5 MARTIE – Am hotărât să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă...

Ne propuseserăm cu o seară înainte să mergem în poieniţă, să culegem flori. Zis şi făcut. Dimineaţă soarele se ivi pe cer tandru şi cuceritor. Mi-am luat portul cel nou, mi-am pus şnuruleţul la mână şi cu un coş ţinut în ambele mâini am pornit către poieniţă.

Soarele blând ne mângâia cu razele sale, câteva păsărele ciripeau vestind venirea primăverii. Noi cântam şi înaintam de zor. Aveam chipurile senine. Inimile curate. Deschise dragostei. Dăruite demult... cu toată fiinţa...

Ajunse în poieniţă am început să culegem flori. Buna dispoziţie mi-a fost stricată de nişte chicoteli. Se petrecea totul sub nasul meu. Băiatul pe care-l iubeam săruta o altă fată din sat.

Câteva lacrimi mi s-au ivit în colţul genelor, dar am cules mai departe flori. Cu inima strânsă. Cu sufletul trădat. Cu fiinţa tremurând. Visele dărâmate. El indiferent. Ea mândră. Eu înşelată. Trădată. Uitată.

Am plecat din poieniţă fără a mai privi la cei doi. Fără a asculta scuze şi promisiuni. Mi-am făcut promisiuni mie: să nu mă mai sparg în atâtea frânturi de speranţă. Să nu mai fiu atât de sensibilă. Să nu mă doară. Nu cât durea. Să nu mai plâng. Nu azi. Nici mâine. Niciodată.

4 MARTIE – sub umbrelă, doi îndrăgostiţi ascundeau sărutări mii...

Ziua a patra, la început de primăvară, prevestea nori cenuşii. Picăturile de ploaie curgeau în neştire pe obrajii fetei. Era îmbujorată şi lăcrima. Salvatorul ei nu venise pe cal alb în acea zi, ci purta o umbrelă.

A adăpostit-o sub umbrela sa pe făptura cu ochi mari şi negri. Îşi vorbeau din priviri. Nu înceta să se întrebe de ce plânge fata cu gura de culoarea fragilor. Răspunsul părea a se afla în cuprinsul ochilor săi, dar era imposibil de desluşit.

I-a cuprins mâinile reci şi a acoperit-o cu haina sa. Stăteau acolo, în ploaie, sub umbrelă, privindu-se, ghicindu-se, împărtăşindu-şi secrete din priviri. Deodată chipul fetei s-a luminat de parcă soarele ar fi inundat o întreagă lume.

Inima le bătea de emoţie. Îşi sincronizau bătăile inimii în ton cu gândurile nespuse de doi tineri ce se priveau cu dragoste, dor, drag. O sărutare le-a pecetluit buzele, urmând altele, sub tainica umbrelă, departe de văzul tuturor.

3 MARTIE – unde eşti primăvară? Arată-ţi chipul...

Fremătare în jur. Oamenii sunt precum un furnicar: unii vin, alţii pleacă. Sinonim cu unii se nasc şi alţii mor. Copiii învaţă, adulţii devin, îmbrăcăm diverse forme ale existenţei noastre.

Din copii devenim neliniştiţi adolescenţi, ne transformăm în tineri şi când nici nu păşim devenim adulţi, ne maturizăm dând piept cu o multitudine de experienţe, experienţe ce întăresc fiinţa noastră, îmbătrânim căpătând expresia înţelepciunii.

Când suntem tineri, tânjim să fim înţelepţi... când am ajuns înţelepţi, ne-am reîntoarce la tinereţea în urmă lăsată. Ar trebui să trăim fiecare vârstă... să ne păstrăm sufletul tânăr. Se poate păstra sufletul tânăr: trăind din plin, iubind total...

Unde eşti primăvară? Dacă îmi întind mâna îţi ating „piciorul”... eşti atât de aproape. Nu mai întârzia! Vino! Arată-ţi chipul... chiar de am 10 ani şi te-ntâmpin cu jocul meu inocent, chiar de am 20 şi respir viaţa... îmbrăţişează-mă şi la 30 – am ajuns la apogeul devenirii mele... călăuzeşte-mă atâta timp cât „mă ning” anii... trece-ţi fiorul şi peste chipul meu... că-i atâta simţire şi-n mine... arată-mi-te, nu mai sta şireată după colţ...

2 MARTIE – dragostea pluteşte în aer...

O altă zi de martie dă impuls primăverii. La fiecare casă, ghioceii zâmbesc timid şi ies la suprafaţă, lăsând în urmă timiditatea ce până atunci îi stăpânea.

Tinerii ies la joc în sat, copiii inventează noi jocuri, nevestele îşi aşteaptă soţii acasă cu mai mult drag, au parte de mai multă atenţie din partea lor.

Primăvara are un miros specific. De joc, de libertate, de dragoste plutind în aer... primăvara e tinereţea vieţii, locul pe care îl regăsim mereu ca pe un paradis: verde, înflorat, înfăţişându-se dinaintea noastră în toată splendoarea...

A doua zi de primăvară şi dragostea pluteşte în aer... e molipsitoare emoţia... hai copii, ieşiţi afară, zâmbiţi-i soarelui şi vă va răspunde întinzându-şi razele până în adâncul sufletului, redându-vă imboldul de-a vă juca, de a vă angrena iar în năstruşnicii specifice vouă....

1 MARTIE – mărţişorul

S-au trezit mângâiaţi de razele blânde ale soarelui. Era început de martie, primăvara le dădea bineţe. Apele se revărsau, zăpezile se topeau.

Chicotelile copiilor prevesteau o primăvară senină, cu soare strălucitor, cu sănătate şi voie bună.

Gospodinele îşi scoteau rufăria la soare, copiii chipurile, domnişoarele sufletele, iar flăcăii abia aşteptau să vină seara la poarta fetelor să le peţească.

În această zi toţi purtau şnurul alb-roş: alb – pentru sănătate, roşu – ca semn al dragostei. Ghioceii zâmbeau sub zăpadă, auzind chicotelile şi sărbătoarea din jur. Mărţişorul era primul gând de primăvară, prima simţire şi primul cuget ce-l regăseam după o iarnă îndelungată în noi.

Străluceau pe chipuri raze de soare, împletite cu şnur simbolic – reprezentând dragostea ce plutea în jur.

Dragobetele sărută fetele...

Era dimineaţă... şi era bine, trezită de tine, în braţele tale, sărutându-ne...
- Azi nu vom pleca nicăieri, mi-ai spus... vreau să te răsfăţ, să fiu numai cu tine...
Eu, îmbujorată, emoţionată până peste poate, am dat ascultare chemării tale... mi-am petrecut ziua numai şi numai cu tine... îmbrăţişaţi, purtaţi de vise împletite cu alb...
N-am crezut în sburători... erau doar un mit până la tine... dar acum că te-am aflat, te numesc Sburătorul meu... Dragobetele unic, care dai iama în viaţa mea când nu mă aştept...

Ţi-am cântat, ţi-am zâmbit, mi-au scăpărat printre gene lacrimi... fulgi mesageri îşi plimbau visul neştiind că alte vise renasc sau pier la hotarul vieţii noastre... am ştiut că nu vei rămâne pentru totdeauna... eşti un cuceritor... ai noi destinaţii... noi spaţii de cucerit... atâtea fete de dansat...

Dac-aş putea, ahhh, de-aş putea, te-aş închide în visu-mi... să-mi fii dragoste numai mie... dar în fiecare an voi ştii că Dragobetele sărută fetele... şi ştiu că nu voi fi singura pe care o vei săruta, dar mi-ar fi suficient să ştiu că e unic felul în care îmi furi şi îmi redai sărutarea... printre fulgi de nea plutind îmbrăţişaţi, cu visele noastre, sărutări reale -fictive, ce atunci când dispar - dor...

12 februarie, fulgi de nea, un zâmbet şi o viaţă de om...

S-a trezit într-o dimineaţă... împlinea 23 de ani. Ce frumoasă vârstă, şi-a spus...
Dacă s-ar fi născut primăvara, ar fi fost şnurul legat la mărţişor. Ar fi fost floare, s-ar fi compus din petale... s-ar fi născut în plin verde, în plin concert susţinut de păsărele...
Dacă s-ar fi născut vara, s-ar fi trezit cu cercei-pereche la urechi... ar fi fost un iulie torid, revărsare de lumină...
Dacă s-ar fi născut toamna, a fi venit în întâmpinarea căderii frunzelor încă din prima clipită... ar fi strâns în braţe foşnetul lor... dar acum, strânge în braţe, temeinic, amintirea... ar fi strecut o poveste pentru fiecare picătură de ploaie...
S-a născut iarna... după un Crăciun plin de fast, de culoare... după un An Nou fascinant... după un ianuarie geros... într-un FEBRUARIE fabulos, odată cu fulgii de nea, într-o zi perfectă de 12...

Femeile încearcă mai mereu să îşi pună în balanţă împlinirile, neîmplinirile... să facă bilanţul... unele sunt mulţumite cu ce au primit, altele caută în continuare, dar mai sunt şi cele care veşnic vor fi nemulţumite... unele stagnează, altele devin...

Fie că sunt mame, iubite, fiice, prietene, colege... indiferent de meseria lor... indiferent că sunt supărăcioase, iubitoare, critice, pisicoase, reci... fiecare femeie e un simbol... la un moment dat reprezintă un punct de sprijin, un etalon...

Femeia: fericită, zâmbitoare, împlinită, bună, cuceritoare, fragilă, deseori neîncrezătoare... împlineşte mereu o vârstă... în fiecare an trece printr-o altă vârstă... vin 23 - cu bune şi rele, urmând o traiectorie definitorie...

Femeia, fata, iubita, mama, prietena, colega... care a împlinit 23 de ani - ani presăraţi cu bucurii şi speranţe, eşecuri uneori, depănaţi de fulgi de nea, de timp şi poveste la fereastra viselor... ani, ore, secunde... şi-n fiece clipă, un dor mistuitor...

La mulţi ani, Licurici, fată-verde... pentru care visele nicicând nu mor...