită,
încă îţi simt paşii,
astea nu se uită...


Încă îţi scriu
şi simt nevoia
s-o fac în orice clipă...
Încă am sentimentul
că ceva se-nfiripă...


Şi te mai visez încă,
cum vii din depărtare,
în prag m-aştepţi,
surpriza, emoţia
e mare...


Şi încă te mai caut,
la linia orizontului
îmi pare adesea că te văd...
Eu încă te aud,
cu glas duios şi blând...


Încă mai ascult vapoare,
nave ce trec,
călătoare...
Încă trăiesc cu speranţa,
că se va-mplini scadenţa
zilelor ce mi-ai promis,
vino, să nu cred
că-i vis!


Încă cred şi aştept clipa,
ştiu că timpul ne-mpresoară,
aducând gânduri la mine
şi ducând gânduri la tine,
ca în vechi corespondeţe
ce-şi purtau iubirea mare,
o iubire ce răzbate
dincolo de timp, departe...


Fiindcă ce e-n inimi scris,
nu stârpeşte depărtarea,
iar ce simţim zi de zi
valuri nu pot ruina,
inima aceleaşi căi,
încontinuu va urma!