DRAGOSTEA...

Dragostea a început în clipa în care am luat fiinţă. Exista de când lumea, aştepta doar să fim conştienţi de ea şi să o distingem dintre promisiuni şi false amăgiri.

Nu s-a expus privirii noastre prea mult, dimpotrivă, s-a ivit cu modestie şi astfel şi-a dus, o vreme – existenţa. Era senină, bine intenţionată. Nu dorea să rănească şi prevestea un cer mereu senin.

Şi-a dezvelit sfiala prin gânduri, fapte, împliniri. A oferit emoţii, a făcut inimile să tresalte de bucurie. A oferit împlinire, a reunit oameni, a dat necontenit – viaţă.

Fără a-şi dori, uneori a rănit. A rănit profund. A înlăcrimat ochi, suflete, speranţe. A spulberat iluzii şi inimi, rând pe rând, a frânt. Fără să vrea. Fără să anticipeze. Într-o zi s-a privit în oglindă şi nu s-a mai recunoscut.

Era tot ea, DRAGOSTEA, dar cu laturi pe care nu le conştientizase încă. Îşi cunoştea doar latura bună, partea luminoasă, dădătoare de viaţă, cea care împlinea promisiuni. Pentru că ea, DRAGOSTEA, e o zână bună care-i face pe oameni să se privească altfel: să fie mai generoşi, să-şi poarte unii altora de grijă şi mai mult SĂ PUNĂ BINELE CELUILALT MAI PRESUS DE BINELE SĂU.

Iubirea e atunci când...

...tu nu poţi ajunge la serviciu şi el îşi ia concediu o zi să poată sta cu tine...
...încă te strânge în braţe ferm şi ezită să îţi dea drumul...
... nu-i bine fără el, dar nici cu el nu-i bine...
...te sună, nu răspunzi... îţi trimite mesaj... răspunzi, îţi închide... după câteva secunde te resună...


Iubirea e atunci când găsiţi motive să vă căutaţi reciproc, deşi negaţi asta... iubirea e când ţi se taie respiraţia în preajma acelei persoane... iubirea e când aştepţi, rişti să aştepţi şi nu îţi hiperbolizezi aşteptările...

Femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine...

Am ajuns să mă cunosc pe mine, cu fiecare experienţă trăită, cu fiecare situaţie întâlnită. Păşesc pe alei cu pas ferm lăsând în urmă miresme de roze şi închipuiri ce ţi le faci tu, neştiind dacă astăzi sunt sau nu - împlinită...

Te-am lăsat să îmi ştii gândul doar când îţi eram în preajmă... acum îţi rămân intuirile, frământarea, visul, dorinţa... îţi permiteam să mă strângi ferm în braţe, să îmi desenezi cercuri de fericire pe chip... câte amprente nu şi-au lăsat buzele tale pe fruntea mea? Pe buzele mele însetate de sărutare?

Am ştiut că te vei reîntoarce... nu eşti singurul, de altfel, care procedează aşa... însă niciodată nu te poţi întoarce cu siguranţa că cel de lângă tine te va primi aşa cum te-a şi lăsat să pleci...şi totuşi îţi împărtăşesc încrezătoare, din nou, gândurile,visele mele... cu drag, de dragul tău, din nemăsurata mea dragoste mereu te voi primi şi vei avea un loc al tău în sălaşul inimii mele...

Această certitudine o poţi avea deoarece timpul nu trece implacabil, el îşi conturează identităţi, altora le conturează caractere, defineşte posibilităţi, dă noi şanse, vindecă răni, aprinde focul odată stins...

Şi niciodată nu voi uita ce-ai însemnat şi însemni pentru mine... cum în trecerea ta ai reflectat în mine bucuria de a fi şi a trăi cele mai mari minuni posibile, acele minuni care unora li s-ar părea banale... eşti şi vei fi parte din muntele pe care mereu îl voi escalada... eşti gândul bun care mereu îl voi avea pentru cei din jur... eşti fiecare faptă bună ce mă recomandă... eşti fiecare gest de dragoste oferit... eşti fiecare sărut ce se pierde pe urma unui răzleţ fulg de nea... eşti bătaia inimii în fiecare clipită... iar dacă aceasta ar înceta să mai bată ar însemna că tu nu mai eşti...

Femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine... de-aceea va fi mereu zidul tău de susţinere... altarul care-ţi va purta drept ofrandă dragostea în sensul cel mai înalt... voi fi omul loial ce nu se va teme să facă paşi înainte, paşi înapoi... şi nu voi ezita când îţi voi auzi chemarea... în orice limbă mă vei chema... îţi voi răspunde cu limbajul universal ce poartă numele şi amprenta iubirii... pentru că femeia din mine recunoaşte bărbatul din tine şi implicit tăcerea ce poate a rostit într-o clipă tot ce vorbele într-o viaţă nu au putut..

Februarie - gust de amintiri şi noi...

S-au schimbat atâtea. S-au schimbat lucruri. Din rău în bine. Din bine în rău. S-au schimbat oamenii, vremurile...
Un lucru nu putem schimba niciodată: ceea ce suntem cu adevărat în sufletul nostru!
E început de februarie, cu palat de cleştar, cu flori de gheaţă pe buze... cu amintiri cu şi despre noi... cu iubiri trecătoare, deziluzii... iubiri noi sau redescoperite...
E minunat să-ţi redescoperi sentimentele pentru celălalt... iar asta să te facă fericit! Am fost binecuvântată să iubesc, să fiu iubită, să răspândesc dragostea dincolo de tot ceea ce îmi închipuiam... indiferent de formă şi timp, indiferent de străduinţe şi oameni... dragostea m-a călăuzit mereu acolo unde trebuia să ajung... i-am simţit mereu atingerea, dincolo de straiele reci sau privirile impersonale a multora... fiindcă doar dragostea mi-a răscumpărat momentele de cumpănă, fiindcă doar ea completează ceea ce eu astăzi sunt... fiindcă sunt iubire prin toţi porii fiinţei mele...

Eu sunt tu şi aş dori ca tu să fii eu... bărbatul sufletului meu...

Te iubesc şi sentimentele ce-ţi port sunt lege pentru mine şi în mine. Eşti fiinţa de care m-am legat pentru totdeauna prin ceea ce însemni pentru mine. Eşti dragostea vieţii mele, o dragoste cum n-am mai trăit şi sper să fie unică!
Simt şi acum primul tău sărut conturat pe buzele mele, plin de emoţie şi de trăiri. Prima ta îmbrăţişare care parcă şi acum îmi provoacă fiori. Fiorii dragostei, apropierea sufletească, tot ce ne-a unit.
Viaţa alături de tine a fost o aventură, o expediţie reuşită şi mult dorită. O suită de momente de nesiguranţă, dar atâta dăruire şi căldură, venită parcă din cer. Odată cu tine mi-am recăpătat încrederea în oameni, tu mi-ai redat acea încredere şi tot tu mi-ai zdruncinat-o. Dar eşti parte din mine, parte pe care nu o pot nega, nu o pot anula. Partea aceea care tot mai mult se confirmă.
M-am lăsat purtată într-o poveste în care am devenit... prin tine am devenit: mai bună, mai femeie, mai prietenoasă, mai gospodină, mai dornică de a fi mamă, mai devotată... alături de tine am făcut tot ce nu am îndrăznit fiindcă mi-ai dat avântul necesar pentru a reuşi... când mă purtai la braţul tău eram în stare de orice... totul era posibil, imposibilităţile deveneau posibilităţi...
Avem cele mai frumoase amintiri, a căror pecete sunt cele mai frumoase sentimente... am avut lângă mine cel mai bun om... omul pe care îl admir, iubesc, visez... omul pe care îl vreau lângă mine, cel care are întâietate, omul pe care nu-l poate nimeni egala...
Şi totuşi ne-am înstrăinat... din desele veniri-plecări... prin tăcerile confirmate... lupta sufletească ce se dă de atâta timp în noi... azi ne-a rămas atârnată de vis doar speranţa, iluzia... astăzi avem incertitudini şi lacrimi... lacrimi în ochi, lacrimi în suflet... o durere imensă că s-a ajuns aici...
Nu-mi pot închipui un alt braţ care să mă strângă la piept, nu pot săruta alţi ochi, nu mai pot avea încredere decât în ceea ce iubesc...
Oricare ar fi deznodământul poveştii noastre, vei rămâne prima mea iubire totală căreia i-am dăruit totul din suflet, cu speranţa că dăruind, dragostea va spori... eşti dragostea spirituală şi fizică ce mereu mă va completa... eşti bărbatul vieţii mele, cu valori morale sănătoase şi cu principii pe care le admir, respect şi împărtăşesc.
Te iubesc şi dacă asta va însemna să te las să pleci, o voi face în speranţa că asta îţi va aduce fericirea. Când iubeşti un om, îi doreşti fericirea. Indiferent ce înseamnă acea fericire: o pasiune, o altă persoană, un alt mod de-a trăi.
Dar vreau să ştii că dragostea ta nu va fi niciodată atinsă de lucruri necuviincioase. Vei rămâne partea cea mai frumoasă din mine, ca amintire, deşi mi-aş dori să fii partea de lângă mine. Un prieten adevărat nu se uită niciodată. Iar tu mi-ai fost şi un bun prieten în acest timp. Şi sper să rămâi un bun prieten.
Şi vreau să ştii că dragostea mea te va însoţi pretutindeni în peregrinările tale. Nu există în lumea aceasta un munte suficient de înalt care să te facă să crezi că înălţimea lui ar fi o piedică pentru gândul meu, iar acesta să nu ajungă la tine. Te iubesc oriunde ai fi...

De ce-mi iubesc bărbatul? (2)

Pentru că doar el mi-alungă stările de rău. Şi este singurul care veghează să îmi fie bine. Îl iubesc pentru că merită, pentru că mi-a intrat în sânge, pentru că de ceva timp coexistăm.

Îmi iubesc bărbatul cu grijă, cu tandreţe... niciodată cu teamă... mereu seninnă, încrezătoare... cu o dragoste ce nu se pierde, însă creşte cu fiecare clipită...

Iubesc părul lui ciufulit când se trezeşte... iubesc felul cum mă priveşte când gătesc... şi ador ochii lui adânci şi blânzi... mâinile acelea ferme şi protectoare... strânsoarea din care în veci n-aş mai vrea să mă desprind...

Îl iubesc pentru partea de lumină cu care îi sunt datoare... şi cucerită de glasul lui, tot mai mult îl iubesc... nu ştiu ce iubesc mai mult? repezeala uneori aiurită sau planurile de moment pe care ni le închipuim?

Iubesc faptul că e bărbat... că poate fi parte din mine... îi iubesc nestatornicia, dorinţa, zâmbetul blând cu care m-a cucerit... îl iubesc fără să ştiu de mine... de mâine, de azi, de noi, de voi toţi... îl iubesc fără să existe oprelişti... îl iubesc fiindcă e el, deoarece contează... îl iubesc ştiind că fără el n-ar mai răsări soarele la fel de frumos... sălciile nu s-ar mai închina precum azi se-nchină... şi luna n-ar mai fi senină şi plină :-)

Anticipând plecarea ta...

...din viaţa mea !!!
Îţi mulţumesc pentru felul cum m-ai iubit, pentru toate acele sărutări şi îmbrăţişări oferite... alături de tine am cunoscut ce e dragostea... iar, după îndelungată vreme...
Şi m-am dăruit ţie cu tot ce-i curat şi sfânt... cu toată inima... cu tot sufletul... gândurile toate ţi-am închinat... şi voi continua să te iubesc... chiar dacă pleci... chiar dacă distanţa va încerca să suprime durerea, vom ştii că nu-i posibil... am trăit alături de tine... ai dat un nou sens vieţii mele... azi ţin să-ţi mulţumesc...

Nu vreau ca plecarea ta să mă doboare... nu întoarce capul în zadar... n-aş vrea să vezi lacrimile din ochii mei şi să eziţi... urmează-şi drumul, nu vreau să-ţi fiu piedică... tu m-ai ridicat prin dragoste şi încredere... acelaşi lucru vreau să fac la rândul meu: să te ridic prin eliberare... eliberarea de mine... eliberarea de noi... de strânsoarea ce părea indestructibilă...

Am să-ţi număr paşii... în somn voi tresări adeseori la sărutarea şi îmbrăţişarea-ţi... mă voi minţi întotdeauna că vei reveni... deşi nu va fi aşa... mă voi minţi pentru mine... pentru a rămâne puternică... pentru tine, să nu-ţi fie greu...
Eşti şi vei rămâne sufletul meu pereche... cel pe care l-am primit fără vreo lege... cel de care m-am legat prin dragi simţăminte... vei fi pretutindeni în jurul meu: când am să râd la vreun succes de-al meu, când am să plec capul şi îmi va părea greu, când poate de dragoste îmi voi aminti, când voi vorbi despre copii - şi numai tu, aceste taine îmi vei ştii... să nu te îndoieşti - nu voi înceta a te iubi... ca singură fiinţă - relativ departe - vom trăi...