Îţi aminteşti?
Când spuneam uneori
şi nu erau doar vorbe-n vânt,
că doar noi doi,
dăm fericirii - nume -
pe pământ...
Îţi reamintesc,
doar pentru doi,
doar pentru fiinţe
ce sălăşluiesc în noi
cad calde ploi,
parc-ar fi, cu noi,
în acelaşi gând,
astăzi cad,
binecuvântate,
pe pământ...
Îţi mai aminteşti?
doar noi,
purtam surâsuri tandre
în priviri...
şi înveliţi de dragoste,
stăteau mereu
să înflorească,
boboci de trandafiri...
Îţi mai aminteşti?
Îmi mai amintesc...
iar azi cu certitudine,
eu ştiu, că noi trăim
un sentiment firesc...
Îmi amintesc,
îţi aminteşti,
că suntem unul pentru celălalt
iar restu-s doar poveşti...
Ai plecat...
cine-mi mai măsoară acum,
milimetru cu milimetru,
fiecare emoţie a inimii?
Ai plecat...
şi paşii tăi sună gol
pe caldarâmul fragil
al viselor noastre...
ai plecat şi m-ai contopit.
ochii mei, două mărgele,
cum vor mai juca în ei
lacrimi de fericire?
şi cum se vor mai alinta
buclele mele,în braţele tale?
Ai plecat...
şi aştept să revii:
înfrigurată,
lipită de zidul
ce altădată era gazdă
îmbrăţişărilor noastre...
Ai plecat...
să fi fost anoste clipele?
ne poticnim la fiecare pas
sau ne-mbrăcăm de fiecare dată
în straiele efemerităţii?
Ai plecat...
dar tot tu vei reveni,
dincolo de zidul plângerii,
dincolo de emoţii...
pleci, vii, mă reînvii,
aşa e datul sorţii...
Ai plecat...
îmi scutur pletele-n vânt,
îmi înghit, rând pe rând -
lacrimile nestăvilite,
încerc, acum,
să-mi fac curaj
să te-mbrăţişez,
atunci, când vei reveni,
iubite...
Iartă-mă pentru cuvinte,
uneori, nepotrivite
şi în treacăt, nu uita
că îmi eşti mereu în minte...
Iartă-mă pentru-ndrăzneala
cu care uneori,
sărutărilor eu mă opun,
sunt copilă,
chiar şi-aşa
te iubesc
cu ce-am mai bun...
Ştiu că mă ierţi pentru toate,
Să-mi rezişti, ştiu -
nu se poate...
Iartă-mă, te rog,
că-n graba
te mai critic
şi degeaba...
Iartă-mă,
iubeşte-mă,
mă iartă
şi-aş dori,
ca drept iertare
să mă potopeşti
într-una,
cu o nouă sărutare...
Mă tem uneori
să nu cad din înalt,
să nu-mi fie visele
doar nişte baloane
care se sparg...
Mă tem câteodată
şi e-o teamă mare,
te simt şi te văd
pe picior de plecare...
Nu vreau să mă las copleşită
de temeri, de frică,
dar câteodată,
în îndoieli, inima,
îmi e scăldată...
Mi-e teamă uneori
şi de fericire,
de ochii tăi
ce mă pătrund,
mă dor, în neştire...
Mi-e teamă de gânduri
şi de cuvinte,
Nicicând nu-mi va fi teamă
de noi doi, iubite!
Tu eşti...
cel mai iubit dintre oameni,
alinarea de zi cu zi,
balsam pentru suflet,
omul, prin care,
simt că pot dărui...
Tu eşti...
cel care mă-nalţă
mai presus de ceea
ce eu cred că pot fi,
mă-nveţi nemurirea
şi cum pot - frumos, trăi!
Tu eşti...
ce n-am crezut vreodată,
ce-n acest răstimp,
am aşteptat...
eşti dragostea minunată,
în care, eu - blândă,
mă scald...
Tu eşti, eu sunt,
Împreună suntem,
ce frumos duet...
ce rezonanţă, dragostea are,
la braţ cu tine,
toate, simt, că se prefac
în bine!
Tu eşti...
şi eu sunt...
unul în completarea celuilalt,
destinaţi, pe-acest pământ...
tu eşti dăruire,
sunt toată iubire
şi împreună suntem NEMURIRE!
Eu, când îmi pictez
cuvintele,
le las să se aştearnă,
ca frunza bătută de vânt,
viscolul - în iarnă...
Cuvintele-astfel,
eu le construiesc,
că-ţi plac
şi nu-ţi plac
şi-n dragostea-mi le învelesc...
Şi cum se tace mai bine,
dacă nu prin cuvinte?
îmi plânge, cerneala, iubite,
nesfârşit - versul,
astăzi-, o-nghite...
Eu pictez în versuri,
eu pictez în strofe
şi-ades, eu provoc
în suflete -
mari catastrofe...
Dar dacă n-aş picta,
n-aş ştii ce-i cu mine,
pictez în palete lexicale,
pentru noi, pentru tine!
Să nu ne contabilizăm
sărutările, îmbrăţişările,
niciodată...
nici acum, nici mâine,
nici altădată...
Să nu ne măsurăm puterile,
fiindcă în dragoste-s egale,
să nu lăsăm, ca între noi,
furtuni şi ploi să se ivească,
e mult prea soare,
este prea senin în noi,
acum să se umbrească...
Să nu ne calculăm
paşii făcuţi,
nici pe cei, daţi,
vreodată - înapoi,
să nu ne calculăm
paşii bătuţi,
mereu, însă,
să ne-ntoarcem în noi...
Să nu contabilizăm
nici supărări,
să nu furăm din fericire
făcând calcule de-aceste...
şi cât putem, fiindcă putem,
să trecem peste...
Şi nu vreau să măsor nicând
minutele sau orele de despărţire,
nu vreau în ceasul ce ne este scris
să ştiu decât despre iubire...
căci, vezi şi tu, că timpu-i amăgire...
Când dragostea-i fără măsură,
când timpul trece neîncetat,
ştim amândoi - fiinţa este,
în aşa fel lăsată,
să fie-n toate preaînaltă,
în suflete ce veşnic bat...
