În seara astaaş ieşi cu tine-n ploaie,să ne atragă atenţiatrecătorii,că ochii ne suntiar şiroaie,că din ei curg atâta dragoste,ah, visătorii...În seara asta eu prefacşiroaiele, în stări de bine,Şi tot ce vreaueste ca laolaltăsă mă contopesccu ploaiaşi cu tine...În seara astaumerii goi,În ploaie,sub privirile tale-iînmoi...Iar sărutul tăuîn întâmpinarea lor,candid şi suavtrece...Ca un fiorde dezmierdare:uneori cald, alteori rece...În seara astaun puhoi de plois-a adunat în noi,iar amintirile ne răscolesc - şuvoi...Dar mie mi-e atât de bine, cuibărită-n braţe,dormind lângă tine,somn uşor şi bun,ploilor de mâine!În seara asta,sunt conştientă,n-o să-mi mai surâdăca-n alte seri - luna...Suntem în ploaiedoar doi,inima edoar una...bate pe viscol,bate pe ploaie,bate ne-ncetatca nebuna!
Dragostea
îţi arde tălpile,
Cuvintele sunt de prisos,
mai presus sunt sentimentele...
Ce faci,
la miez de noapte,
cu dragostea mea?
Mi te-araţi,
o clipă stărui
şi-apoi altora
te dărui...
Spune-mi:
este drept aşa?
Al meu vis
din faşă-l nărui,
N-am ştiut că
dragostea,
cu cât mai mult
tu te dărui
ca pe-o pradă
te va adulmeca...
Şi dragostea mea,
ce-mi face,
de la o vreme-ncoace?
Mă pierd pe treptele răbdării,
ating limita disperării,
dar nu e chiar aşa...
Când simt că mă nărui,
Renasc,
mai mult mă dărui
şi-n toate:
în supărări iubite,
în vremuri fericite,
sunt tot a ta...
Nu te-ndoi,
ci crede,
chiar dacă nu se vede,
tu îmi eşti inima...
Amândoi ştim
cum rămâne
peronul în urmă,
cum se scurge
şi zgura...
Amândoi ştim
unul la capătul
celuilalt să trăim,
ce-i iubirea,
totodată şi ura...
Ne-au nins ierni,
n-am să pot uita
niciodată...
Amândoi,
plânşi,
într-un basm de cleştar,
blestemând clipa
ce ne-a fost aruncată...
Amândoi ştim
cât am alergat
de nebuni prin lume,
până ne-am găsit,
neştiind ce suflete purtăm
că avem şi-un nume...
Te mai chem şi azi,
cu mine laolaltă,
să-mi dai la o parte pletele,
să-mi opreşti ploaia din ochi,
să-mi sufli în ceafă
şi să ştiu că-i numai iubire...
Amândoi ştim,
că între ieri şi azi
nu mai există decât regăsire...
Doar noi doi ştim
cât am hoinărit prin lume,
câte ploi au spălat peronul viselor,
cât am plâns şi-am inundat
alei ce se prelingeau de dor...
Amândoi ştim,
doar noi simţim,
ne distingem din mulţime,
căci altfel iubim...
Rar îmi "cânt" sentimentele la scenă deschisă, dar seara aceea a
fost una deosebită! 1. Ea a fost acolo!; 2. Nu m-aş fi aşteptat să o
văd!
Obişnuiesc ca înainte de fiecare concert să îmi
contemplu publicul, chiar înainte de a ajunge pe scenă. Aşa s-a
întâmplat şi în acea seară. Grădina era plină de un public dornic
să-nceapă concertul. Am ieşit în întâmpinarea oamenilor, dar de această
dată mai stingher. M-am simţit tulburat de o prezenţă, o prezenţă
feminină...era ea, muza mea, femeia datorită căreia nopţi la rând n-am
putut să dorm...
Era însoţită de un domn...ce frumoasă era,
mai frumoasă ca nicicând, mai frumoasă parcă decât atunci când o
zărisem prima oară. Era atât de fericită...cred că această fericire îi
sporea frumuseţea! Era fericită cu el, deborda de frumuseţe interioară,
căci ceea ce trăia se reflecta precum o aură în juru-i!
Purta
o rochie neagră, cu spatele complet gol, bucle aranjate-ntr-o parte şi
un ruj roşu pe buze...era minunată, făptura aceasta, căreia îi
închinasem atâtea melodii...M-a zărit şi ea, era conştientă de
prezenţa-mi, m-a salutat discret şi elegant...îi surâdeau ochii de
păpuşică vie...ce-aş fi vrut să alerg să o strâng în braţe şi să o
sărut!
Pe scenă se dădeau probe de sunet, deja eram în
culise şi mi se transmitea în cască că trebuie să înceapă spectacolul.
Mi-am întâmpinat călduros publicul şi am zărit-o iar în primul
rând...acelaşi domn, aceeaşi femeie minunată...aşteptau să înceapă
spectacolul...şi a-nceput...Mâinile mele alunecau pe clapele pianului de
parcă i-ar fi atins pielea catifelată, buzele trandafirii, buclele
inegale şi nedesluşite...o simţeam lângă mine, pe
scenă...acompaniindu-mă, îndrumându-mă să-mi ţin constant
acordul...totul se desfăşura atât de febril, încât nu ştiu când au
trecut cele trei ore...
Eram extaziat, iar la finalul
concertului, întreaga sală mă adula, aplauda...în curând, scena a fost
umplută de florile din public, flori pe care odinioară i le dăruiam
ei...şi ca de obicei, după fiecare spectacol, mulţumeam publicului, de
această dată precizând că acest spectacol a fost o declaraţie de
dragoste la scenă deschisă pentru femeia iubită...
Am văzut
o sclipire de luciditate în ochii ei, parcă a dezaprobare, un fel de
teamă amestecată cu mândrie, un fel de plăcere înăbuşită...vorbea cu
acel domn şi gesticula, îmi confirma încă o dată că se distingea în
mulţime...oamenii începuseră să iasă din grădina de vară, ei erau
nemişcaţi, fapt ce mă intriga...au stat îmbrăţişaţi, sporovăind vreme de
zeci de minute, timp în care noi demontam scena...
Într-un
final, s-au ridicat, ea păşea cu un pas graţios şi fin, cu gâtu-i
prelung de lebădă, cu silueta-i de admirat, cu sânii plini şi zâmbetul
de păpuşică dragă...el i-a cuprins umerii, sărutându-i tâmplele,
şuviţele şi s-au pierdut astfel în întunericul nopţii, lăsându-mă cu
întrebările, lacrimile şi-un ultim acord de pian, parcă stins!
Aroma lui
se poate degusta,
la un debut de iunie,
chiar de pe buzele
femeii care te iubeşte,
căci ea are rolul
de a intensifica
acea aromă
ameţitoare
şi anume gândită,
să-mbete simţurile,
să-ndemne sufletul
intens, să simtă...
Aroma vinului,
frapantă...
I-a adus aminte
astă-seară, iubitei
să-şi lase binişor
rujul în geantă...
Căci datorită
minunatului
vin de Ceptura,
nu doar aromată,
ci şi aspectuos,
chiar înflorată
avea să-i fie gura....
Aroma lui
o simt în părul ei,
pe piele,
îmi strânge
şi-mi lărgeşte
vinele din mine...
ce vrăjitoare e şi ea,
femeia,
iubită mi-e făptura,
m-a şi vrăjit,
nu doar cu fiinţa-i,
ci şi cu-n roşu de Ceptura!
Aroma lui
îţi va lăsa mult timp
în plete,
miresme ce adie,
o-ntreagă podgorie,
la care am să pot visa,
strângându-te în braţe,
sorbind dulceaţa ta!
Sunt multe-asemănări
pe-această lume,
deşi suntem
picături inegale...
ne este viaţa compusă
din scăderi şi sume,
chiar dacă nu la fel,
acelaşi Soare
pentru toţi apune!
Asemănări toate ne par,
văzute-n depărtare,
ne contrazic apropieri,
ne pun credinţa la-ncercare!
Dacă privim în profunzime,
Vom constata
Că nici boabele de rouă,
Nu seamănă-ntre ele,
Rar găsim, asemenea,
să fie două!
