"Visez la o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cîţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări.Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi." (Constantin Noica).

Textul are un mesaj foarte profund şi reprezintă în acelaşi timp un semnal de alarmă la adresa libertăţii de exprimare liberă şi totală a adolescenţilor (tinerilor). Şcoala nu ar trebui să servească drept act de predare. Ar trebui privită şi ca mijloc de descoperire a sinelui. Să însemne mult mai mult decât predare-învăţare. Şcoala ar trebui să scoată în evidenţă experienţa, umanitatea, sensibilitatea.

Cred că ar fi mai potrivit să spun că ar trebui să dezvăluie subtilităţile tinerilor noştri, care ascund deseori valori, atitudini pe care nu le putem la prima vedere remarca. Profesorul ar trebui să trăiască liniştit, într-o cetate a valorilor relevante, de unde tinerii să nu iasă îndoctrinaţi, ci eliberaţi. Tocmai aceasta cred că e marea problemă: promovarea unor idei, îndoctrinări în masă care "ucid" spiritul tânăr, în loc să îl fac să iasă la iveală cu tot ce are mai bun, mai pur.

Profesor adevărat este cel care este căutat cu "sete de cunoaştere". Un profesor nu încătuşează, ci descătuşează. Oferă perspective, acceptă altele. Tinerii simt nevoia de a-şi destăiunui convingerile. Însă, cu siguranţă, detestă să le impunem sau servim propriile convingeri. În condiţiile în care nu doar noi ca şi dascăli dăm lecţii, ci şi prietenii, familia, prietenul/prietena încearcă să ofere aşa-zise "lecţii de viaţă", ar trebui să le oferim altceva. Ceva nerepetitiv, o nouă experienţă din care să aibă de învăţat, dar prin care să se descopere sau redescopere pe sine însuşi.

Noi trebuie să le oferim dreptul la replică. Ei nu vor avea de învăţat într-o sală de clasă închişi câteva ore pe zi. Ei vor avea învăţat de la lume, din experienţele cu care se întâlnesc. Experienţe care pot isca reacţii, opinii.

Este firesc să îi ghidăm, să le răspundem întrebărilor. Dar toate acestea cu o limită. Îi putem lua de mână şi arăta drumul, dar excludem posibilitatea de a-i conduce până la capătul drumului. Tinerii trebuie să găsească soluţiile singuri. Nu le putem pune totul în pamă. Astfel îi stricăm.

Însă îi putem lăsa să cerceteze, să experimenteze. Pentru a învăţa singuri, pentru a-şi lua cu propriile forţe resursele necesare de a rezolva o problemă, de a soluţiona o situaţie, de a învăţa că totul se învaţă mai simplu şi mai constructiv prin proprie experienţă.

Îndemnul ar fi să nu îi lăsăm să se ghideze doar punând întrebări. Acest lucru îl fac şi oamenii cu deficienţe de vedere, dar rămân tot nevăzători. Pe când, tinerii noştri, trebuie să îşi lărgească viziunile. Să nu se limiteze doar la a întreba şi la a primi răspunsuri.

Trebuie să le facilităm ocazia de a spune ce au de spus, de a le oferi cuvântul. Importanţa cuvântului lor în faţa noastră are un mare semnificat. Contează foarte mult pentru un tânăr să dai credit spuselor sale, să-l încurajezi, să-l asculţi, să-i înţelegi nevoile.

Dacă suntem dascăli nu înseamnă că întotdeana răspunsurile sunt la noi. Nu înseamnă că suntem atoateştiutori. Şi de cele mai multe ori deţinând răspunsurile pec are ei le necesită, însă având siguranţa că le pot găsi şi singuri, să nu le retezăm şansa. Suntem mijlocitori între ei şi ei înşişi prin faptul că noi suntem firmamentul ce îi poate pune în legătură.

Nu noi suntem cei care îi fac să devină din ceea ces unt altceva- mai mult sau mai puţin - ci ei înşişi, căutându-ne relevându-ne experienţe, trăiri, mărturisiri, şi nu doar nouă, ci şi altor tineri...reuşesc să apropie ceea ce sunt de esenţial, să se redescopere sau descopere mai mult, într-atât încât să devină cum au visau sau şi-au dorit. Şi toate acestea, pentru vremurile contemporane - pe care le trăim...

(Szakacs Nadina Maria) - 29.01.2010 ~Psihopedagogia adolescenţilor~