Nadina

Nadina

Friday, 24 February 2017

Femeia (doar pentru ea)...



















Femeia, din ce mări se ridică?
îi pun la picioare tot malul
doar ca să-mi mai stea...
Ah, ea precum un val se ridică
că pleacă şi mă lasă
mi-e frică.
Dar ea, cum nu-i stăruitoare
se-ndepărtează de mal,
se-apropie-n depărtare de soare.
Ştiu că doar pentru ea
încă o viaţă în port aş aştepta...

din volumul "Întâlniri"

Pentru voi, de Dragobete...













"Mă rog în fiecare zi pentru voi. Pentru noi. Să crească în noi dragostea. Dorinţa de a fi cât mai înalţi în gânduri şi fapte unii către ceilalţi. Să ascultaţi. Fiindcă nu există dar mai mare ca acela de a asculta şi de a învăţa din experienţele celor care împărtăşesc totul cu voi. Să învăţaţi. Să fiţi cumpătaţi când vă simţiţi ispitiţi de bunuri materiale, de oameni rău intenţionaţi. Să nu vă ruşinaţi. Să nu plecaţi vreodată privirea în pământ. Fiţi demni şi priviţi întotdeauna în ochii celorlalţi. Învăţaţi să iubiţi, să primiţi, să fiţi mângâiere. E atât de vital să deschidem braţele şi să oferim. Să creşteţi înţelepţi. Iubind. Muncind. Având încrederea că a vă împlini visurile se poate. Să fiţi integri. Să trăiţi plenar! Să fiţi voi înşivă în totalitate. Nu vă trăiţi vieţile doar pe jumătate..."
- în lucrarea "Culegere de monologuri"

Monday, 20 February 2017

Despre lucrurile frumoase...













Uneori, chiar şi atunci când vrei să faci lucruri frumoase, să oferi unor suflete de copii o bucurie se găseşte cineva care întinează frumuseţea acelui moment. E mare păcat că în loc să iubim şi să păşim frumos în viaţă, de cele mai multe ori stăm la pândă pentru a încolţi. De parcă nu ne-am fi născut plămădiţi cu suflete, ci am fi o haită pornită mereu să atace. Nu mai ştim să ne bucurăm, să ne jucăm, să lăsăm firescul să-şi urmeze cursul. În mintea noastră se ţes doar comploturi, intrigi. În inimile mari stau bunătatea, modestia şi toate acele resurse menite să ofere frumuseţe timpului. Pentru că existăm prin timp şi cred că acesta-i farmecul nostru. Inimile roase de invidie sunt opusul apropierii, dragostei. Să căutăm a sădi în inimile noastre grija faţă de ceilalţi, apropiere când poate aceştia nici măcar nu o simt. Cu o faptă bună, cu un gând."

- fragment din lucrarea "Culegere de monologuri"

Sunday, 19 February 2017

Şinele, roţile sau porţile...













Cât ne-am îndepărtat! 
nu mai ştiu care erau defecte:
şinele, roţile sau porţile?
Se poate, iubirea să ne fi risipit
între du-te - vino şi aştept!
Şi totuşi, mi se pare nedrept,
invoc în gând o rugăciune,
iarăşi mă deştept:
Sunt prea nesigure şinele,
de-atâţia ani n-au mai fost schimbate roţile
şi totuşi unde ne duc, ferecate de-acum, porţile?

din volumul "Destrămări"

Friday, 17 February 2017

Dragostea-i un tabu (ştii şi tu)...


















Spuneai că iubirea
nu-i o piatră de moară,
M-am convins!
E doar vârful muntelui
pe care încă nu l-am atins...

Îţi aminteşti?
mi-ai spus într-o doară
să nu-mi fie frică
că nu o să doară...

Iar acum,
mă fac cât mai mică
şi dragostea-i un tabu.
De ce?
ştii şi tu...

din volumul "Destrămări"

Monday, 13 February 2017

Pe ea am învăţat-o întâia oară...



















Pe ea am învăţat-o întâia oară
ce-i muzica, iubirea
şi nu aş fi crezut 
că o să o învăţ degrabă
ce-i şi despărţirea.

De ea, numai de ea
în lume colindând
nu pot să mă despart.
Îmi e în gând, 
în piept iubirea-i 
îmi ţine de cald.

Pe ea mi-aş fi dorit
nicicând să o trădez,
dar am făcut-o şi mi-e silă.
De ochii ei plângând,
sufletul de copilă alergând
mi-e milă.

Pe ea am învăţat-o întâia oară
cum poţi în dragoste ca să renaşti,
mi-aş fi dorit să o învăţ 
cum să nu moară
atunci când inevitabilul
o să o doară.

din volumul "Destrămări"

FEMEIA...















Ea dispărea
şi apărea,
ce fiinţă delicată mai era - 
Femeia...

din volumul "Întâlniri"