...inspiraţie în imaginea salciei bătute de vânt, în clipocitul apei, în soarele blând şi adeseori mistuitor, în linişte şi în oameni. Am stat pe malul unei ape, am cugetat, m-am scuturat de gânduri negre, am lăsat binele să intre în mine, mi-am lăsat interiorul să comunice cu lumea aceasta prin filtrul imaginaţiei, prin filtrul observaţiei şi nu m-am amăgit nicio clipă! Am găsit idei pe care nimeni înaintea mea nu le-a căutat, am văzut oamenii cum poate altcineva nu i-a văzut: gânditori, atât de simpli, dar în aparenţă atât de complecşi. I-am văzut dezbrăcaţi de iluzii, i-am văzut plini de dorinţă: dorinţă de viaţă, de iubire, de fericire...dorinţe ce strigau în ei LIBERTATEA şi m-am întrebat:ce nu îi lasă pe ei să se detaşeze de tot şi de toate? Să păşească asemeni mie, în pacea unei după-amieze răcoritoare sub câteva blânde raze de soare. Şi atunci m-am trezit în mijlocul unei intersecţii şi am văzut ce îi face pe oameni să nu trăiască profund, spiritual viaţa în armonie: gândurile, grijile, slujba, prieteni, anturaje, familie, copii. Toate acestea le au în grijă, toate acestea nu le pierd din vedere, însă îşi pierd din vedere împlinirea, propria împlinire. Am văzut într-o clipă cum viaţa e o continuă goană. Suntem mereu într-o continuă goană şi nu ne oprim să ne întrebăm ce se întâmplă... Ne complacem în toate aceste realităţi cotidiene..pentru ca mai târziu să realizăm...prea târziu însă....şi să constatăm că suntem nişte inimi frânte,învinse de propriul destin....mulţi se lasă învinşi de propria viaţă,se lasă înfranţi de propriul destin...suntem permanent preocupaţi....şi eu...şi tu...şi el..şi ea..noi toţi....de aceea ne scad anii de viaţă..de aceea tot mai des ne îmbolnăvim...trăim în excese....ducem viaţa în puncte extreme..şi uneori,chiar din neputinţa de a atinge acele puncte...totuşi noi împingem viaţa cu disperare către acestea....
disperare afirm eu..însă ce inteleg prin aceasta???neştiinţă,disperarea e neştiinţă.....şi până glasul raţiunii noatre ne va striga răsunător şi clar: AVEM O VIAŢĂ,SĂ NU O PIERDEM DIN VEDERE.....SĂ IUBIM NECONDIŢIONAT..SĂ FIM PRIETENI BUNI....SĂ ÎNTINDEM MÂNA...SĂ OFERIM O ÎMBRĂŢIŞARE.....SĂ DĂM O SĂRUTARE....SĂ FIM CONŞTIENŢI DE UMANITATEA NOASTRĂ...ŞI SĂ FIM CONŞTIENŢI CĂ SUNTEM VREMELNICI...ŞI POATE DE ACEEA TREBUIE SĂ PULSEZE ÎN NOI CONŞTIINŢA CĂ VIAŢA CE O AVEM NU E DE LEPĂDAT,CI UN DAR DE NEPRETŢUIT...
am învăţat toate astea....stând şi privind oamenii de alături..privindu-i cum trec pe stradă..cum se ţin de mână..cum traversează zebra îmbrăţişaţi..cum îşi fură sărutări în parcuri....cum rîd din tot cugetul....cum plâng sau strâng în suflet întreaga viaţă....am învăţat să scriu....şi să vorbesc poate....dar unele cuvinte..nici scrise,nici spuse nu pot exprima.....iubirea de viaţă....un zâmbet senin...privire de gheaţă..suflet străin....nici sărut cu iluzia uşor confundat....nici sentimentul unei fete când pleacă un băiat....şi-n urmă rămân toate..într-un colţ uitat..speranţe,vise,amintiri....parfumul nopţilor târzii....şi vorbele ce au durut..sau poate au plăcut....dar spre final au înţepat..păcat,păcat....
să-mi direcţionez zborul eu am învăţat....să las în urmă ce m-a întristat...să nu las să doboare-n mine amintirea..nici dorul să-mi spulbere realitatea....iubirea sper ca într-o zi să îmi redea dreptatea...să lase adevărul lin să curgă....şi nopţile de dor să-mi plângă....am învăţat..să nu mai alerg cu paşi repezi spre ceea ce în palme nu am să cuprind....să ţin capul sus,să nu mai încerc să mă mint....am învăţat că dragostea nu vrea din suflet să dispară....am învăţat că poţi dulce să faci o viaţă ce-i amară....
şi-am învăţat că cea mai de pret comoară e sufletul unui om cu cugetul curat....un om....ce om să fie a învăţat....nu de la şcoală...părinţi..rude..sau nu ştiu care...ci omenia a fost în sine din născare....am învăţat că cine-i om...murind.....chiar nici atunci nu moare....am învăţat că viaţa-i arta cea mai tare....trebuie doar talent să ai să o mânuieşti....şi ca şi-n artă....există riscul să greşeşti....trebuie doar să te laşi ghidat de tine..şi să te laşi învăluit de inimaginabilele zile senine..în care să ai încredere în tine..în care să-ntâlneşti omul ce eşti.....şi viaţa altfel tu ai să priveşti!!!
