Statisticile sunt îngrijorătoare atât pentru dascălii de limba şi literatura română, cât şi pentru cadrele didactice care predau alte discipline.
Îngrijoraţi ar trebui să fie şi părinţii,preocupaţi chiar de valorificarea timpului liber a propriilor copii.
În ochii copiilor lectura a devenit perimată. Fie că nu mai sunt interesaţi, fie că nu sunt în tendinţe cu colegii lor, un fapt cert este acela că lectura pierde teren în faţa tehnologiei: tableta,telefoanele de ultimă generaţie cu diverse aplicaţii, care tind să fie mai atractive decât cartea-obiect.
Cu toţii facem constatări, realizăm statistici,dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că trebuie să luăm măsuri pentru a remedia această problemă care este, de fapt, problema unei societăţi: depărtarea de lectură, pierderea din vedere a importanţei acesteia.
Efectele sunt imediate şi uneori iremediabile:cazuri tot mai dese de analfabetism, carenţe în exprimare şi scriere.
Un vocabular deficitar duce la exponenţi cu grave probleme de cultură în diferite generaţii, iar unii se pot confrunta chiar cu o viziune superficială asupra lecturii, asupra elementelor de limbă care sunt însuşite eronat şi care pot cauza deprinderi, respectiv competenţe de comunicare deficitare.
Există diverse metode de a atrage copilul spre lectură. Din propria mea experienţă, voi detalia câteva abordări în această privinţă:
1. Cercul de lectură
Existenţa unui cerc de lectură va stârni mereu curiozitatea, chiar şi pe cea a celui mai dezinteresat copil.
Cadrul stabilit trebuie să fie unul atractiv. Noi am folosit biblioteca comunei, care este şi casă memorială a unui scriitor,ceea ce a făcut cadrul deosebit şi familiar.
Orele noastre de lectură şi discuţiile iscate în cadrul acestora se desfăşurau întotdeauna la o ceaşcă de ceai.
La început au venit doar fetele. Pe parcurs,împinşi de curiozitate, au început să vină şi băieţii şi chiar au rămas fideli cercului de lectură.
A fost o activitate prin care simt că i-am câştigat de partea lecturii, fără a-i obliga şi care cu timpul va deveni o necesitate, dacă nu parte din existenţa lor.
2. Bibliotecarul dedicat
Timp de un an de zile am funcţionat ca bibliotecar în cadrul Centrului de Documentare şi Informare.
Mi-am început activitatea de bibliotecar puţin neîncrezătoare, deoarece mai nimeni nu călca pragul bibliotecii.
A fost nevoie de multă răbdare şi de promovarea bibliotecii în cadrul orelor de limba şi literatura română.
Unii şi-au făcut fişă la bibliotecă doar de formalitate, alţii veneau de dragul domnişoarei bibliotecar, dar existau şi cei din categoria elevilor studioşi care îmi împărtăşeau chiar şi impresii din lecturile lor.
Cu timpul, grupurile s-au uniformizat , iar cei care existau în fişă doar ca formalitate au fost înlocuiţi de copii dornici să cunoască cât mai multe, să ajute la bibliotecă, să se implice în proiecte şi am ajuns să ne împărtăşim reciproc impresii despre cărţile citite.
A fost un sentiment minunat, inclusiv faptul că biblioteca devenise pentru ei cadrul în care se regăseau. Acelaşi sentiment mă încearcă şi astăzi, când după trei ani de la acea experienţă, sunt mulţi elevi care nu m-au dat uitării şi mă mai aşteaptă la bibliotecă, deşi nu e un lucru realizabil, eu nemaifuncţionând în acea unitate. Uneori, îmi cer recomandări în privinţa lecturilor, recomandări pe care le ofer cu multă dragoste.
3. Dăruieşte o poveste
O altă experienţă frumoasă a constat într-o întâlnire săptămânală în cadrul căreia câte un elev ne împărtăşea subiectul unei cărţi citite, ne oferea impresii personale în urma lecturii, după care urma întotdeauna o mică dezbatere pe marginea cărţii prezentate.
Nu există ocazie în care să nu pledez pentru carte, pentru cartea-obiect din librărie sau bibliotecă şi mă declar nespus de fericită că există acele persoane cărora, la solicitare, le pot reactualiza permanent lista de lecturi.
Sunt fericită că există şi aceste minţi strălucite– dragii mei elevi – cu care împărtăşesc bucuria şi farmecul lecturii. Ar fi idealist să spun că iubesc cu toţii lectura, însă o parte din ei au atins acel punct, iar ceilalţi încearcă să ţină pasul.
Sunt fericită când reuşesc să mă delectez seara cu o carte, să adorm cu aceasta pe buze şi-n suflet. Sunt un om idealist şi am credinţa că lumea – deşi în mare parte informatizată – nu va risipi niciodată clipele ce îi sunt date cu ea însăşi: ataşamentul de lectură, de carte,foşnetul paginilor, mirosul unei cărţi vechi...
