Mi-e dor...

Mi-e dor de paşi
ce răsunau pe trotuarul
unde totul avea ritm
şi cadenţă...

Ploi neaşteptate
ne-au udat pe tălpi,
un frig de nedescris
s-a strâns în mine,
iar tu încet,
m-ai strâns în braţe,
mi-ai şoptit:
- În gropile acestui asfalt,
viaţa nu are rezonanţă,
nici culoare,
însă tu, draga mea,
aduci pe-acea alee
pe care de atâtea zile
şiroaiele băltesc...
tu aduci curcubeul,
brâul dumnezeiesc
şi-l răspândeşti peste
tot ce-i lumesc...

Mi-e dor de nopţi
în care ne luam
la întrecere
în fugă.
Astăzi, mai mult
sunt pe genunchi,
viaţa mi-e o rugă...
pentru sărmani,
pentru câte s-au deşirat
atâţia ani.
Pentru copilul
ce ar fi vrut să râdă,
însă a fost nevoit să plângă,
pentru părintele
ce-n demnitatea lui,
servit-a bogaţilor de slugă.
Pentru o bucăţică de hrană,
pentru un acoperiş
ce zilnic se destramă...


Mi-e dor de soarele strălucitor,
de pasul întins al blândului cocor.
De toate astea mi-e dor,
Doamne
şi simt că asupriri
nu vor înceta vreodată.
De ai putea,
viaţa asta
s-o reluăm de la capăt?

Nu pentru mine,
nici pentru cei ce-s mângâiaţi
la ceas de seară,
ci pentru cei cu inima curată,
pentru acei ce încă speră
în credinţa lor nestrămutată!

Mi-e dor,
atât de dor,
ca binele să-l mângâie
pe cel ce simte că nu e uşor...

Să rămânem, pretutindeni, împreună...

 

"Pădurile încă sunt dese, iubitul meu. Păsări încă se-aud ciripind. Pe cărări de munte, cresc flori ce ne-aduc aminte cât de binecuvântaţi suntem noi, oamenii. Aş locui aici, doar de dragul acestor locuri. Mi-aş face un loc al meu în inima muntelui. Să am unde-mi odihni tâmpla, dragul meu. În patul de lemn, sub braţul tău, să adorm ostenită în urma peregrinărilor de peste zi. Şi fericită. Că încă o noapte ne-a mai prins împreună. Că încă un cer înstelat veghează deasupra noastră. Noi, care am trecut prin furtuni şi ploi. Noi, care am stat la distanţă unul de celălalt ani întregi. Doar tu poţi să înţelegi liniştea căminului pe care l-am construit cu dragoste şi grijă. Când soarele apune, e atât de frumos! Iar luna, luna e o lumânare care îşi arde fitilul pentru năzuinţele lumii întregi. Câte pagini s-au scris pe-nserat la lumina acesteia. Câte dimineţi m-au găsit consemnând cu migală toate aceste gânduri. Câte îndemnuri îmi adresai, în dorinţa de a mă cuibări lângă tine. Deseori, scriam astfel: ţinându-te de mână. Ca să nu mă pierzi. Ca să nu te pierd. Ca să rămânem, pretutindeni, împreună."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului

"Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului. Pentru că ea vine ca o arcuire a zâmbetului nostru şi ne dă viaţă. Dragostea e-n obrajii ei aprinşi. În tălpile sărutate de nisipul fierbinte, în zile de foc. Dragostea are forma ochilor ei. Şi a şuviţelor rebele care se-aşează peste gene, în zori. Dragostea trece dincolo de tot ce-i cotidian. Nu se strigă la colţ de stradă. Nu e subiect de gazetă. Dragostea are gustul buzelor ei. Gustul pielii ei catifelate, după o ploaie răvăşitoare de vară. Iar mirosul ei e inconfundabil. Când o respiri în fiecare dimineaţă. Când îţi treci mâinile prin şuviţele ei de păr şi miresme de flori te cuceresc. La fel cum te cucereşte conturul ochilor ei. Atunci când e ea însăşi, nefardată. Atunci când se lasă iubită, în orice moment al zilei. Fiinţa iubită e ca un energizant de la care te încarci mereu. Nu-i trebuie cuvinte ca să se facă înţeleasă. Nu-i trebuie complimente ca să se simtă frumoasă, iubită, apreciată. Femeia iubită, dragul meu, nu măsoară nicicând dragostea cu un barometru. Ea cucereşte cu fiecare clipă! Cu un glas dulce, suav, alteori adormit. Iar când tonu-i devine ferm e pentru că vrea ca în loc de o pernă, să ţină în braţe un om. O fiinţă capabilă să se lase iubită. Capabilă să rezoneze cu ea în acelaşi ritm. Fiindcă viaţa-i formată din kilometri parcurşi care oricât de des s-ar repeta şi oricâte urme ar rămâne, paşii nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că omul, când s-a depărtat ani-distanţă, nu mai e niciodată acelaşi. Şi pentru că valurile mării nu vor zugrăvi aceleaşi peisaje spectaculoase la mal. Vor fi spectaculoase, dar vor fi altele. Doar numele inscripţionat pe stâncă, anii ce-au strâns în cufărul sufletului - amintiri. Toate acestea rămân. Uneori, ele însele, fiind relative!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

De unde s-apuci lumea?

"Sunt clipe în care te cuprinde spaima. Că ai să pierzi totul. Că ţi se năruie partea de cer, fără să fi salvat. Astăzi distingi pata gri de culorile curcubeului ce pictau fericirea de odinioară. Te-ai agăţa de ceva, dar nu ştii de ce. Nu-i nici o mână să se ofere. Nu-i nici o mână, gata să te prindă. Nici un braţ să te protejeze. Sub nici un chip, nu-i un suflet care să te mângâie. Nu-i nici o inimă ancorată la sufletul tău, gata să te salveze. Uneori eşti atât de singur. Atât de departe de toţi şi de toate. Parcă nu se mai crapă de ziuă. Ochii-ţi sunt tot mai des plânşi şi cârpiţi de somn. De unde s-apuci lumea? De ce parte să o prinzi ca să nu se deşire? Când peste tot e construită, astăzi, din fire..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Aşa arată lumea mea astăzi...

 "Aşa arată lumea mea astăzi. Şi o recompun din toate momentele trăite alături de tine. Mai e puţin şi am să mă reîntorc din toate peregrinările. Cu paginile scrise. Cu sufletul împăcat. La întoarcere am să-mi recompun drumul din toate pietrele întâlnite în cale. Fiindcă astăzi, nu le mai văd ca piedici. Astăzi, ele îmi sunt punţi de urcare spre tine. Oportunităţi de a găsi cât mai repede drumul spre casă. Spre inima ta. De-aici, din hamacul viselor mele, nu pierd nici o secundă din viaţa asta frumoasă. Mărturie îmi stau munţii ce mă-mprejmuiesc. Câteva flori de liliac şi macii ce îndrăznesc timid să înflorească, îmi recompun zâmbetul. Îmi recompun cântecul în suflet. Cântecul de drumeţie, care duce negreşit la tine. Aşa arată lumea mea. Chiar şi când sunt departe de tine. Vreau să-mi întreţin lumina. Să nu o pierd, să nu mă abandonez. Nu, cât mai este timp de salvare. În raniţa mea, stau legate toate paginile manuscrisului de faţă. Şi câteva creioane pe care-n aceşti ani de pegrinare, le-am ascuţit la nesfârşit. Promit să am grijă de acest manuscris şi să-l aduc teafăr şi nevătămat. Ca să-l pot redacta. Ţie şi altor cititori cu drag a-l da. De-aici, de unde cu emoţii şi cu dragoste, adesea mă furnici, de-aici îţi trimit adesea fragmente. Câteva rânduri scurte, ca anii de mine să nu te rupă. Şi ca să ştii că gândurile mele-s însemnate, că mă gândesc la noi şi la toate câte se petrec în lume. Nu m-am dus în exil, aşa cum tind să creadă unii. Plecată-s să călătoresc şi cu revenirea-mi, inima la loc să mi-o găsesc! Nu doar în file, ci-n tot ce-i cuget şi simţire, stă astăzi, dragostea mea mai dornică ca niciodată să renască. Promit că am să fiu la timp acasă! În timp util, astfel încât să nu mi se răcească nici o literă în file. Să simţi că pentru tine-i tot ce-am scris în ultimele zile."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Harta sufletului meu va rămâne întotdeauna o enigmă

"Harta sufletului meu va rămâne întotdeauna o enigmă. Vin din acel ieri care gânduri şi trăiri îmi fremăta în suflet. Trăiesc acest azi care mă copleşeşte şi mă provoacă. Mă îndrept spre acel captivant şi mult râvnit mâine. Şi nu, nu semănăm. Suntem două picături distincte. Nu ne-am născut deodată. Nu ne-am scurs una din cealaltă. Caut o destinaţie. Un loc care să mă găzduiască. Un loc care să mă primească. Cu gânduri. Cu liniştea ce am dobândit. Să-l aleg în mod chibzuit, mi-ar lua o veşnicie. Sunt atât de nehotărâtă, şovăielnică. Să-l aleg la întâmplare, ar fi o nechibzuinţă. Şi-atunci cum să-mi aleg locul? Să mă leg pe veci de pământul pe care m-am născut? Nu ştiu pe unde te perinzi tu astăzi, Montesambra, dar eu sunt în locul în care par să nu mă fi regăsit. Scrie-mi un rând! Dă-mi un imbold pentru început. Să ies cumva din acest neştiut..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Despre carte...

Noi înşine
suntem în sufletul nostru
o carte,
adăugăm fiecărei zile -
file...

Sunt zile în care
capitole se scriu
şi se citesc
noaptea târziu...


Eu sunt o carte
care cu taina-i
învăţături împarte.
În stânga,
în dreapta,
undeva departe
se deschide o lume aparte.

Eu sunt o carte
iar dacă eşti interesat
deschide-mă!
răsfoieşte-mă!
Aştept să mă citeşti,
ai grijă, la finalul zilei,
filele, cu drag,
să-mi înveleşti...

E despre carte
şi despre cum în lume
s-accepţi şi să ai parte!