Mi-e...

Mi-e zborul sinonim
cu dragostea de tine,
aripile-mi sunt întinse
larg în zare...
sunt libertate, zbor
şi căutare...


Mi-e viaţa o suită
de răspunsuri,
la întrebări
ce se ivesc -
nestingherite...
mi-e drag
surâsul, ce atâtea,
îmi promite...


Mi-e un Univers de tine
şi-aş străbate ne-ncetat,
ani lumină,
zi şi noapte,
pentru ochii
ce-mi sunt dragi,
pentru sufletul aproape...


Mi-e nu ştiu cum,
dar mi-e atât de bine,
străbat de secole
lumini în mine...
mi-e minunat,
dar mi-este astfel
numai, lângă tine!

Zâmbetul celor mai dragi amintiri...

Zâmbetul celor mai dragi amintiri
E aici, mână în mână cu mine,
îl port în suflet
clipă de clipă
dacă aş fi o pasăre
ar fi, în creşterea mea,
o ajutătoare aripă...


Zâmbetul celor mai frumoase momente,
pune, atunci când nu mă regăsesc,
pe sufletu-mi, pansamente...
Mă oblojeşte
şi în grija sa
răsare o dragoste
ce va triumfa!


Zâmbetul,îmbrăţişarea,
îmi fredonezi neîncetat
cântarea:
despre mine, despre tine,
despre tot ce suntem noi...
despre doi,
despre setea
ce sporeşte
unul de-altul, în şuvoi...

Eu sunt femeie...

Eu sunt femeie,
aşa că nu te întreba
de unde-apar
aceste zile nesperate:
sunt candide ca primăvara,
şi-n trecere zambilelor
le iau povara...


Eu sunt femeie,
făptură fără desluşire,
ce pot să dau,
la infinit - iubire...
când o femeie-i
sigură de simţăminte,
n-o pot contesta juraţii,
în glumă,nici agramaţii...


Bat ploi de primăvară
pe la noi,
sub streaşină
îşi face cuib
o pereche de turturele,
iar eu, femeia,
iar sunt cu visele mele...



De când mă ştiu,
de când eu sunt,
în trup, la suflet
şi în gând,
în tot şi în toate:
mă simt femeie,
sunt femeie
şi nu-s femeia-himeră,
idee...

Cuvintele...

 Cuvintele...
cât de sărace,
cât de puţine,
sunt uneori
şi nu pot să exprime
ce e cu tine,
ce e cu mine...


Cuvintele,
necuvintele,
soarbe-le,
prinde-le,
fă-le
să stăruie,
din filele cărţilor
să nu se năruie...


Cuvintele...
tăcutele,
uneori -
neştiutele...
se scriu în iarnă,
se scriu în tihnă,
nicio secundă
nu au odihnă...


Cuvintele - hainele,
uneori îţi dau,
în vileag
gândurile...
nu te întreabă,
doar se aştern
uşor, în versuri,
formează catren!


Cuvintele - proscrisele,
îmi dau astăzi taina
şi visele...
La nesfârşit şi
neobosite,
plouă cuvinte,
ninge cuvinte!


Cuvintele,
astăzi,iubite,
mi-au trădat trăirile
cândva, înrobite...
şi astăzi cu totul
ţie mă dăruie:
gând şi cuvânt,
suflet şi ceas,
dragostea, câtă pe lume,
a mai rămas...

În urma ta...

În urma ta
m-am tot uitat
şi orice lacrimă
şi gând,
pe o coală
cu doruri de cerneală
am notat,
deşi-mi părea
prea curând...


În urma visului pierdut
am încercat,
să nu mă uit...
şi astăzi,
chiar de eşti aproape:
tot îmi e teamă,
încă am visuri
ce la singurătate
mă condamnă...


În urma zâmbetului tău,
Se scriu azi versuri
ca odinioară...
nu las vreo idee
să moară,
ar fi păcat
cuvintele din dragoste,
 să piară...


În urma ta
azi se rescriu
romane de aducere-aminte,
Este târziu
şi stărui în cuvinte,
pe buze,
tu, îmi eşti, într-una,
iar din condei
eu scriu,
azi, mai sălbatic,
ca nicicând
cu-o foame parcă
de-a nu scăpăra vreun gând...


În urma ta,
în urma mea,
se ţes acum poveşti
din vreme-n vreme...
şi nu e nimeni pe alei
să culeagă troiene,
dar parcă a primăvară
miroase, pesemne...


În urma mea
las frunzele îngălbenite,
în urma ta renasc
din alb şi din iubire,
mugurii înverziţi
rostind a primăvară,
mustind a viaţă
şi dând viaţă iarăşi...

Instantanee...

Zâmbetul...
ce altă lumină
pe lume ai cere?
dacă de la el
cât îţi trebuie
te-ai încărca?
Un zâmbet cald,
o calmă lumină,
în zorii zilei
o zbatere de geană,
cu tine aici,
cu tine în inimă...
nu-i mai nevoie
nici de cuvinte,
zâmbetul se tâlcuieşte
dincolo de alfabet,
de el şi ea...
iubitul meu,
lumina mea...



Îmbrăţişarea...
calmă,surprinzătoare
ca marea...
mă contopesc în
dulcea-ţi chemare,
eşti aer, speranţă
şi desfătare...


Sărutul...
nu se dă,
nu se ia -
cu-mprumutul...
ai sărutări promise,date
pentru eternitate...


Iubitule,
eu îţi sunt iubita,
pentru totdeauna,
în sufletu-ţi - rătăcita...
şi am momente în care
nu deosebesc zâmbetul
de sărut,
îmbrăţişare...
şi e farmec în toate,
fiindcă se poate
să le-adăpostim
în suflet, mereu adunate!

N-ai timp...

N-ai timp,
dar timpul te întreabă
dacă este?
Îşi ţese intrigile nemilos,
trecând pe chipu-ţi,
fără veste...


N-ai timp,
dar oare ai
alte comori?
Te-nfrupţi din altele,
cu atâta seninătate?
N-ai timp de stânga,
nici de dreapta...
n-ai timp:
în tine-n, el
stă nedreptatea?


N-ai timp,
dar oare
ţi-ai făcut vreodată?
Ai încercat
să-l păcăleşti?
Cu timpul
nu e cazul
ca să fii onest,
încearcă OM,
să fii în rest...



N-ai timp,
dar dacă timpu-ţi
pune beţe-n roate?
Şi îţi arată
că să stai în loc
se poate?
Fă-ţi timp
şi nu mai cerceta,
la timp, la trecere-ndurare,
nu căuta...


N-ai timp,
dar ce frumos
îl valorifici uneori...
când toate se întâmplă
prea firesc
şi nici n-ai timp
să îi spui clipei:
mulţumesc!


N-ai timp,
dar ai să-ţi faci odată...
când vei păşi prin el
şi vei rosti şoptit:
Mă iartă!