Sfârşit de toamnă...

Zilele scad cu fiecare clipă ce trece, nopţile se substituie zilelor într-un ritm armonios, uneori lent. Soarele se ascunde adesea, se fereşte parcă de contactul direct cu fenomenul de toamnă târzie instalat.
Toamna înseamnă tremur continuu, tranziţie între căldură şi frig – toamna natura se dezvăluie în splendoarea ei şi se-nvăluie în mister uneori, dorind să ne înşele simţurile.
E vreme de cugetat, vreme în care devenim mai sedentari şi suntem predispuşi melancoliilor, reveriilor. Toamna, anotimpul în care visele mele se împletesc cu ceaţa din amurgul târziu...timpul în care se fac socotelile orelor, clipelor, faptelor împlinite, treburilor încheiate cu sârg.
Sfârşit de toamnă – reverie fără sfârşit. Covor de frunze înşirat înainte-mi, mii de culori galben-cărămizii, farmec ce mă încântă şi mă face să mă gândesc la maturitatea naturii. Căci asta înseamnă toamna târzie: o maturitate, urmată de regenerare (iarna), de reînviere (primăvara) şi de evoluţie, rotunjire (vara).
Timp cu ploi dese, interminabile...ploi ce cad într-un ritm propriu, specific şi care dizolvă materia, atât ca fapt cât şi ca idee. Atmosferă bacoviană resimţită de unii, atmosferă renegată de alţii.
Sfârşit de toamnă – sezonul împlinirilor, când toate sunt puse în ordine sau cel puţin astfel le regăsim. Timp pentru planuri, pentru vise....clipe amorţite şi uneori înţepenite pe umerii vrednici ai timpului.
Sezon capricios, schimbare – sfârşit de toamnă – momentul în care se iau decizii, în care necuvântătoarele se orientează, frunzele îşi poartă demne straiele arămii şi se lasă suflate de vânt şi purtate de destinul cu care au fost înzestrate, departe, unde uneori nu mai putem zării nici orizontul.
Toamna târziu se încheie bilanţurile: în activităţi agricole, în proiecte, în iubiri împlinite sau deziluzii confirmate, se iau vremurile de odihnă şi se împart în clipe utile, clipe ce se vor valorificate, desigur în ton cu toamna.
Odată cu scăderea zilelor, închiderea acestora într-un cufăr restrâns atât ca idee cât şi ca activitate. Toamna ne aduce specificul ei, ne oferă coloritul său unic, ne îmbată cu aromele ei de struguri, nuci – iar spre final de toamnă cu must şi vin proaspăt, cozonacii de zor aburind.
În sfârşitul de toamnă regăsesc expresia chipului meu căutat într-una de schimbările produse. Sufletul pare să transmigreze dincolo de semnificaţiile toamnei. Totul e reverie, cu tentă uşoară de melancolie. Pierd din vedere atenţia, asociez orice cu închipuirea.
Sfârşitul de toamnă îl asociez cu omul matur, înţelept ce poate face socoteala zilelor sale. Îl consider chibzuit, cu capul pe umeri, dispus să-şi asume oricând greşelile înfăptuite.
Sfârşitul de toamnă nu e chiar un sfârşit...dincolo de el stau multe semnificaţii, se petrec multe fapte...e doar un sfârşit metaforic, prin faptul că se încheie o etapă ce va fi succedată de o alta.
Eu una, am să asociez mereu sfârşitul de toamnă cu un tablou ce de mult timp mi-l închipui şi nu mi-l pot desprinde din imaginea mea: mă văd pe mine însămi, o frunză rătăcită de toamnă, purtată de vânt, întâlnind în cale-mi obstacole, mereu culcată la pământ, iarăşi de vântul puternic cu al său suflu ferm, ridicată şi purtată iar spre necunoscut, nu ştiu nici eu unde. Spre fericire. Spre împlinire. Sau dimpotrivă: spre un destin frânt prin descompunere organică. Ştiu doar că toamna, soarta poate să te poarte oriunde, destinul te poate favoriza sau defavoriza.
Depinde, întotdeauna, ce vânt te bate şi ce vânt îţi favorizează zborul. Şi nu numai. Mai depinde şi de cât de sus te laşi purtat, culcat la pământ. Uneori şi de tine depinde...dar nu numai....sfârşitul de toamnă înseamnă şi răsturnări de situaţii...din care poţi ieşi învingător sau învins, în cazul de faţă o frunză neîntinată, mereu călătoare sau una culcată la pământ, bătătorită.