Sunt diferite ipostazele
în care tu - mă regăseşti
în fiecare zi...
să ştii însă, că numai unul,
mi-e felul de-a te iubi.
Feluri de a aştepta
sunt diversificate,
mai deosebit îmi pare
felul în care,
îmi cobori din cer- raze de soare.
Feluri de aştepta
şi modalităţi de-a cere,
feluri de a oferi
sufletului mângâiere.
Feluri de a aştepta,
de a te închipui,
De când eşti în viaţa mea
În stomac am mii de fluturi.
Când îmi pui cununi pe creştet
şi mi-aduci cadouri - stele,
ochii când mi-i vezi mărgele...
Toate-s feluri de-a iubi,
feluri de a aştepta.
Când e vorba de iubire,
limite - omul nu are...
E dispus să se-mplinească
prin lumină şi prin soare,
prin dragoste şi credinţă,
dar şi multă aşteptare
susţinută de răbdare...
Un mic tribut - POEZIEI - de ziua ei... 21.03.2013
"Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc; acesta e cântecul iubirii!" - Liviu Rebreanu
Eşti
aici dinainte de-a ştii tu că eşti. Pentru că te-am cuibărit în
sufletul meu cu timpul. Timpul e cel care mi-a deschis ochii spre cel
care eşti TU... omul minunat de care mă-ndrăgostesc în fiecare zi.
Eşti
zâmbetul senin după care tânjesc, fiecare oră din noapte sau zi. Mereu
prezent, iubit, dorit... eşti pretutindeni şi nu ştii câtă mângâiere
aduci. Dragostea ta e un balsam pentru sufletul meu.
Clipele
departe de tine, înteţesc dorul de fiinţa ta. Eşti aici - văzut şi
nevăzut - impregnat în fiinţa-mi. Închid ochii şi te zăresc...mi-aş dori
să rămâi şi să nu mă copleşească vreodată gândul că ai putea să
pleci...
N-ar fi prima oară când aş pierde. Deja
ştiu să pierd. Ador să păstrez ce iubesc, de aceea vreau să te păstrez
lângă mine. Ca pe o boare de vânt. Ca pe un val necruţător. Ca pe o
floare ce nu se-nchide, ci îşi etalează continuu frumuseţea.
Exişti!
Ce frumos sentiment! Mi-ai redat încrederea în toate câte sunt,
pământeşti şi divine, deopotrivă! Cred în razele soarelui - că nu sunt
aici să mă ucidă, ci să mă iubească cu lumina lor. Cred în stropii de
ploaie - că nu vor să mă potopească în cădere, ci vor să-mi sărute
trupul istovit de căutare. Cred în IUBIRE - fiindcă s-a născut să ne
împlinească... voi fi veşnic una cu credinţa. Numai aşa voi dobândi
liniştea, clipele noastre, dragostea nemăsurată...
Acesta-i
cântecul iubirii, un refren fără sfârşit... şi-ţi mulţumesc ţie: că
exişti, că eşti fiul mamei tale, că te-ai întors de multe ori în
calea-ţi, că mi-ai oferit această şansă, că eşti lângă mine, că eşti
lumină, că eşti iubire şi dor... TE IUBESC - şi-ţi mulţumesc că nu
cunosc altă cale :-)
iubitului meu, născut în plin April...
"Cei care ne iubesc nu ne părăsesc niciodată,
indiferent de necazurile pe care le avem, de lipsuri și de decăderile
noastre... Merg alături de noi, suferă deodată cu noi, așteaptă
împreună cu noi..."
Cei care ne
iubesc nu ne părăsesc niciodată: în gând, pe buze, în amintire, în
propria lor fiinţă. Sunt paşii care ne susţin, paşi ce nu pleacă, ci îşi
confirmă prezenţa. Paşi pe urmele cărora ne regăsim, de care ne lăsăm
purtaţi...
Decăderile noastre sunt primite de ei
cu vorbe tandre, cu îmbrăţişări ce nu mor, cu iubirea şi încurajarea -
că în final, va fi bine!
Cei care ne iubesc nu
se feresc să ne însoţească: în succese, eşecuri...suferă alături de noi,
plâng împreună cu noi, sunt fericiţi cu şi pentru noi. Cei ce ne iubesc
sunt numai aşteptare. Pentru că aşteptarea întăreşte iubirea, pentru că
răbdarea încercată întăreşte credinţa.
Consider
că nu e nevoie de prea multe cuvinte când iubeşti. Dar trebuie să o şi
spui. Să o şi araţi. Să fii iubire în toate. Pentru că iubind, te
transformi în cel ce iubeşte, devii şi tu cel care iubeşte şi nu
părăseşte niciodată pe cei pe care îi iubeşte...
Cei
care ne iubesc vor fi mereu în prelungirea fiinţei noastre. Ei vor fi
mâna întinsă când vom obosi, când speranţele ne vor fi năruite, când nu
ne vom putea stăpâni emoţiile. Pentru că e firesc ca cei care ne iubesc
să nu ne părăsească, ci să întărească dragostea şi să o zidească în noi,
spre bucurie şi împlinire...fiindcă nu există împlinire mai mare decât
CEI CARE NE IUBESC...iar aceştia înseamnă DESĂVÂRŞIRE...
Azi nu mai simt, iubirea ta
Cum o simţeam odinioară,
Oricât aş încerca
Nu pot să-mi amintesc
Din sentimentele-ţi
când au început să moară...
Azi nu mai simt,
nici nu mai vreau să simt,
să uit că-n braţe ne-am ţinut,
azi doare fiecare încercare
să te-nţeleg, cum eşti,
ce simţi sau dacă-n trecerea-ţi
şi tu mă minţi...
Azi nu mai simt
nimic din ce-am simţit odată,
simt doar un gol
şi-o izolare plată.
Azi plouă şi mă risipesc,
în unghere numai tăcerea
mă aşteaptă,
să nu mai fiu eu oare
femeia care din simţiri
te deştepta odată?
Sau poate - tu, mai frecventezi o altă?!
Azi nu mai simt
nimic din ce aş vrea să simt
şi totuşi parcă mă risipesc iubind...
În orice zare, orice căutare,
din lacrimă şi din privire,
azi caut urme de iubire.
Şi sap adânc în urma ta
poate-o tâşni şi dragostea
azi nu, dar poate cândva
voi regăsi senină IUBIREA.
Azi nu mai simt
şi vreau să nu se piardă
crezul cu care m-am alimentat,
azi vreau atât:
să fii bărbat
şi îndoielile din suflet să îmi iei,
sărută-mi ochii blând
şi nu uita
strâns să mă-mbrăţişezi
în trecerea ta.
Ce ne spunem uneori
când simţim nevoia acută
să fim împreună,
să ne ţinem de mână?
Zdrobim cuvintele
sau le lăsăm...
sub cerul clar
să se rostească?
Vocalele şi consoanele noastre
mai ştiu, oare azi, să se iubească?
Căutăm dincolo de tăceri,
dincolo de cuvinte...
încercând să găsim un sens
la ce se spune, ce nu se spune
şi ce se simte...
Să tac e o artă
cu care nu toţi
se pot deprinde...
fiindcă-s tăceri
ce spun mai mult
decât folosind cuvinte...
Ce ne spunem când nu ne vorbim?
Oare la fel de mult noi iubim?
Aceeaşi emoţie, aceeaşi trăire,
te văd cu aceeaşi nespusă iubire?
Dorinţa-i aceeaşi
şi când nu se spune,
Creşte ardentă,
găsindu-şi sălaş în mine...
Când nu îţi vorbesc,
chiar şi-atunci
de iubire sunt invadată...
sunt tot a ta iubită
şi nu-s în tăcere uitată...
ci uneori te privesc
de tăceri aprinsă,
nu mă simt -
în această lume
de cuvinte, încă învinsă.
A tăcea e o artă
mai ales când eşti femeie,
ajungi tot sub semnul cuvintelor
când vrei să exprimi o idee.
Nu mă căuta
dincolo de obloane închise,
dincolo de flori ofilite,
dincolo de-mbrăţişări
demult uitate
căci nu mă vei găsi.
Nu mă căuta
dincolo de vorbe nespuse,
dincolo de gesturi inutile
şi roluri adesea - prost jucate...
nu mă vei găsi
şi urma, demult
îmi va fi bătătorită.
Nu mă căuta
dincolo de gesturi imprudente,
dincolo de lacrimi ce stau ascunse,
dincolo de timpul pe care
voiam să-l petrec cu tine...
nu mă vei găsi
căci voi fi demult plecată,
iar paşii mei
nu vor mai avea nicicând
gustul reîntoarcerii
pe buzele timpului
crăpate de vreme.
Şi nu mă căuta
fiindcă în căutarea-ţi
nu cauţi decât
să te joci cu mine.
Nu mai accept
fiindcă în căutarea-mi
n-am să mă joc
cu sufletul nimănui
şi nu am să vând - suflete
nici măcar la preţ de tarabă.
Nu mă căuta
fiindcă căutându-mă
vei învăţa zi de zi
că tăcerea mea un preţ are:
Preţul singurătăţii şi al durerii,
al promisiunilor ce s-au detaşat
de pe buze şi din îmbrăţişări,
devenind astfel umbre
a doi îndrăgostiţi - ce au fost odată...
Adu-mi aminte să te port în gând,
să nu te scot din sufletu-mi de tot
şi dă-mi la toate câte mă-nconjoară,
dacă se poate-un antidot...
Adu-mi aminte să nu uit de mine,
să nu uit de noi,
nu vreau să-mi alunece paşii înapoi,
nici lacrimi să se prelingă şuvoi...
Adu-mi aminte ca-n îmbrăţişare
să pun iubirea, dorul
şi toate câte-n suflet mi s-au strâns...
Adu-mi aminte şi de zâmbet
căci nu mai ştiu ce-i
şi nici nu-l mai ştiu schiţa...
adu-mi aminte prin prezenţa ta,
fiindcă doar tu reuşeai
chipul a mi-l lumina...
Adu-mi aminte că eşti bun şi drept,
nu mă lăsa încercată de gânduri grele,
nici nu lăsa a lumii iscodiri
amintirile să-mi spele...
Şi suspin de prin unghere,
ecouri se aud şi din podele,
adu-mi aminte, să nu uit cum eşti,
de uitarea care se aşterne,
te rog, să mă fereşti...
Adu-mi aminte şi de ziua-n care
ţi-a dat viaţă a ta măicuţă,
şi lasă-mă, de îmi aduci aminte,
măcar în ziua aceea, să nu fiu cuminte!
Adu-mi aminte că eşti undeva
şi dă-mi un semn
că în curând te voi vedea...
adu-mi aminte, ori de câte ori,
că noi pe gură nu scoatem cuvinte,
ci frumoase flori...
.jpg)
