Se va risipi marea...

Se va risipi marea,
iar gândurile, ideile,
toate năzuinţele noastre,
vor urma Calea Lactee
lăsând în urmă-le,
urmele unei iubiri albastre...


Se va risipi marea,
ne va rămânea,
doar fin - nisipul,
care printre degete,
ni se va răsfira,
pe nesimţite,
aşa cum face,
fără să simţim pe moment -
timpul...


Se va risipi marea,
iar pescăruşii
ne vor trezi în zori
plângându-şi nemurirea,
la fereastră,
iar noi, îmbrăţişaţi,
zări-vom, doi cocori,
ce-ncearcă ne-ncetat
să se iubească...


Se va risipi marea,
va-nghiţi la sine nisipul,
ce scoică se va abandona plajei,
pentru-a depăna din amintirile-i
ce s-a-ntâmplat, cu timpul?


Se va risipi totul,
va lua la sine marea,
iar noi, cu o ambiţie omenească,
vom încerca, să păstrăm neatinsă -
îmbrăţişarea...
fiindcă, cu timpul,
chiar şi pe-aceasta o va-nghiţi marea,
lăsând în urma-i adânci urme,
peste care se va aşterne uitarea...