Era dimineaţă... şi era bine, trezită de tine, în braţele tale, sărutându-ne... - Azi nu vom pleca nicăieri, mi-ai spus... vreau să te răsfăţ, să fiu numai cu tine... Eu, îmbujorată, emoţionată până peste poate, am dat ascultare chemării tale... mi-am petrecut ziua numai şi numai cu tine... îmbrăţişaţi, purtaţi de vise împletite cu alb... N-am crezut în sburători... erau doar un mit până la tine... dar acum că te-am aflat, te numesc Sburătorul meu... Dragobetele unic, care dai iama în viaţa mea când nu mă aştept...Ţi-am cântat, ţi-am zâmbit, mi-au scăpărat printre gene lacrimi... fulgi mesageri îşi plimbau visul neştiind că alte vise renasc sau pier la hotarul vieţii noastre... am ştiut că nu vei rămâne pentru totdeauna... eşti un cuceritor... ai noi destinaţii... noi spaţii de cucerit... atâtea fete de dansat...Dac-aş putea, ahhh, de-aş putea, te-aş închide în visu-mi... să-mi fii dragoste numai mie... dar în fiecare an voi ştii că Dragobetele sărută fetele... şi ştiu că nu voi fi singura pe care o vei săruta, dar mi-ar fi suficient să ştiu că e unic felul în care îmi furi şi îmi redai sărutarea... printre fulgi de nea plutind îmbrăţişaţi, cu visele noastre, sărutări reale -fictive, ce atunci când dispar - dor...
S-a trezit într-o dimineaţă... împlinea 23 de ani. Ce frumoasă vârstă, şi-a spus...Dacă s-ar fi născut primăvara, ar fi fost şnurul legat la mărţişor. Ar fi fost floare, s-ar fi compus din petale... s-ar fi născut în plin verde, în plin concert susţinut de păsărele...Dacă s-ar fi născut vara, s-ar fi trezit cu cercei-pereche la urechi... ar fi fost un iulie torid, revărsare de lumină...Dacă s-ar fi născut toamna, a fi venit în întâmpinarea căderii frunzelor încă din prima clipită... ar fi strâns în braţe foşnetul lor... dar acum, strânge în braţe, temeinic, amintirea... ar fi strecut o poveste pentru fiecare picătură de ploaie...S-a născut iarna... după un Crăciun plin de fast, de culoare... după un An Nou fascinant... după un ianuarie geros... într-un FEBRUARIE fabulos, odată cu fulgii de nea, într-o zi perfectă de 12...Femeile încearcă mai mereu să îşi pună în balanţă împlinirile, neîmplinirile... să facă bilanţul... unele sunt mulţumite cu ce au primit, altele caută în continuare, dar mai sunt şi cele care veşnic vor fi nemulţumite... unele stagnează, altele devin... Fie că sunt mame, iubite, fiice, prietene, colege... indiferent de meseria lor... indiferent că sunt supărăcioase, iubitoare, critice, pisicoase, reci... fiecare femeie e un simbol... la un moment dat reprezintă un punct de sprijin, un etalon... Femeia: fericită, zâmbitoare, împlinită, bună, cuceritoare, fragilă, deseori neîncrezătoare... împlineşte mereu o vârstă... în fiecare an trece printr-o altă vârstă... vin 23 - cu bune şi rele, urmând o traiectorie definitorie... Femeia, fata, iubita, mama, prietena, colega... care a împlinit 23 de ani - ani presăraţi cu bucurii şi speranţe, eşecuri uneori, depănaţi de fulgi de nea, de timp şi poveste la fereastra viselor... ani, ore, secunde... şi-n fiece clipă, un dor mistuitor...La mulţi ani, Licurici, fată-verde... pentru care visele nicicând nu mor...
... mă iubesc copii, părinţii, sora mea, prieteni, admiratori,colegi... fie că sunt nady_fire, nadi-rea, nadi-profă,nadi-iubită,nadi-soră,nadi-fiică, nadi-străină... şi dragostea lor m-a schimbat....N-am crezut prea mult în puterea dragostei sau în ceea ce te poate determina să devii... dar acum cred, acum simt, acum devin şi îi mulţumesc... dragostea în diversele ei ipostaze mi-a construit caracterul, m-a modelat pe mine ca om... făcându-mă să devin mai bună, mai tandră, mai darnică, răutăcioasă voit(tot un fel de dragoste), mai înţelegătoare, mai tolerantă...Toate aceste iubiri m-au schimbat. Dragostea de copil m-a făcut să mă văd iar copil. Să mă imaginez iar în ipostaza de copil, a ceea ce am pierdut: inocenţa vârstei lor, curajul să-nfrunt tot ce-mi pătează un ideal, ochi strălucitori în care se scaldă lumină...Dragostea de prieteni m-a făcut să înţeleg cum e lumea, de fapt. Cu veniri şi plecări, iluzii şi deziluzii. Cu oameni cărora te-ncredinţezi, care "fură" din tine, te îmbrăţişează, îţi ţin partea, se roagă pentru tine, îţi alungă singurătatea, îţi redau încrederea, apar precum un balsam dădător de viaţă şi pleacă fără să-ţi spună...Dragostea celor care te văd, dar nu te cunosc! Simplă admiraţie, însă o vădită preocupare pentru persoana ta!Atenţii înăbuşite pe parcurs sau îndeplinite! Oameni a căror identitate poate nu o vei ştii... gânduri care "te fură", te-nchipuie şi te doresc... Dragostea celor care te sprijină într-un proiect, umărul care îţi ţine de cald... ochii care te urmăresc şi ascultă... cei care te susţin... cei care te sapă... mână ce stă-ntinsă... Toate acestea indiferent dacă sunt: nady_fire, nadi-rea, nadi-profă,nadi-iubită,nadi-soră,nadi-fiică, nadi-străină... şi dragostea m-a schimbat în aceeaşi persoană, dar cu o altă capacitate de a-i înţelege pe cei dragi, cu o altă deschidere către ei privind gesturi, privindu-i cu ochi mai strălucitori, ochi ce abundă de dragoste şi lumină... pot afirma precum Coelho: "...dragostea m-a răscumpărat!".
Întotdeauna am încercat să definesc ce e "acasă": un loc, un sentiment, un dor sau o înstrăinare? Atunci când sunt cu tine, când te pierzi cu mine, când sar în braţele tale?Când plec ca să revin, când caut şi aflu, când vin cu braţe deschise şi-mbrăţişez toate şi mă-nfior?Ce e acasă? Dorul de mine, dorul de tine? Noi, stând strâns îmbrăţişaţi?E locul în care ne-am născut? Locul pe care ni-l dorim? Locul pe care cu trudă-l refacem?Acasă e somnul, iubirea, ore cu tine, îmbrăţişarea, chemarea, strânsoarea din care nu mă mai pot desprinde? Acasă e mama sau tata, ori sunt amândoi oare? De ce când spun acasă parcă un ceva mă cheamă?... loc, sentiment... nu ştiu în cele din urmă ce devine, ştiu doar un singur lucru: că orice ar fi, "acasă" e parte din mine!
Am avut parte de o seară foarte frumoasă în compania corului dirijat de domnul Rădoiaş şi alături de domnul Voicilă care a recitat sublim, m-a cutremurat foarte mult "Scrisoarea I"!! Felicitări!!Au fost alături de mine şi cele două colege ale mele, Căciulă Diana şi Zlăgnean Artemiza, au fost şi copiii de la Şcoala Generală Vladimirescu!! O seară cu adevărat reuşită, cu aplauze la scenă deschisă...
La mulţi ani, Eminescu... la împlinirea a 161 de ani de la naştere!
Emoţie - când îmi simt inima-n gât, pe tine privindu-mă, ghicindu-mă, iubindu-mă... când îmi ard obrajii, când te-ntâlnesc, când sună telefonul... Trăire - când pleci şi mă laşi, când mă pierd toată, când revii şi nu mă aştept, când reacţionezi cum mă aştept, când mă superi, când radiez toată... când mă săruţi, mă-mbrăţişezi şi spulberi orice-ndoială... când stărui, te simt, te vreau... când îmi zâmbeşti şi -n zâmbet mă cuprinzi întreagă... când facem lucrurile-ntr-adevăr să meargă... când doi, unul spre altul aleargă... lăsând în urmă lumea-ntreagă...Tu şi eu - două suflete fugare, libertine, doritoare... cântec ce se completează, vals ce acum se dansează... suflete la unison, vise contopite... trupuri ce tânjesc, lacrimi ce iubesc, sărut îndelungat, o fată şi-un băiat... Zăpada sufletului meu - tu, cel care mă ia de mână şi mă lasă... de care mă îndrăgostesc şi dezdrăgostesc de zece mii de ori pe zi... cu care adorm în gând... care îmi face viaţa frumoasă... după al cărui sărut tânjesc, eşti fulgul învelit în dragoste... aievea vii, săruţi în zbor, uşor... şi te topeşti... şi te iubesc, nu există altcineva fulg drag să mi-l închipuiesc...
... pentru că de când l-am cunoscut, mereu a existat el, purtându-mi o infinită dragoste... Şi datorită faptului, că nimeni, niciodată, oricât ar susţine şi afirma, nu mă va putea iubi atât de delicat, necondiţionat, fără speranţă precum o face el...Şi mă iubeşte în continuare, cu toate că am plecat de atâtea ori de lângă el, cu toate că nu l-am iubit pe măsură... mă iubeşte continuu, cu o dragoste pe care nu ştiu dacă o merit... fiindcă am fost rea, fiindcă l-am lăsat fără speranţe, fiindcă nu l-am iubit cum ar fi trebuit şi şi-ar fi dorit...Alerg după himere, la nesfârşit, după oameni care îmi cântăresc sentimentele şi le negociază... care le comercializează după cum le este lor la îndemână... Ştiu că el, va fi întotdeauna acolo, pentru mine... dar oare pentru cât timp? mă va aştepta din "hoinăreala" mea? va fi dispus să ierte şi să uite toate?Ştiu că greşesc - acum, azi, în ceea ce-l priveşte, îi priveşte şi mă priveşte - şi nu sunt dispusă să-mi îndrept greşelile... merg până în pânzele albe, hotărâtă să lovesc zidul nemilos şi să cad la pământ înlăcrimată... îmi voi asuma orice greşeală, deşi iubind nu înseamnă a greşi... dar treptele ce succedă calea către iubire... sunt presărate cu greşeli asumate, lacrimi, dezamăgiri, neîmpliniri...Şi totuşi el va fi mereu acolo, lipit de zidul inimii mele... îi voi auzi fiecare bătaie a inimii, chemându-mă, să mă-ntorc de pe cale... va fi foarte greu să convieţuim sub acelaşi zid... şi cu atât mai grei vor fi paşii mei rătăcind mereu, pe altă cale... de nu ştiu ce, în căutare...Şi sunt conştientă că: " Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată."
Era dimineaţă... şi era bine, trezită de tine, în braţele tale, sărutându-ne... 
