Ninge atât de frumos, de parcă iarna îşi cerne basmul deasupra noastră, a tuturor!! Ninge pentru mine, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru ei, pentru voi toţi... ninge ca în copilărie, cum de mult n-a mai nins... totul e alb... copacii sunt de "zahăr", fulgii de nea mi se-mpletesc în păr, mi se scaldă pe chip, mă sărută rece şi în acelaşi timp înduioşător...
Şi totuşi, unde am lăsat, cu toţii iarna? Majoritatea nu ne mai bucurăm ca altădată... avem preocupări atât de meschine... nu mai ieşim la săniuş, nu mai construim oameni de zăpadă...
Am întrebat într-o zi nişte copii din vecini dacă nu fac un om de zăpadă. Răspunsul:
- "Am făcut anul trecut unul mare, de ce să mai facem şi anul acesta?"
Un răspuns care m-a întristat... de parcă omul de zăpadă de anul trecut, topit atât la propriu cât şi la figurat, l-ar compensa pe cel de anul acesta... om de zăpadă ce se aşteaptă modelat...
Un mesaj pentru copii cât şi pentru adulţi: fiţi cu toţii COPII... nu uitaţi lucrul acesta... şi fiţi COPII din suflet.... daţi-vă cu sania, finisaţi omuleţi de zăpadă, râdeţi, colindaţi...
Nu lăsaţi oamenii de zăpadă să moară, pentru că, mă citez: "Crăciunul e şi al omului de zăpadă, cu ochii tuciurii, pe care îl construiesc, dărâm şi mai mereu refac, dăruindu-i la nesfârşit chipuri şi tot atâtea identităţi."
La toate acestea mai adaug şi o poezie realizată în colaborare cu un elev de-al meu, în care veţi vedea principiul faptului că şi omul de zăpadă are suflet:
"Omul de zăpadă nins,
Azi, în ger, s-a pus pe plâns,
Plângea soarta unui Fiu
Care din ceruri venea,
Să păzească de păcate,
Gânduri ca să lumineze,
Curaţi, El să ne păstreze.
Şi aşa, târziu în noapte,
Omuleţul de zăpadă,
Urmărea o mândră stea,
Care tare strălucea.
Şi-a ştiut că a sosit,
Fiul Domnului iubit,
Lacrimile-i şiroiau,
Cu rugăciuni se-mpleteau.
Şi a-nceput să fulguiască,
Peste ieslea cea domnească,
Semn că-n orice lucru rece
Este şi-o adâncă simţire,
O încercare de iubire.
Astfel, un om străjuia,
Lumea de gheaţă-l credea...".
Aşa că să nu îi lăsăm să piară, în fiecare iarnă să îi conturăm... la nesfârşit identităţi, precum unor copii, să dăm...
