Te-aşteaptă, o călătoare...

"M-am mântuit. Când am văzut zidurile cetăţii, am ştiut că-mi va fi dat să te mai întâlnesc. M-am aşezat în liniştea mea. Acolo, unde doar vântul îndrăznea să mă iscodească. Mi-am cuprins chipul între palme şi m-am gândit la tine. Trebuie să fi urcat şi tu undeva în înalt. Fiindcă doar când suntem la înălţime, se realizează cea mai perfectă conexiune. Îmi duc mâna la inimă. Te surprind făcând acelaşi gest. Între noi doi, dragul meu, nu există distanţă. Dragostea arde tot şi suprimă. Bătea gongul, vestind amiaza. De sus, totul era armonios. Îmi dădeau lacrimile de fericire. Te simţeam pretutindeni. Erai adiere, erai depărtare. Erai tot ce se-apropia şi se-ndepărta la orizont. Şi nu se-arată vreun semn care să-mi spună, că ne vom reîntâlni: într-un ceas, într-o lună sau într-un an. Sunt doar coordonate, care nu contează, atâta timp cât te am. Zidurile cetăţii erau simple ruine. Şi rezonau din plin cu dorul ce-ascundea acest ecou în mine. Dorul de tine. Ce n-are nume. Nu are asemănare. Te cheamă adeseori, gongul. Te-aşteaptă, o călătoare..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Lumea mea nu are margini, nici colţuri...

 "Lumea mea nu are margini, nici colţuri. Oriunde merg mă-nconjor de iubire, lumină, speranţă. Am luptat în anii ce-au trecut să aduc toate astea la mine. Uneori, zilele m-au doborât. Credeam că am să pierd în faţa provocărilor. Alteori, răzbăteam de dincolo de uşi zăvorâte. Niciodată nu am plecat. Niciodată nu am abandonat. Am rămas. Am înfruntat. Am luptat ani la rând să dobândesc ce sunt astăzi. Nu-mi trebuie oglinzi peste care s-a aşternut praful. Astăzi, văd mai clar tot ce nu concepeam odată. Noi suntem personajele cheie în povestea care pare fără sfârşit. Aici, unde mă ţii în braţele tale, la pieptul tău, mă-nveleşti în dragoste şi soarele mă preface în lumină. N-aş putea să prefac aceste stări odată cu înserarea. Ele se perpetuează! Dincolo de noi bat inimi care-şi ţin de cald, de cămin, de lumină!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Doar tu, mă aduni când mă risipesc în lume...

"Cât să mai aştept? Cred că ţi-ai dat şi tu seama că cer puţin din prea multul pe care mi l-ai putea oferi. Sunt mereu cu tine. Lângă tine! Şi crede-mă, altfel, nu aş putea. Nimic nu mişcă mai mult în mine decât faptul că exişti! Mă dau ţie cu o dragoste ce-a debutat fără să ştim. De-a lungul timpului, am crescut cu şi prin dragostea ta. Braţele tale au fost aripile ce m-au purtat. Aşa m-am regăsit. Privindu-mă în ochii tăi am aflat că am ajuns, în sfârşit, la mine. Te iubesc cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare pas ce ne-a construit. Tu, doar tu, mă aduni când mă risipesc în lume..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Dragostea noastră vindecă şi alină...

"Sunt atâtea lucruri care nu se spun. Ce le pasă altora, de mi-e bine mie cu tine? Dragostea ta şi-a făcut culcuş la mine în suflet. Nu găsesc vreo stare mai frumoasă în care să se scalde sufletul meu. Ştiu, în căutare de senzaţional, oamenii întotdeauna au întinat suflete. N-am să mă las târâtă în noroiul lor. Deasupra mea e senin şi va fi atâta timp cât voi crede în noi. Nu-mi trebuie confirmări. Nici păreri. Mă dezic de toate acestea. Am certitudinea, iar aceasta e cea mai puternică armă ce mă apără de ochi rău-voitori. N-am să-i las să mă-ndepărteze de mine. De noi. Nu mă voi lăsa nicicând târâtă de-al lor puhoi. Te simt lângă mine! Ce bine-i că suntem doi...eşti şi-ţi sunt lumină. Dragostea noastră vindecă şi alină. Doar în formula aceasta se poate să trec peste ce-a fost şi să merg mai departe."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Cele mai straşnice legături între oameni se consolidează în timp...

"Am călătorit şi-am poposit în locuri în care mă căutam pe mine! Eram pretutindeni şi mi-am dat seama că putem ajunge oriunde ne propunem, doar să ne dorim din tot sufletul asta. Şi am observat că locurile unde poposim sunt doar momentele dintre acele staţii care ne poartă unul spre celălalt. Am captat din culoarea acelor locuri, din liniştea acelor zile. Am devenit cu fiecare pas ce călca ferm pe aleea ce se-ntindea dinaintea mea. Se construiau oportunităţi. Şi-atunci am înţeles că acestea se pot construi şi din fărâme, din tot ce-a fost cândva solid şi-a devenit ruine. Nimic nu se construieşte de pe astăzi pe mâine. Cele mai straşnice legături între oameni se consolidează în timp. Cu fiecare clipă. Cu fiecare ceas. Cu fiecare bătaie de inimă. Fiindcă uneori auzi la graniţă de timp un tic-tac care ar spune multe, dar mai sunt şi vorbe care sunt ascunse după un zid ce împinge cu o forţă uriaşă fiinţa şi nu o lasă să se exprime, să iasă la suprafaţă. Astăzi, lupt cu acel zid ce mi s-a pus dinainte. E un zid uman care mă încearcă. Cât sunt de umană. Cât sunt de vulnerabilă. Dar nu am să mă las. Promit! Cuvintele se vor aşterne şi liniştea va domni la infinit! Pe fond de verde, astăzi se scrie, dragul meu iubit. Sper lumii din gânduri să-i treacă. Cer împăcarea celor care cu sine nu se-mpacă. Fiindcă iubirea, liniştea sunt mai umane, parcă..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Aceeaşi cafenea, ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi...

"Te-am aşteptat ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi. Trebuia doar să vii, iar tu nu făceai decât să întârzii. Astăzi nici nu mai ştiu ce fapte te-au schimbat sau ce persoane te-au reţinut la un moment dat. Ştiu doar că tânjeam nespus de mult să te am lângă mine. Să te am, să fiu singura care despre dragoste îţi vorbeşte. Să fiu eu cea care îţi mângâie inima, singura în stare să-ţi înţeleagă sufletul. Cu cât tânjeam mai mult după prezenţa ta, cu atât mai absent erai. Care dintre noi purta o vină? Eu, că te aşteptam? Tu, că nu mai veneai? Clipele trec şi odată cu ele se schimbă anii în noi. N-am încetat să te aştept nici astăzi. Dar am făcut o pauză din a mai te chema. Crede-mă, nu mi-e nici mie uşor. Aceeaşi cafenea, ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Cât am iubit...

Deseori,
trec cu gândul prin zare
şi mă mustră nori,
ce-mi spun că ploaia
pace nu are...


Sunt doar eu,
unde ieri,
amândoi eram...
sufletul, pe atunci,
nu mi-l ascundeam...


Astăzi eşti,
nici eu nu mai ştiu,
e greu ca să ghicesc
urmând linia paşilor tăi,
de-o vreme - rătăcesc!


Nu-mi mai spui
vorbe frumoase,
fericirea simt că fuge,
nimbul care s-a aprins
se stinge...


Cât am iubit,
ştiu numai eu
şi poate-ai fost conştient
şi tu, odată...
iar de n-ai fost,
că nu ţi-am arătat suficient,
mă iartă...


Mai trec din vreme-n vreme
şi tresărind îţi zăresc poarta,
dar nu mai eşti acolo
adresa ţi-este alta...


Fiorul mă cuprinde,
în suflet mi-e Siberie,
iubirea ta m-alină,
iar uneori mă sperie...


Cât am iubit...
nici nu mai ştiu,
fiindcă n-am socotit...