Veşnica contopire?

E ultima încercare de a vă salva. El – de tine şi de sentimentul pe care-l neagă şi astăzi fără-ncetare, tu – de omul nesigur, de iubitul ce îţi oferă doar vise şi în schimb nimic...
El – în braţele celeilalte, zâmbind, înfruntându-te... făcând cu ea circ stradal ca tu să vezi ce nu i-ai oferit. Tu – la început tristă, apoi resemnată, iar în cele din urmă hotărâtă a renunţa....
El – rebel, cu atitudine de dur, indiferent... pleacă, revine, iarăşi pleacă... te caută, te lasă, nu te slăbeşte o clipă...
Tu – vrei să dai un nou start vieţii tale, dar mai mereu eşuezi... priveşte tot către chipul lui... demon interesat doar de sine...
El – pentru totdeauna marcat de evenimente ce n-au neapărat legătură cu voi, într-o perpetuă căutare, într-o continuă ispitire...
Tu – ispita ce i se înfăţişează mereu dinaintea ochilor, sufletul azvârlit de atâtea ori, iubirea ce nu are încetare...
El – prins mereu în mijlocul vieţii cotidiene, omul fără timp şi spaţiu, cel care continuă să creadă că faptele vor rămâne veşnic aşa...
Tu – într-o continuă luptă cu tine însăţi, neputând însă a abandona ceea ce destinul ţi-a hărăzit...
Cât timp, voi, suflete hoinare, veţi mai goni fără ţintă? Cât timp vă veţi mai răni inima unul celuilalt?
Câtă vreme vă veţi mai priva de dorinţele strânse ani de-a rândul? Când veţi da frâu focului ce mocneşte în voi?
Când, tu şi ea, plictisiţi de ce v-au promis sau dăruit alţii, vă veţi dărui unul altuia ce toată viaţa v-aţi refuzat?
Să vă fie oare aceasta salvarea? Sau adâncirea hăului? Posibil declin? Echilibrată balanţă?
Nu năruiţi nici o speranţă, nu mai lăsaţi secundele din anii voştri viitori să scadă... ci adunaţi-vă visele grămadă – venind, chemând, iubind – şi prin atracţie reciprocă, dragostea sporind....