Sărutul sub vâsc...

O tradiţie a sărbătorilor de iarnă, pe care nu o cunosc cu toţii...

Simbolizează bunăstarea, pacea şi dragostea...

Se spune că dacă un băiat sărută o fată sub vâsc, înseamnă că a făcut o cerere în căsătorie, iar cei doi sunt legaţi pe viaţă.

Dincolo de legende, vâscul este folosit şi în diverse tratamente naturiste.

Astăzi mi-am cumpărat un buchet superb de vâsc, în semn că aştept sărbătorile de iarnă cu drag şi încântare....deja simt emoţia frumoaselor sărbători, sunt încărcată de bucurie :)

Cu sau fără sărut sub vâsc, voi întâmpina iarna cu drag...fiindcă e anotimpul care mă întregeşte, personal... voi deschide braţele către nou, către fericire şi bunătate... voi exersa propria umanitate raportându-mă la ceilalţi.... voi aştepta la fereşti, colindători îmbujoraţi, uşor osteniţi de negura nopţii... şi cărora li se aud scârţâind ghetuţele în zăpadă.

Iarna, un miracol...o binecuvântare care îmi va păşi din nou în prag...aducând cu sine noi speranţe, idealuri, zâmbete, promisiuni, noi cunoştinţe sau împliniri....

Voi aştepta, cu tâmplele fierbinţi, cu nerăbdare şi emoţie, cu sfială şi roşeaţă în obraji...fiinţa care nu stă o secundă, care nu e pregătită mereu să plece, care nu mă abandonează după primul fulg de nea.... voi aştepta fiinţa blândă, care mă va accepta cum sunt, căreia îi voi încredinţa o parte importantă a existenţei mele...fiinţă căreia îi voi accepta apropierea firească, bunele intenţii...aştept prietenia şi iubirea, contopindu-se una în cealaltă...completându-se şi trăind în armonie...

voi avea toate aceste aşteptări (şi poate multe altele ce nu-mi răsar acum în minte)... pentru că sunt visătoare, optimistă, încrezătoare...sunt încă un suflet ce nu şi-a pierdut speranţa...şi vreau să mă dezvolt frumos, printre valori şi atitudini care să-mi certifice existenţa...e un fel de promisiune pe care mi-o fac mie însămi: să nu mă mai las doborâtă vreodată de o opinie contradictorie, de o decizie în pripă luată... nici de priviri ce ard de răutate... şi transmit foc ce lasă-n urma lui.... durere şi suspine, lacrimi seci şi amare... toate durerile eu le voi închide... în vechile-mi buzunare!!

Şi nu voi mai scotoci vreodată, să aflu sensuri sau să-mi lămuresc ceva...merg înainte, spre ce sunt...spre cum mă vrei...cum mă priveşti...cum mă închipui...şi caut compania ta, caut privirea care îmi cuprinde întreaga fiinţă... caut serile odată goale, lipsite de nonsens... acum înlocuite cu zâmbetul meu firesc... şi dacă va fi să mai iubesc... nu-mi pun speranţa-n vâsc, nici în minune... ci în acela care, cred că undeva, se află...îi bate inima...caută şi el ceva...nu ştie poate ce anume... dar cred, că există pentru mine.... şi-aceste vagi speranţe n-au să rămână fărâme... eu am credinţa că aşa va fi, şi-mi văd de cale... ce se va-ntâmpla... va hotărî întâmplarea;)

LiFe Can Be FuN...

...nu trebuie decât să privim răsăritul cu toată forţa dimineţii...să ne începem ziua optimişti,încrezători..să credem într-un nou început...indiferent ce ar însemna acesta: un nou început....de viaţă..de zi....de săptămână..de lună..un nou început...în iubire..în prietenie...la servici...un nou început.....o viziune nouă asupra lucrurilor,asupra vieţii şi asupra celor care ne înconjoară!!!şi să ne continuăm ziua cu lucruri plăcute...să ocupăm timpul cu ceea ce ne este benefic,nouă, ca persoane!!să facem numai acele lucruri utile....dar simpliste în felul lor....să dăm fiecărei clipe pofta de viaţă..să afişăm cu seninătate zâmbetul....să avem încredere în noi înşine..şi să avem în vedere că încrederea în propria persoană se poate ruina atât de uşor....şi să nu ne lăsăm ruinaţi de încredere....este singura cale de a merge mai departe..oriune..oricând..indiferent de circumstanţe!!să întâmpinăm apusul cu fericire....să închinăm acest apus...zilei..zilei împlinite...zilei care ne-a împlinit...zilei care urmează...zilei ce a fost..şi tuturor acelor zile care vor mai fi!!!şi să nu uităm....să ne bucurăm de fiecare clipă....să nu facem totul în goană..să nu ne măsurăm fiecare pas..să nu ne controlăm fiecare gest...să nu ne calculăm fiecare şansă!!!....ci să lăsăm viaţa să decurgă în splendoarea sa...să ne ia prin surprindere cu evenimentele sale..fiecare zi să ne ofere surpriza ei:Dsă nu ne lasam doborâţi de eşecuri....ci să avem credinţa că prin acestea vom dobândi..că fiecare pas e o încercare spre ce va urma!!!să primim fiecare succes ca pe o cunună a vieţii...ca pe un merit al eforturilor noastre....ca pe un tribut adus omenirii....nu doar ca recunoştinţă a propriilor merite..ci ca recunoştinţă a fiinţei umane....succes....închinat fiecărei făpturi umane.....şi sacrificiu suprem când e vorba de viaţă,dus chiar la extrem!!!să nu lăsăm vorbele urâte să ne întristeze,să nu lăsăm faptele deşarte în noi să se-ncresteze...să nu lăsăm nimicul la sine să ne ia....nici valul de minciuni să ne înghită..nici pradă lumii şi-ale ei perfide scopuri să cădem....ci să iubim,nici pic de ură să nu fie în fiinţa noastră.....să avem vorbă bună pentru toţi....un sfat mereu....dat şi la bine,şi la greu..credinţă multă....căci poate doar ea ne mai salvează....dacă mai e ceva de salvat!!!să fim mereu dispuşi spre iertare....să fim mână întinsă şi către cei care crunt ne-au rănit....însă...să nu luăm în seamă a lor fapte şi vorbe ce au durut....toate să le dăm uitării..să păşim senini spre ce va urma...life can be fun....cred, totuşi,că suntem oameni…România ne e draga ţară....mulţi, astfel nu o mai privesc....şi-n atitudini mai mereu greşesc...nu ţara e de vină...ci cine locuieşte-n ea...aşa cum trupului oglindă îi e uneori şi fapta!!!life can be fun....trebuie doar să ai răbdare....să nu te laşi ars de raze de soare....să zâmbeşti des...să priveşti mai des la cer..să fii conştient de fiinţa-ţi minunată....viaţa e un dar de preţ..şi ca atare trebuie tratată!!!!:D;)

povestea unui fulg de nea...

a apărut în viaţa mea la primul semn de ninsoare..îl aşteptam dornică de atâta timp încât credeam că nu-l voi mai întalni...săptămâni întregi l-am aşteptat cu speranţa că-l voi revedea plutind aievea langă mine şi că îmi va săruta creştetul cu umezeala sa...şi în sfârşit, când deja încetasem să mai sper că îl voi întâlni(deşi în suflet aveam speranţa că în această iarnă ne vom reîntalni) a apărut într-o dimineaţă de ianuarie, blând şi senin, poate puţin viscolit din tărâmurile sale în viaţa mea..am fost surprinsă de chemarea sa şi am simţit că inima îmi sare din piept când i-am auzit vocea...m-a făcut cea mai fericită femeie..pentru că doar el ştie să mă facă astfel...mi-a sărutat podul palmei şi atunci am simţit un fior rece dar totodată plăcut..apoi mi-a sărutat discret colţul gurii..era atâta magie în acea clipă..apoi ca într-un vis ninsoarea s-a înteţit şi astfel a început dansul fulgilor de nea..dans în care la rândul meu m-am lăsat prinsă şi parcă clipa aceea magică era făcută tocmai pentru a nu o mai uita...şi am dansat ore în şir, m-am minunat clipă de clipă de întâmplarea pe care-o trăiam..ştiam că atâta timp cât zăpada avea să stăruie îl voi avea şi pe el lângă mine...doar un gând îmi curma fericirea nebună: că zăpada se va topi şi va trebui să-l aştept din nou cum am făcut-o până acum..pentru că iubirea noastră se împlineşte doar atunci când ninge..cea mai cruntă durere e când aştept un an întreg pentru a-l revedea..când tânjesc după atingerile şi sărutările sale..iubesc iarna deoarece este anotimpul iubirii mele...pentru că are acea vrajă care pe mine personal mă împlineşte...pentru că sunt iubită cu atâta putere încât cerul îşi răsfrânge iubirea cernită asupra mea...aştept o nouă întâlnire..pentru că fiecare clipă e magică şi specială...fulg de nea, cum vii în viaţa-mi aşa şi pleci, dar tu eşti cel care mă iubeşte mai mult decât m-a iubit vreodată cineva şi mă faci împlinită ca femeie...

(scris la 2 ianuarie 2008, când nu mai speram să ningă...idila mea cu fulgul de nea;)

sunt fericită...

sunt fericită...fericită în multe sensuri..şi această fericire benefică vine din interior şi îmi luminează întregul univers pe care mi l-am creat pentru a avea o viaţă frumoasă...fericită să te văd şi fericită că am rămas prieteni în ciuda a toate ce s-au întâmplat...fericită când ştiu că m-ai iubit odată şi că astăzi am prietenia,admiraţia,aprecierea ta....e firesc să fiu fericită....e cea mai binecuvantată stare pe care Dumnezeu o poate da unei fiinţe...când te văd ochii mei se umplu de o tainică lumină...fericită sunt că eşti bine...fericită că viaţa ta e frumoasă...fericită că ne-am cunoscut...că avem atâtea amintiri împreună...amintiri ce dau viaţă trecutului....amintiri ce atestă că am fost unul al altuia....fericită că pentru tine am însemnat a fii cea mai minunată femeie...m-ai făcut să mă simt iubită şi apreciată....nu pot decât să îţi mulţumesc...şi să sper ca pe viitor să fim alături când ne e greu şi să ne putem bucura ca doi prieteni de bucuriile ce vor veni......îţi mulţumesc că m-ai făcut fericită...graţie ţie am ajuns să am respect de sine,să mă iubesc, să mă apreciez la rândul meu....fericită că iubirea noastră a fost frumoasă...şi chiar dacă nu va mai fii...deoarece demult sfârşit a luat....rămâne o amintire placută,veşnică....a ceva frumos ce din suflet nimeni nu poate şterge....nici timpul care se încăpăţânează să treacă atât de repede şi să ne despartă,nici viaţa care ne joacă feste uneori...pentru că mereu reuşim să dăm unul de celălalt....mulţumesc încă o dată...ţie...prima mea iubire....fericită că sunt...fericită că eşti...fericită pentru iubirea ce a fost...şi pentru prietenia ce în prezent există....fericită că simt...fericită că trăiesc...fericită când plouă...fericită când ninge...fericită când vântul îmi răvăşeşte pletele...fericită când dansez..când cant...când muzica sună armonios în jurul meu...fericită în toate modurile posibile...şi uite de asta simt eu că trăiesc........!!!!!!!!!!!!!

pot să-ţi şoptesc un secret???;)

în mijlocul evenimentelor banale ale vieţii găsesc mereu curajul de a inova capitolele vieţii mele....reuşesc să readuc zâmbetul pe al meu chip deseori nemulţumit.....şi nu fug de singurătate..ci pur si simplu ea fuge de mine..îi este teamă să întâlnească fiinţa mea dornică de companie,dornică de a privi în ochii oamenilor....

singurătatea ar ieşi învinsă dacă m-ar cunoaşte pe mine...ne-am lua la trântă şi ar recunoaşte cu capul plecat că oameni ca mine vor avea întotdeauna pe cineva în preajma lor...cineva care să îi încurajeze,să îi susţină....cineva care să le dea aripi spre ţinta lor..nu să le reteze până la sânge....

sunt doar un pas în sufletul celorlalţi..poposesc...dăruiesc zâmbete...şi dacă găsesc companie plăcută poate şi sălăşluiesc;)

uneori,chiar dacă nu ştiu spre ce mă îndrept...nimeresc drumul..cineva,acolo sus,are grijă de mine.....:)

pot să-ţi şoptesc un secret..????....a existat odată cineva care mi-a luat palmele în palmele sale,care mi-a sărutat creştetul cu dorinţă şi sinceră iubire...cineva care s-a dăruit pur si simplu.....:)

acel cineva.....m-a iubit....l-am iubit.....trăieşte încă în mine....ca un prieten drag..uneori rătăceşte prin gândurile mele...un ecou din numele său se mai aude încă în vocea mea....am întâlnit cândva un suflet de aur....un suflet pe care rar ne e dat a-l întâlni...azi am rămas cu o simplă prietenie care nu cere nimic...care nu caută să se vadă..pur şi simplu distanţa nu deranjează....

iar când o voce mă cheamă din când în când...îl zăresc....e el...mă strigă pe nume....schimbăm câteva cuvinte.....zâmbim în noi......ştim că de când ne-am cunoscut a apărut în noi strălucire.....poate că s-a pierdut într-un anume sens....dar tocmai strălucirea intensă din trecut îmi dă forţa de a trece peste gândurile nopţii reci,şi ostile câteodată…

artistul în genere...

..nu îşi dă haina jos când pătrunde în lumea sa....vrea să trăiască natural,profund....lucrurile simple ale vieţii sunt pentru el cele mai complexe minuni,cele mai interesante lucruri în care îşi află obiect de studiu!!artistul îşi ia sufletul în palme....o parte din el insuflă operei sale....plămădeşte actul creator cu dăruire....artistul e fiinţa aceea sensibilă pe care puţini o înţeleg!!!!o parte din fiinţa sa devine însuşire a propriei opere....putem identifica calitatea sufletească cu stilul artei,cu frumosul,cu gustul rafinat pe care îl cultivă fiecare artist desăvârşit!!!artistul are timp pentru toate..pentru el timpul se rezumă la idee...ideile îl inspiră....viaţa e un şir de concepţii...iar când intră în contradicţie cu ceilalţi îşi apără toate credinţele pe care le are....nu îşi lasă numele tăvălit în noroi....nu se întovărăşeşte cu prostul gust,nici cu imitaţiile....ia tot ce e pur,transpune tot ce e delicat şi subtil....nu lucrează cu jumătăţi de măsură....sunt oamenii pe care îi admiri..în gand,în suflet...sunt visători,dar poate cei care au cel mai adânc rădăcinile înfipte în pământ...îşi găsesc echilibrul în modul lor de viaţă...nu sunt artistă..tind să fiu....aceste lucruri spuse acum...le înţeleg doar cei ce mă ştiu....care cunosc ce am transpus...cunosc al meu răspuns...la toate câte îndrăznesc...şi poate într-o zi...un suflet de artist voi fi..acum sunt mică...am să cresc...mai trebuie să-nvăţ şi să iubesc...fiindcă artiştii asta fac: iubesc,gândesc,din dragoste ei construiesc....creaţia lor e dar ceresc...din mâna lor ei plămădesc...ceea ce toţi artă pură numesc....!!!!

de la un pol la celălalt

cât de schimbătoare suntem noi,fiinţele umane....iubim,zâmbim,plângem,oftăm,printre suspine şi lăcrimăm...acum e senin...curând înnorat...capricioasă e viaţa..capricioasă din fire,capricioasă cu noi...

vântul ne schimbă,oamenii ne provoacă...viaţa e într-un fel..un mod dur de joacă...jucăm,pierdem,câştigăm...şi cu cât mai mult riscăm..pierdem sau învingem...nu ştim nici noi...ne îndreptăm în direcţii cu furtuni şi ploi!!

suntem supuşi încă din născare....unei lumi,unei vieţi - o imensă provocare...din care...tot viaţa iese triumfătoare!!!zâmbeşte sub masca sa înşelătoare..dar şi eu zâmbesc când răsare un soare...ştiu când,vieţii,lovituri să îi dau...ştiu exact când e momentul s-o îngenunchez....şi plusez,plusez..întind vieţii curse uşoare..nu sunt ca ea,cu adevărat trişoare....

şi astăzi privesc de la fereastra unui colţ de cer...cum totul în jur animă..cum florile,copacii capătă culoare...cum răspândesc sorii lumină în zare....şi simt pe chip lumina lor protectoare....de la cer la pământ e distanţă mare....distanţă de nori,distanţă de soare....

de la un pol la celălalt zilnic trăim..viaţa cum e ea..totuşi o iubim..şi nu ne săturam din plin s-o trăim...bucurii,iluzii,speranţe,plăceri..ce poţi vieţii sa îi mai ceri???..bucură-te din plin de toate...nu ţi-ai trăit viaţa nici pe jumate..multe te-aşteaptă în sânul ei sfânt...vei primi ce îţi va da...ce îţi doreşti..de vei merita;)