Dragostea...

Dragostea
îţi arde tălpile,
Cuvintele sunt de prisos,
mai presus sunt sentimentele...
Ce faci,
la miez de noapte,
cu dragostea mea?
Mi te-araţi,
o clipă stărui
şi-apoi altora
te dărui...
Spune-mi:
este drept aşa?
Al meu vis
din faşă-l nărui,
N-am ştiut că
dragostea,
cu cât mai mult
tu te dărui
ca pe-o pradă
te va adulmeca...


Şi dragostea mea,
ce-mi face,
de la o vreme-ncoace?
Mă pierd pe treptele răbdării,
ating limita disperării,
dar nu e chiar aşa...
Când simt că mă nărui,
Renasc,
mai mult mă dărui
şi-n toate:
în supărări iubite,
în vremuri fericite,
sunt tot a ta...
Nu te-ndoi,
ci crede,
chiar dacă nu se vede,
tu îmi eşti inima...