Poate muzica din cuvinte, sau cuvintele din muzică...

...rătăceau pierdute pe portativul de vise şi speranţe, alimentate de primăvara timpurie, sosită azi, pusă în prag, şi mie, şi ţie, şi lor...

Mâinile îmi alunecau pe pianul de fildeş,...răsunau acorduri de melodie în spaţiul ce-l respiram fiinţe - doar doi...

Mă gâtuia emoţia la fiecare notă,... şi mă-ntrebam: să te chem cu un cânt sau să-ţi recit strigarea ce-mi gâtuia fiinţa şi emoţia ce mă bulversa?

Te-am auzit păşind încă de la prima notă,... veneai pe cale, culegând pe braţe vise şi flori... stăruiam să te chem... ştiam că acordul de melodie te poartă pe calea-mi... pas cu pas îmi călcai urma... îmi striveai pasul sub pantoful tău ce-ţi grăbeşte venirea...

Dar te-am iertat pentru asta, şi pentru multe altele... iertarea coincide cu venirea ta... parcă te şi văd: surâzător, mândru, aducându-mi noian de vise în dar... cuceritor, tu care le poţi pe toate... şi credinţa că şi eu le pot îmi dai...

Te-am zărit,... mă ridic apăsând capacul pianului... ezit, îl deschid iar, mângâi cu degetele clapele... tu-mi întinzi surâzător buchet de lalele... odată cu tine începe primăvara... Primăvara de Antonio Vivaldi....

Te înclini, îmi săruţi uşor încheieturile... de pretutindeni răsar lumini şi frânturi de rapsodie... dansăm cuprinşi de frenezia clipelor... în acord de melodie, la unison - vibrăm...

Şi astfel, neştiind cui datorăm farmecul- muzicii din cuvintele ce ni le spunem tăcând, sau cuvintelor ce ni le spune muzica vibrând - plutim în primăvara viselor noastre, cu flori de salcâm, cu flori de cireş... mai aprinşi de dragoste ca niciodată... neştiind nicidecum cauza: poate muzica din cuvinte, sau cuvintele din muzică...

Să ne facem feţe nevăzute...

Am înţeles în urma tuturor determinărilor de care am dat dovadă, că există paşi pe care, nici de am vrea nu i-am depăşi... nu atâta timp cât, tu hotărăşti ce e bine sau rău în locul meu, mi te substitui fără ca măcar să-mi aduci la cunoştinţă...

Îmi ataci concepţiile, trăirile... le negi fiindcă nu-ţi aparţin cu desăvârşire... aciditate din partea ta, replici acide ce-ţi aparţin şi nu le merit...

Poate cu mine-ai aflat ce e dragostea... nu ştiu acum a spune întru totul că aşa este... încerci să-mi îngrădeşti libertatea de a alege ce consider eu că îmi e de trebuinţă... încerci să-mi influenţezi opţiunile şi ştii bine, asta nu mai intră în atribuţia ta...

Femeia nu-i marionetă, nu poţi deveni stăpânul unui suflet doar fiindcă aşa vrei sau simţi tu... dacă ţi-a mai rămas pic de nobleţe şi caracter nu mai întâmplărilor nota de tragism pe care vrei cu orice preţ să o transmiţi... cu prea multă îndrăzneală, şi totuşi cu o laşitate ce nu laşi să se vadă - încerci să mă cucereşti - , dar nu mai pot fi a ta...

Stau în picioare, răspund de faptele mele, nu mai asocia orice faptă de-a mea cu tine. Ce era de spus s-a spus deja. Ce-a fost nu va mai fi. Nu încerc să te-amăgesc, şi nici măcar o clipă nu m-am amăgit... o fi şi greşeala mea, răsar, mă-nchipui mereu prezentă, însă fără să vreau...

E timpul să rostim "La revedere!" ... şi să ne vedem fiecare de drumul său, eu de mult îmi văd de-al meu... singură ca şi suflet, dar cu prietenii pe care îi am, îmi văd de drumul pe care încerc să îl construiesc încât să păşesc cu drag. Nu eu am ales, tu ai ales pentru mine şi în această privinţă... decizia îţi aparţine - hai să ne facem feţe nevăzute - şi poate ne vom uita cu timpul...

Fata cu un cercel verde ;)

Azi am făcut cunoştinţă cu primăvara. Surâdea. Ea verde, eu verde... ca de obicei, aceeaşi nuanţă ce-mi colorează zilele făcându-le să pară mereu fragede.

Am păşit în culori deschise pe culoarul cu galbene păpădii...mi-am insuflat dorinţa de-a le privi o clipă şi-apoi de-a le reproduce în mintea mea: galbene, fragede, cu codiţe verzi...

Ochii mei sunt centrul în care se poate observa fosforescenţa cu care îmi trăiesc clipele. Verdele e al clipelor intense. Al săgetărilor de priviri. Simbolul nedescifrabil al unui suflet dominat de culori vii...


Îmbrăţişată de flori, cu zâmbetul pe buze... ninsori de flori astăzi îşi jucau ca de obicei rolul... reprezentaţia avea să fie primită cu aplauze la scenă deschisă, cu zâmbete larg răspândite dincolo de orizonturi şi alte trăiri....

Electrizant, fascinant acest verde... valsez, citesc o carte, zâmbesc, visez, las încă o clipă să-mi treacă, mă fardez, iar zâmbesc, îmi iau geaca din piele, ţopăi pe nişte tocuri scurte... geanta cu franjuri e mereu aliata mea - nu o povară, ci practică şi de un real ajutor ;)

Traversez scene, imagini.... totul e ca un film rememorat... concerte rock, plimbări în aer liber, Vama Veche, briza mării, nisip fierbinte sub tălpi adunat, gustul sărat al apei, stelele care ne-ndeamnă să alergăm pe urmele paşilor lor, luna oglindindu-se-n acea mare în care ochii mei jucăuşi în lacrimi verdele deosebit de crud astă-seară îşi scaldă...

Cuvintele care nu se spun... tăcerile care se confirmă ca atare... mâinile care se-mpreunează-n uitare şi somnul ce devine declin... pas la pas, hoinărim dintr-un colţ în altul al plajei... mă şi văd într-o rochie albă de pânză, tremurând, surâzând sub lumina caldă a ochilor tăi... bliţul îmi orbeşte pentru o secundă verdele de-o viaţă imortalizând fragmente de vis aievea trăit...

Lăsând în urmă plaja... îmbrăţişaţi, seduşi de munte... pornim spre a-l explora... spre a-l determina să ne dezvăluie taine şi taine cred că pentru a mia oară... urcăm, coborâm, odihnim, kilometri parcurgem... tot mai pătrunşi de verdele adâncurilor pădurii... tot mai mânaţi de dorinţa nebună de-a ne afla... flori sălbatice dar exploziv de frumoase şi simple ne răsar înainte... izbucnesc de contrastul lor verde-violet... mi se mai încurcă şi maci roşii-sângerii în priviri...

Expediţie, suspans, aventură, frumos, tu, eu, floare, atingere, verde, culme, sus, jos, dimineaţă şi seară, - văzut şi nevăzut, explorat, neexplorat, ajunşi aici întâia oară, locuri revăzute, clipe dragi în amintire... nepreţuitele valori ale aurului verde... simplele cuvinte ce nu pot fi transpuse şi nici traduse de vânt sau de timp...

Am poposit, la margine de aventură, tu-eu, acel duet fenomenal ce îngână natura-n splendoara sa - tu, ochi căprui, statură atletică, spirit deosebit, suflet nobil, nemaiîntâlnit , eu - după cum tu spui - delicată precum o floare, neîncrezătoare, atinsă de emoţie, vădit gânditoare, visătoare, în suflet cu credinţă...

Se zăreau pe o culme doi inşi, el- cuprinzându-i mâinile în ale sale, ea - ostenită de drum... se respirau unul pe altul, îşi zâmbeau... şi din verdele ochilor ei se-mpleteau vrăji purtate de vântul ce adia cald şi toropea dorinţa celor doi de a mai continua...

Într-o seară magică pe plajă şi într-o după-amiază pe culmile înale ale muntelui, ţi-am dat inima încrezătoare, ştiind că venind nu-mi vei înşela aşteptările... am ştiu că nu vei întârzia, eu - fata cu un cercel verde şi fluturi în stomac, am ştiut asta - şi dac-ai fi întârziat, aş fi ştiut că întârzierile îşi au taina lor, şi chiar întârziind, te-aş fi aşteptat, să ştii...

Monolog de primăvară...

O simplă atingere a mâinii, rostirea unui nume pot răscoli un suflet... cât semnificat poate avea un nume, cât de întipărit poate să rămână în mintea, sufletul, conştiinţa unui om. Dar asta e o poveste la care întâmplător am ajuns să fiu părtaşă, deci nu e povestea mea... povestea mea începe aşa:

Ce ne-a făcut să nu ne dăm seama unul de existenţa celuilalt până astăzi? Cum am devenit atât de conştientă de tine, iar tu de mine? Să fie soarele? Să fie chimia dintre noi doi? Toate faptele care ne-aduc laolaltă? Vorbele insinuante, care atinse de timp şi atenţie se vor? Să fie ploaia de care tu mă protejai astăzi în gând, iar eu priveam picurii inegali oripilată, cu mâna pe-un mouse... plictisiţi şi-n acelaşi timp fascinaţi de un curs?

Să fie apropierea atât de firească de vină? Faptul că tu azi mă hrăneai? Mă hrăneai cu ocheade, cu apropieri şi-ndepărtări voite, cu grija ta de a nu te apropia prea mult, dar nici de a sta prea departe... cu teama de a nu strica magia timpului nostru astăzi născut....

Am râs, cum demult n-am mai râs... am fost cochetă în faţa ta, de dragul tău... ai stat în vecinătatea-mi... respiram unul prin altul timp de câteva ore bune... dădeam un alt înţeles absurdului ce în jur reieşea... ne coteam, fără să dăm interpretări celor din jur... tu şi eu, două fiinţe din mijlocul atâtora răpite... azi s-a produs inimaginabilul, şi nu ai ezitat să mi-o spui...

Am simulat supărarea, ai încercat să mă împaci cu orice preţ... am schimbat câteva vorbe lămuritoare... parcă s-ar fi ciocnit două suflete... prea conştienţi de existenţa noastră deja, două suflete regăsite după atâta fugă-n neant... azi părem a ne fi găsit liniştea şi totuşi... mult prea însetaţi de adevăr, dragoste şi devoaţiune... nu stăm a ne trage sufletul o clipă... prea agitaţi pentru a ţine pasul cu ceilalţi... prea agitat decât de obicei...

Iarăşi cuvinte, apropieri, priviri pe furiş schimbate... şi momentul în care îmi confirmi ceea ce mi-am confirmat eu însămi cu câteva clipe... simpatia reciprocă ce ne-am dovedit... m-ai hrănit iar cu speranţe şi sclipiri în ochi mi-ai pus... sufletul îmi aleargă în goană, e de nestăpânit... şi-ntr-un final sărutul acela timid pe obraz pe care-l aşteptam parcă de-o viaţă... dacă m-aş privi într-o oglindă nu m-aş mai recunoaşte... cât de mult schimbă fiinţa ta fiinţa mea... azi a avut loc un cutremur în noi doi... tu ai răscolit străfundul sufletului meu, eu la rândul meu ceva în interiorul tău am răscolit... şi-acum redau sub forma unui monolog de primăvară... dialogul dintre mine şi tine, azi, primăvară, aprilie, această zi binecuvântată cu taine şi trăiri...

masculin şi...necesar

aşa se poate defini un bărbat..un adevărat bărbat!!!bărbatul care ştie să iubească,să sufere,să fie viteaz,să ne apere,să plângă după noi,să joace fotbal,să te privească pe furiş!!!!minunaţi..aşa îi pot descrie....şi chiar dacă uneori ne supărăm pe ei...ne trece!!!!privirea lor,ochii luminaţi de dragostea ce ne-o poartă...toate acestea ne dau puterea de a-i ierta,de a-i iubi şi mai mult!!cine are braţul puternic???cine te ţine protector în braţele sale????cine te încălzeşte când în suflet ţi-e frig???..bărbatul....şi cine l-a plămădit...ne-a binecuvântat!!!!

prin părul cui ne trecem mâinile???pe cine sărutăm prelung în faptul serii???pe cine admirăm în gând???pe cine noapte de noapte visăm?în braţele cui ne-alintăm???în cine ne încredem când ne este greu???...este bărbatul....mit şi zeu....eroul meu..eroul tău....viteazul hercule ce din braţele vrăjmaşilor te-a salvat...romeo cel de veacuri mult visat....bărbatul ce surâsul ţi-l fură fără să ştii când şi cum....bărbatul este uneori ce-avem mai bun...este puterea..înţelegerea...iubirea....pe pământ el este cel ce ne garantează fericirea..şi ochilor le dă sclipirea!!!

nu râde de bărbatul ce iubeşte.....ci admiră-i flacăra ce oglindeşte-n sufletu-i clipă de clipă....sărută-i tâmpla când se-aşteaptă mai puţin....fă pentru el ce ştii....ce merită...ce crezi că poate nu visa....fii tu surpriza în viaţa sa.....bărbaţii merită să dăruim....sunt răul necesar pentru care trăim....e o lume la puterea masculin!!!!:P

Manual de utilizare...

...pentru a şti şi voi, bărbaţii, ce fiinţe sensibile suntem noi,femeile...pentru că vrem să avem aprecierea şi dragostea voastră, devotamentul şi încrederea, pentru că vă iubim surâsul, îmbrăţişarea, sărutul....pentru că fără voi nu se poate!!!!....eiii bine..nici chiar aşa!!!

gândiţi-vă la noi ca la nişte fiinţe fragile ce vor să fie iubite şi să iubească...dar gândiţi-vă că avem şi puterea de a trece peste multe lucruri....că deşi unele lucruri le facem stângaci,există şi lucruri în care reuşim să fim superioare....

şi nu afişăm o superioritate debordantă...!!!ne mandrim cu voi....când simţim că meritaţi şi chiar avem cu ce ne mândri...nu ne place să fim lăsate să aşteptăm...şi cred că nici vouă...avem nevoie de mângâieri, de vorbe calde, de prezenţa voastră lângă noi....prin voi ne simţim şi noi puternice...şi oricât de puternice am fi, lângă voi totul capătă magie şi puterea sporeşte;)

avem nevoia de cineva puternic lângă noi, care să ne fie sprijin...avem nevoie de un braţ straşnic...avem nevoie să fim susţinute şi protejate!!femeia...e acea fiinţă care educă bărbatul, în sensul că îl face să se adapteze personalităţii ei....femeia e cea care nu se vrea minţită...cea care e mereu în aşteptare....cea care deşi îmbufnată,când eşti în preajmă zâmbeşte....femeia care te primeşte mereu cu braţele deschise....e numai mână întinsă...mereu plină de afecţiune...devotată...cea pe care o vrei alături o veşnicie!!!

femeia....o fiinţă complexă pe care voi,bărbaţii,trebuie să o descoperiţi...dacă într-adevăr aveţi suflet să o iubiţi!!fiţi delicaţi în preajma femeilor....femeia nu trebuie să fie supusă unui bărbat...ea trebuie să fie egala lui....tovarăşa de viaţă....prietenă, mamă, fiică, soţie...toate contopindu-se în acea fiinţă minunată căreia i se zice FEMEIE!!!

Iubirea...

iubirea îmi dezrădăcinează toate credinţele,ea este cea care cu furie se năpusteşte asupra mea...îmi dă speranţe,înapoi le ia...nici ea nu ştie ce vrea.....mă secătuieşte de sentimente...şi poate cândva jocul acesta crud cu inima mea se va termina!!!!!tot iubirea este cea care mă ridică mai presus de tot ceea ce oamenii îşi pot imagina,îmi înfrumuseţează clipele,îmi arată veşnicia,mă poartă spre lumi de vis,îmi şopteste cuvinte frumoase,mă sărută în vis,mă atinge cu flori de iubire şi speranţă,mă face să fiu mai încrezătoare în mine însămi!!!!iubirea se naşte....iubirea piere....IUBIREA e numai LAPTE şi MIERE!!!