Nadina

Nadina

Sunday, 29 July 2012

* * * * * * * * * Te iubesc * * * * * * * * *



                               N-am să mai găsesc altă persoană asemeni ţie.
                               Crede-mă că am încercat să te regăsesc în alţii...
                               m-am amăgit doar: nu mai e nimeni ca tine!
                               Am încercat să fiu eu însămi, dar n-am reuşit.
                               Ai lăsat în fiinţa mea un dor imens...
                               un sentiment închinat ţie în fiecare zi.
                               Aş vrea să te mai pot avea...
                              mă întreb dacă vei mai privi în ochii mei ca altădată.
                             
Mă vei îmbrăţişa şi săruta?
                             ...pentru a recupera tot ce până acum am refuzat să ne dăruim.
                             Te iubesc - în fiecare clipă..!!

Wednesday, 13 June 2012

Generaţia mea de suflet...



Fericită că am făcut parte din formarea voastră şcolară şi personală mă alătur colegilor mei şi colegilor voştri în urările de bine care astăzi vă vor însoţi pe un nou drum.
Se spune că fiecare final e un nou început. Aşadar, luaţi acest final de ciclu gimnazial ca pe o nouă treaptă pe care veţi accede în devenirea voastră.
Voi păstra cu drag amintirile ce mă leagă de voi. Nu voi uita orele de română, dar nici pe cele de pregătire suplimentară, când vă mai recompensam cu o zi de joi, moment în care ne regăseam împreună pe teren la un meci de volei sau fotbal.
Veţi rămâne prima mea generaţie de suflet şi vreau să plecaţi din şcoală cu amintiri frumoase şi lucruri folositoare de la cei care v-au fost dascăli.
Vă doresc un parcurs frumos în viaţă şi succes la toate examenele pe care le veţi susţine de-acum încolo.
Vă-mbrăţişez şi vă urez zbor 'nalt spre împlinire!

Cu multă dragoste,
             prof. Nadina Maria Szakacs


Sunday, 22 April 2012

Nu-i bun rămas şi totuşi...

Sunt locuri pe care trebuie să le vedem, porturi spre care navigăm, experienţe pe care trebuie să le trăim lângă anumiţi oameni. Nu ştim cât de uşor ne vom acomoda, nu ştim pentru cât timp vom staţiona...
Mi-a trebuit un semestru să mă acomodez, să vă cunosc mai bine şi să vă apreciez la reala valoare. Am încercat să iau de la fiecare dintre voi tot ceea ce am considerat că îmi va fi de folos în calea mea. Şi nu sunt puţine lucrurile pe care mi le-am însuşit prin voi, cu voi... Cel mai de seamă lucru pe care l-am învăţat în preajma voastră a fost acela că apropierea e un lucru necesar, fără de care noi, ca dascăli, nu am reuşi să fim empatici şi în acelaşi timp ne face mai UMANI...
Am devenit cu voi, prin voi şi nu a fost zadarnică experienţa ce mi-a fost dată să trăiesc. Dimpotrivă, m-a întărit pentru cele ce urmau... Din nefericire, staţionarea mea a luat sfârşit, iar eu mă voi îndrepta către alte zări, necunoscute până şi mie încă.
Ochii sufletului scapără lacrimi de neputinţă, dar sunt lucruri pe care în viaţă, noi înşine, nu le putem controla. Vreau să mă despart de voi cu sufletul - zâmbind, cu sentimente profunde de recunoştinţă deoarece mi-aţi fost alături în activitatea mea, luând tot ce a fost mai frumos ca amintire, conspiraţia pe care a făcut-o la un moment dat Universul, şi anume, de a ne fi cunoscut.
Sunt mândră că am făcut parte din acest colectiv minunat cum este cel de la Şcoala Generală Secusigiu, mândră şi de copiii mei dragi, pe care lăsându-i acum, mă doare sufletul... Vi-i las, pentru a le da aripi şi pentru a-i creşte oameni cu carte, oameni pe care îi voi mai întâlni în calea mea şi de ale căror nume vreau să mă simt mândră, auzindu-le. 
În continuare, veţi fi parte din devenirea mea şi voi păstra sincer legătura cu voi.Vă urez din tot sufletul succes în activitatea de la catedră, copii dornici să se afirme şi o viaţă nesfârşită de bucurii şi împliniri personale. 

prof. Nadina Maria Szakacs

Friday, 2 March 2012

DRAGOSTEA...


Dragostea a început în clipa în care am luat fiinţă. Exista de când lumea, aştepta doar să fim conştienţi de ea şi să o distingem dintre promisiuni şi false amăgiri.

Nu s-a expus privirii noastre prea mult, dimpotrivă, s-a ivit cu modestie şi astfel şi-a dus, o vreme – existenţa. Era senină, bine intenţionată. Nu dorea să rănească şi prevestea un cer mereu senin.

Şi-a dezvelit sfiala prin gânduri, fapte, împliniri. A oferit emoţii, a făcut inimile să tresalte de bucurie. A oferit împlinire, a reunit oameni, a dat necontenit – viaţă.

Fără a-şi dori, uneori a rănit. A rănit profund. A înlăcrimat ochi, suflete, speranţe. A spulberat iluzii şi inimi, rând pe rând, a frânt. Fără să vrea. Fără să anticipeze. Într-o zi s-a privit în oglindă şi nu s-a mai recunoscut.

Era tot ea, DRAGOSTEA, dar cu laturi pe care nu le conştientizase încă. Îşi cunoştea doar latura bună, partea luminoasă, dădătoare de viaţă, cea care împlinea promisiuni. Pentru că ea, DRAGOSTEA, e o zână bună care-i face pe oameni să se privească altfel: să fie mai generoşi, să-şi poarte unii altora de grijă şi mai mult SĂ PUNĂ BINELE CELUILALT MAI PRESUS DE BINELE SĂU.

Monday, 6 February 2012

Iubirea e atunci când...


...tu nu poţi ajunge la serviciu şi el îşi ia concediu o zi să poată sta cu tine...
...încă te strânge în braţe ferm şi ezită să îţi dea drumul...
... nu-i bine fără el, dar nici cu el nu-i bine...
...te sună, nu răspunzi... îţi trimite mesaj... răspunzi, îţi închide... după câteva secunde te resună...


Iubirea e atunci când găsiţi motive să vă căutaţi reciproc, deşi negaţi asta... iubirea e când ţi se taie respiraţia în preajma acelei persoane... iubirea e când aştepţi, rişti să aştepţi şi nu îţi hiperbolizezi aşteptările...

Thursday, 2 February 2012

Femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine...


Am ajuns să mă cunosc pe mine, cu fiecare experienţă trăită, cu fiecare situaţie întâlnită. Păşesc pe alei cu pas ferm lăsând în urmă miresme de roze şi închipuiri ce ţi le faci tu, neştiind dacă astăzi sunt sau nu - împlinită...

Te-am lăsat să îmi ştii gândul doar când îţi eram în preajmă... acum îţi rămân intuirile, frământarea, visul, dorinţa... îţi permiteam să mă strângi ferm în braţe, să îmi desenezi cercuri de fericire pe chip... câte amprente nu şi-au lăsat buzele tale pe fruntea mea? Pe buzele mele însetate de sărutare?

Am ştiut că te vei reîntoarce... nu eşti singurul, de altfel, care procedează aşa... însă niciodată nu te poţi întoarce cu siguranţa că cel de lângă tine te va primi aşa cum te-a şi lăsat să pleci...şi totuşi îţi împărtăşesc încrezătoare, din nou, gândurile,visele mele... cu drag, de dragul tău, din nemăsurata mea dragoste mereu te voi primi şi vei avea un loc al tău în sălaşul inimii mele...

Această certitudine o poţi avea deoarece timpul nu trece implacabil, el îşi conturează identităţi, altora le conturează caractere, defineşte posibilităţi, dă noi şanse, vindecă răni, aprinde focul odată stins...

Şi niciodată nu voi uita ce-ai însemnat şi însemni pentru mine... cum în trecerea ta ai reflectat în mine bucuria de a fi şi a trăi cele mai mari minuni posibile, acele minuni care unora li s-ar părea banale... eşti şi vei fi parte din muntele pe care mereu îl voi escalada... eşti gândul bun care mereu îl voi avea pentru cei din jur... eşti fiecare faptă bună ce mă recomandă... eşti fiecare gest de dragoste oferit... eşti fiecare sărut ce se pierde pe urma unui răzleţ fulg de nea... eşti bătaia inimii în fiecare clipită... iar dacă aceasta ar înceta să mai bată ar însemna că tu nu mai eşti...

Femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine... de-aceea va fi mereu zidul tău de susţinere... altarul care-ţi va purta drept ofrandă dragostea în sensul cel mai înalt... voi fi omul loial ce nu se va teme să facă paşi înainte, paşi înapoi... şi nu voi ezita când îţi voi auzi chemarea... în orice limbă mă vei chema... îţi voi răspunde cu limbajul universal ce poartă numele şi amprenta iubirii... pentru că femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine şi implicit tăcerea ce poate a rostit într-o clipă tot ce vorbele într-o viaţă nu au putut..

Wednesday, 1 February 2012

Februarie - gust de amintiri şi noi...


S-au schimbat atâtea. S-au schimbat lucruri. Din rău în bine. Din bine în rău. S-au schimbat oamenii, vremurile...
Un lucru nu putem schimba niciodată: ceea ce suntem cu adevărat în sufletul nostru!
E început de februarie, cu palat de cleştar, cu flori de gheaţă pe buze... cu amintiri cu şi despre noi... cu iubiri trecătoare, deziluzii... iubiri noi sau redescoperite...
E minunat să-ţi redescoperi sentimentele pentru celălalt... iar asta să te facă fericit! Am fost binecuvântată să iubesc, să fiu iubită, să răspândesc dragostea dincolo de tot ceea ce îmi închipuiam... indiferent de formă şi timp, indiferent de străduinţe şi oameni... dragostea m-a călăuzit mereu acolo unde trebuia să ajung... i-am simţit mereu atingerea, dincolo de straiele reci sau privirile impersonale a multora... fiindcă doar dragostea mi-a răscumpărat momentele de cumpănă, fiindcă doar ea completează ceea ce eu astăzi sunt... fiindcă sunt iubire prin toţi porii fiinţei mele...