Pădurea-i verde, întinsă...
unde-i duc cărările?
spre ce zări
mă cheamă,
vântul mă mână,
sufletul mă-ndeamnă?
Şi, printre altele,
îmi pune-n prag de seară
nume de Sânziană...
Iar despletitele-mi plete
se conturează-n cârlionţi,
ştiu, că-n această noapte,
de inimi, vor fi prea mulţi hoţi...
Eu grijă voi avea pe culoarul,
ce răspicat susţine
că va cuceri Cezarul...
Paşii mei, alene,
se-ntovărăşesc cu fluturi,
iar copacii-şi pleacă crengile
ca să mă vadă...
Sunt o fată,
culeg flori...
Nu, nu sunt o rătăcită,
pentru trecători ispită,
iau doar floarea
care-mi place
cununi mari să îmi pot face...
N-avea teamă!
Îmi repet într-una,
chiar de se porni furtuna...
Ea va da doar un ocol,
Norocu-şi va încerca,
Teafără,nevătămată,
mă va îndemna calea...
Singură,
nu mi-am pus nume,
Şi nu sunt singura floare
ce se pune în cunună,
ce-are flori vindecătoare...
Nu te voi atrage-n horă,
nu mai joc de mult de-aceste,
şiretlicuri, ce odată,
le jucam pe la ferestre...
Chiar de ochii-mi verzi te-nving
şi îţi par o vrăjitoare,
Singurul scop e să-mi fac
În sat, cununa mai mare
şi s-o port, cum mi-este drag
În ziua de sărbătoare!
No comments:
Post a Comment